Noutăți

Volkswagen CrossBlue Coupé Concept

VW continuă seria conceptelor CrossBlue, inițiată la Salonul auto de la Detroit, cu o versiune coupé, ce a fost prezentată zilele trecute la Shanghai.

Volkswagen CrossBlue Coupe Concept

Relativ compact, sportiv și cu cinci locuri, CrossBlue Coupé Concept confirmă preocuparea constructorului VW de a debuta în segmentul SUV-urilor cu accente de coupé. Designul destul de futurist nu sugerează că acest pas este iminent, dar unele detalii estetice, precum contopirea farurilor cu grila radiatorului sau liniile angulare evidente ale caroseriei, s-ar putea regăsi cât de curând la noile modele SUV.

Particula Blue, specifică modelelor eco de la VW, se materializează într-un sistem de propulsie hibrid, ce reunește un V6 cu injecție directă de benzină și supraalimentare turbo cu alte două motoare electrice. Sprintul până la 100 km/h se realizează în doar 5.9 secunde, iar consumul de combustibil este de numai 3 l/100 km, conform normelor NEDC pentru vehicule hibride. În regim mixt, consumul declarat este de 6,9 litri. Bateriile litiu-ion, ce pot fi încărcate și de la priză, sunt capabile să susțină o autonomie de 33 km, iar viteza maximă în regim exclusiv electric este de 120 km/h. În total, sistemul de propulsie hibrid e capabil să genereze 415 CP și antrenează ambele axe.

Interesant de precizat, CrossBlue Coupé este construit pe noua platformă MQB, ceea ce însemna că acest sistem de propulsie hibrid se va potrivi perfect pe viitoarele modele din portofoliul grupului VW. Cum conceptul CrossBlue prezentat la Detroit utiliza ca sursă principală de putere un motor diesel, se pare că oferta versiunilor eco ar putea deveni foarte generoasă în cel mai scurt timp.



PUBLICITATE

ABONAMENTE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

AUTODNA

EVENIMENTE

PUBLICITATE