Știri Video

(Video) Viitorul a sosit, este high-tech, dar și ciudat!

Mercedes ne arată că oriunde se pot produce baterii pentru automobile electrice, Waymo ne demonstrează că oamenii se pot adapta rapid chiar și la automobilele autonome, VW îți vinde încărcătoare pentru automobile electrice, Audi vorbește cu semafoarele iar un oraș din Texas a renunțat la transportul public… în favoarea serviciilor de ride-sharing.

Dacă ne mai aflam în era apusă a telegramelor, această secvență ar fi avut valoarea unui roman… Însă trăim într-o lume cu adevărat minunată, unde practic mai totul este posibil. Spre exemplu, Mercedes-Benz, constructor german cu ADN profund European, a hotărât ca una din locațiile sale de producție (vor fi șase în total, pe trei continente) a bateriilor destinate automobilelor electrice să fie amplasată în Tailanda. La Bangkok, Mercedes colaborează cu partenerul local TAAP, urmând să investească 100 de milioane de euro în promovarea electrificării în Asia de Sud-Est.


Nimic ieșit din comun până la urmă – o astfel de decizie este în esența globalizării. Însă ce spuneți de video-ul pregătit de Waymo, compania celor de la Alphabet Inc. axată pe cercetarea în domeniul automatizării? Americanii ne prezintă efectiv reacțiile – pozitive, desigur, doar este un promo – avute de oameni obișnuiți în momentul în care sunt plimbați de prototipurile Pacifica Hybrid complet autonome fără ca nimeni să se afle la volan…

Nu la fel de ieșită din comun, dar nu mai puțin năstrușnică este ideea celor de la Volkswagen de a începe comercializarea sistemelor private de încărcare a automobilelor electrice… înainte ce acestea din urmă să se afle pe piață! Soluția tip „wallbox” va fi disponibilă la un preț modic, de 300 de euro, înainte de 2020 – data când primul model electric din familia I.D. va fi comercializat.


Ca să rămânem în grupul Volkswagen, ce spuneți de constructorul premium Audi – cunoscut pentru seriozitatea sa clasic-teutonă? Aceasta rămâne neatinsă, însă o parte din modelele sale pentru 2017 și 2018 vor deveni mai vorbărețe cu ajutorul noilor funcții connected. Mai precis, este vorba despre o extindere a capabilităților acestora – sistemul Traffic Light Information fiind oferit deja anterior. De acum însă, Audi adaugă pe lista orașelor în care automobilul poate comunica cu infrastructura pentru a afla secvența semafoarelor și Washington D.C., capitala Americii (funcționalitatea era anterior disponibilă și în Dallas, Houston, Palo Alto, Arcadia, Portland, sau Denver).


Nu în ultimul rând, rămânem în continuare în Statele Unite, deoarece în orașul Arlington din Texas – unul de dimensiuni mici, este adevărat, cu doar 400.000 de locuitori și cu o singură linie de autobuz local – sistemul public de transport a fost închis. Locuitorii nu ar avea de ce să fie supărați – el a fost înlocuit de Via, o companie tip ride-sharing care a îmbunătățit rapid oferta mai ales prin faptul că în locul stațiilor fixe utilizatorii au acum parte de puncte de acces mobile și posibilitatea de a monitoriza sosirea mijlocului de transport direct de pe smartphone.

Aurel Niculescu

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE