Motorsport Noutăți Video

(Video) Skoda merge la Scala, în Israel

(Video) Skoda merge la Scala, în Israel

Faimoasa operă La Scala se află în Italia, la Milano – însă constructorul ceh Skoda s-a gândit să ne prezinte propria Scala… la Tel Aviv, în Israel. Mai avem și noutăți de performanță de la Renault R.S., de iarnă cu Mercedes Sprinter și plug in hybrid în România.

Skoda se apropie periculos de teritoriul semi-premium cu noua compactă Scala, intrând practic pe teritoriul fratelui de concern VW Golf. Un salt imens de atitudine, mai ales dacă ținem cont de generația precedentă, seria Rapid fiind gândită inițial pentru a ocupa spațiul liber lăsat de Octavia în zona accesibilă. Timpurile se schimbă, iar Skoda a prezentat – peste mări și țări – noua Scala tocmai în Israel, chiar dacă adevărata luptă o va da tot acasă pe Bătrânul Continent, în fața unor modele precum Kia Ceed, Ford Focus sau Peugeot 308. Și va fi un adevărat război…



Pentru a justifica pretențiile crescute, Scala este mai generos dimensionată decât Rapid Spaceback – 4362 mm lungime, 1793 mm lățime, 1471 mm lățime și cu un ampatament de 2649 mm. Desigur, totul se datorează trecerii la platforma modulară MQB – seria A0 – a grupului VW, ceea ce înseamnă și un spațiu cargo în creștere: 467/1410 litri. Vizual, Scala implementează pentru Skoda un nou limbaj de design – previzionat anterior cu ajutorul conceptului Vision RS. Evident, rezultatul final nu este la fel de spectaculos – și, la exterior, nici atât de diferit față de ceea ce oferă în momentul de față pe seriile Octavia/ Superb și Karoq/Kodiaq.



La interior, Scala aduce cu adevărat un aer de prospețime pentru marca cehă. Diferențele sunt notabile nu doar față de Rapid (ce pare acum un model al secolului trecut), ci și față de restul modelelor din gamă. Skoda propune materiale și culori de o calitate crescută, precum și numeroase bunătăți în zona high-tech. Dacă își permite, clientul va putea opta pentru un instrumentar de bord complet digital de 10,25 inch, precum și pentru un sistem de infotainment de generație nouă, cu ecran tactil de 9,2 inch și conexiune permanentă la internet. Mai avem apoi și lumini complete LED, sau noul sistem Sport Chassis Control.


Nouă la exterior și interior, Scala este cât se poate de familiară sub capotă. Baza va fi un 1.0 TSI în trei cilindri de 95 CP, cuplat la o cutie manuală cu cinci rapoarte, urmată de versiunea de 115 CP a aceluiași motor, la care alegerea transmisiei devine mai bogată: manuală în șase trepte sau DSG cu șapte rapoarte. Cunoscutul 1.5 TSI este și aici prezent, cu 150 CP – la fel și dieselul de 1,6 litri și 115 – ambele conectate la aceleași tipuri de transmisii (6 manuală, 7 DSG). Anul viitor va sosi și opțiunea eco – 1.0 G-TEC de 90 CP și alimentare cu gaz, tip CNG.



Renault a decis – conform zicalei „iarna îți faci car și vara sanie” să ne pregătim de viitorul sezon uscat cu o grămadă de bunătăți pregătite pentru micul hot hatch Clio R.S. Constructorul francez are de acum propria linie de accesorii și elemente derivate – reunite sub titulatura R.S. Performance. Aceasta este gândită pentru a face legătura între modelele stradale și de competiție – și chiar dacă a fost lansată pentru Clio R.S., noua linie de performanță va deveni gradual accesibilă și pentru restul modelelor R.S. Pe lista de noi dotări avem, drept atracție principală, un kit de caroserie R.S. Performance – direct inspirat de conceptul Clio R.S.16. Acesta va fi produs în doar 250 de exemplare. Restul elementelor sunt însă la „liber” – noi jante Turini, vopsite în culorile Brilliant Black sau Red, un scaun scoică din fibră de carbon, o nouă linie pentru evacuare, elemente de suspensie și frânare de înaltă performanță, etc.


Mercedes-Benz nu se mai satură de noul Sprinter – și vrea să le facă clienților săi iarna mai ușoară cu noua versiune Sprinter 4×4. Prima oară acest model a apărut în 2011, iar de atunci a ajuns deja la cea de-a treia generație – noua versiune pornind, acasă în Germania, de la 43.652 euro. Sistemul 4×4 este de tip selectabil – cuplarea tracțiunii integrale având loc până la viteza de 10 km/h, iar distribuirea cuplului motor având loc apoi în raport 35:65 față/spate. Sistemele de control 4ETS și Adaptive ESP lucrează împreună, simulând electronic funcționarea celor trei diferențiale clasice. În plus, Sprinter 4×4 poate fi echipat opțional și cu reductor – în timp ce, standard, caroseria este înălțată cu 155 mm în față și 135 mm în spate pentru unghiuri off-road foarte bune: 26 grade atac, 25 grade degajare și 23 grade pe rampă.


Acasă, în România, grupul de companii Teaha s-a dotat cu cea mai mare flotă de automobile BMW plug-in hybrid autohtonă – șapte unități Seria 2 Active Tourer 225xi, un 530e, un X5 xDrive40e şi un 740Le xDrive, totalizând o valoare de peste 700.000 Euro. Încărcarea se efectuează, în momentul de faţă, la sediul social al grupului de companii, prin intermediul celor patru staţii de putere BMW i Wallbox Connect, care permit o încărcare completă rapidă (până la 3,5 ore) şi inteligentă.

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER



CATALOGUL AMS

AUTODNA

EVENIMENTE

PUBLICITATE