Știri Video

(Video) Să sărbătorim anticipat Dragobetele… în stil britanic

Nu este încă 24 februarie, însă știm cu toții că un cadou nu se lasă niciodată pe ultima zi – iar azi vă oferim câteva posibile soluții… venite în deplină curtoazie tocmai din Marea Britanie via Aston Martin, Lotus și Morgan.

În ordine alfabetică, Aston Martin propune îndrăgostiților de Formula 1 o nouă nuanță de caroserie ce presupune adoptarea uniformei Red Bull Racing din Marele Circ. Sigur, probabil nu este la fel de rapid precum noul monopost Aston Martin-Red Bull RB14, însă coupe-ul DB11 dotat cu aceeași livrea dark blue / black / digital va fi cu siguranță cu mult mai confortabil. Stilul este în schimb aproape identic cu al monopostului – chiar dacă inclusiv acesta are parte de o versiune încă ne-finalizată (ar trebui să fie gata pentru testele de pre-sezon din Catalunia).


Nu foarte departe de lumea motorsportului, Lotus propune în schimb un menage a 3-Eleven prin intermediul noii versiuni speciale 3-Eleven 430 ce va fi produsă strict în 20 de unități și cel mai probabil servește drept exotic adio pentru acest model hardcore. O piesă de colecție cu siguranță, în ciuda prețului nu foarte piperat de £102.000, un adevărat chilipir dacă ne gândim la specificațiile tehnice.


Astfel, noul 3-Eleven 430 este o adevărată rachetă de buzunar cu un V6 de 3,5 litri și 430 CP, 440 Nm și capabilă să dezvolte o apăsare aerodinamică cu 44 kg (265 kg) mai mare decât versiunea de serie la viteza maximă. Cifră care se oprește la nu mai puțin de 290 km/h, în timp ce sprintul la 100 km/h durează doar 3,2 secunde – cu 0,2 secunde și 10 km/h peste capacitățile predecesorului.



Nu în ultimul rând, avem parte și de o apariție misterioasă – un fel de blind date – cu viitoarea serie specială Morgan Plus 8 50th Edition, menită să marcheze odată cu prezentarea oficială la Salonul Auto de la Geneva a nu mai puțin de jumătate de secol de existență pentru modelul Plus 8.

Aurel Niculescu

1 comentariu

Click aici pentru a comenta

PUBLICITATE

ABONAMENTE

abonamente auto motos si sport

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE