Știri Video

(Video) Primăvara se numără edițiile speciale

Toamna se numără bobocii, însă – cel puțin în Europa – primăvara se numără edițiile speciale. Iar oferta este extrem de bogată, de la mici citadine la roadstere sportive și de la coupe-uri amenințătoare la supercar-uri extreme.

În ordine alfabetică, primii ar fi Italienii de la Abarth, care au decis să aducă un plus major de stil Salonului Auto de la Geneva cu ajutorul noilor ediții GT pentru modelul 124 Spider și Rivale pentru bomba de buzunar Abarth 695. Versiunea proprie Abarth a modelului 124 Spider – acum în specificație GT, include o nouă nuanță specială Alpi Orientali Grey, un set de jante de aliaj cu 3 kg mai ușoare decât cele standard și o multitudine de componente din fibră de carbon – inclusiv hardtop-ul amovibil. Modelul Abarth 695 Rivale oferă la schimb atmosferă retro cu tentă marină – ediția specială este o nouă colaborare cu un expert nautic, Riva.


În contrapartidă și Fiat a decis să ofere ceva nou pentru varianta sa a Mazdei MX-5, Salonul de la Geneva urmând să găzduiască premiera versiunii 124 Spider S-Design – dezvoltată în colaborare și cu Mopar. Fiat nu se oprește aici deoarece tot la Geneva va prezenta și alte modele în versiune S-Design – 500X și Tipo. Tot pentru modelul 500 – de această dată pentru întreaga familie, inclusiv 500 L și 500X, Italienii aduc și versiunea Mirror, o serie axată mai ales pe capabilitățile tehnologice: sistemul de infotainment Uconnect de 7 inch include Android Auto sau Apple CarPlay, servicii Mopar Connect, navigație 3D de la TomTom sau cameră pentru marșarier.


Frații de la Alfa Romeo sunt și ei prezenți în număr foarte mare la Geneva. Capul de afiș va fi cu siguranță reprezentat de versiunile speciale Giulia Quadrifoglio și Stelvio Quadrifoglio „NRING” – produse strict în câte 108 exemplare pentru a celebra istoria Alfa în timp ce ele sunt în sine un omagiu adus recordurilor reușite pe circuitul Nürburgring Nordschleife. Cu un timp de 7 minute 32 secunde, Giulia a fost depășită între timp de Jaguar XE SV Project 8 (7:21) în categoria sedan-urilor, în timp ce Stelvio este posesor en-titre între SUV-uri cu un timp de 7:51.7 secunde.


Cele două modele vopsite „Circuito Grey” nu sunt însă singure – Giulia Veloce va deveni disponibilă în specificație Ti („Turismo internazionale”), cu o nuanță Racing Red dar și accesorii din fibră de carbon de la Mopar, Giulia Super va primi un pachet „Luxury”, iar modelul Stelvio Super are parte de un pachet „Performance” ce include bunătăți precum sistemul „Active Suspension”, un diferențial mecanic auto-blocabil, dar și padelele realizate dintr-un bloc solid de aluminiu. Nu în ultimul rând, la evenimentul elvețian vor fi prezente și micile dar sportivele 4C Competizione Coupe și Italia Spider.


Trecem acum la litera „B” – unde își găsim pe Germanii de la BMW, care însă sunt preocupați de fapt de litera „M”. Ca să fim mai exacți, proaspetele SUV-uri X2 (model complet nou), X3 (generație nouă) și X4 (facelift) sunt disponibile cu o nouă serie de accesorii și componente „M Performance” – o sumedenie de elemente sportive, unele din fibră de carbon, sunt disponibile atât la exterior cât și la interior.


Categoria sportivelor specializate începe cu noul RC 300h F Sport Black Edition, care, așa cum sugerează și denumirea, poate fi aleasă în orice culoare… atâta timp câte este vorba despre nuanța Graphite Black. Totul este negru aici – jantele de 19 inch F Sport mate, precum și majoritatea elementelor de la interior – însă aici există și o tușă contrastantă reprezentată de cusăturile portocalii. 300h F Sport Black Edition se bazează pe versiunea cu F Sport Premier Pack, astfel încât clienții pot fi siguri că vor fi amenințători dar înconjurați de tot confortul…


Și acum… finalul apoteotic. Iar aici avem nu doar un model unicat, ci chiar două. Primul dintre ele este chiar noul McLaren Senna, care deja a trecut prin mâinile experte ale celor de la MSO – McLaren Special Operations – și va ateriza la Geneva în ediția specială Senna Carbon Theme. Nu va exista decât un singur exemplar, însă MSO deja a promis că în colaborare cu McLaren vor realiza cinci teme separate pentru Senna. Cel mai extrem McLaren destinat circulației publice, Senna adoptă acum un kit complet de caroserie din fibră de carbon realizat din 67 de elemente ce au necesitat aproape 1000 de ore pentru a fi create – numai detaliile Solar Yellow au însumat singure 250 de ore de muncă… Aceeași combinație – negru cu galben și Laurel Green doar pentru etrierele de frână – se regăsește și la interior: scaune negre sport îmbrăcate în Alcantara, cusături contrastante galbene și lonjeroanele portierelor Laurel Green.


În plus, Senna Carbon Theme va implementa și noile jante „Hybrid Carbon Fiber Wheel” realizate de MSO – ele sunt cu 7,5 kg mai ușoare decât cele standard, aducând o reducere a inerției de 10-15 procente. Al doilea model unicat demn de luat în considerare astăzi (la Geneva vor fi cu siguranță și altele, păstrate surpriză de constructori) este Pagani Huayra Macchina Volante. Comandat de un renumit colecționar de modele supercar – Kris Singh – acest BC Macchina Volante este deja considerat cel mai rapid Pagani din lume. Iar dacă vă întrebați de unde exact vine numele – Macchina Volante – acesta face referire la obsesia genialului Leonardo da Vinci de aîmplini visul omului de a zbura…

Aurel Niculescu

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

PUBLICITATE

ABONAMENTE

abonamente auto motos si sport

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE