Știri Video

(Video) Porsche are o zi plină – este conceptual, electrificat și preocupat de topuri

Din păcate nu avem vreo noutate din „colțul Porsche” favorit – zona vintage – însă nu vă faceți griji, deoarece constructorul de modele sportive german privește cu interes în viitor.

Ca să începem bine ziua, Porsche a pus la punct un Top 5 propriu, în care notează și punctează cele mai rapide în accelerare modele ale sale din toate timpurile… și da, există un moment jenant când descoperi că faimosul Carrerra GT este cel mai… încet din gașcă! Însă acum în jur de 15 ani în urmă, acest încet se definea prin accelerația de la zero la 100 km/h în 3,9 secunde… timp întrecut însă de Panamera Turbo S E-Hybrid Sport Turismo cu jumătate de secundă. Urmează 911 Turbo S, cu doar 2,9 secunde, apoi monstrul seriei de bază, GT2 RS cu un timp de 2,8 secunde. Regele, cel puțin momentan, rămâne 918 Spyder, hibridul contorizat la 2,6 secunde…

Nici o șansă ca vreunul din ele să fie întrecut de cea de-a treia generație a SUV-ului Cayenne, care se pregătește să aducă la viață o nouă versiune (de bază și S au V6, Turbo are V8) – E-Hybrid. Electrificarea nu este completă încă, astfel încât momentan Porsche ne prezintă noul hibrid la treabă în timpul testelor de anduranță din timpul procesului de pre-producție.



Chiar dacă avem de-a face cu un producător teuton, nu doar chestiile inginerești sunt de bază la Porsche – dovadă fiind „dragostea” cu care designerii casei au prezentat o serie de noi concepte în boemul Paris. Și nu este vorba despre orice fel de concepte, ci unele care să marcheze apropriate revoluție electrică, chiar dacă de această dată doar în format mic, la scara 1:3. Ah, și să nu ratăm cumva referințele ironice la adresa Tesla, deoarece micile prototipuri se numesc Model Opulence, Model Supercar, Model Thesis și chiar Model 90X.



Apropo de activitățile electrice, Porsche este dornic să ne anunțe și ultimele progrese efectuate cu pregătirea pentru introducerea în producția de serie a conceptului Mission E – oferind publicității și o serie de noi imagini. Ele sunt destul de compromițătoare, deoarece înfățișează câteva exemplare de pre-producție cam sumar îmbrăcate – inginerii lucrează de zor pe lângă caroseria lipsită de anumite componente majore.

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE