Știri Video

(Video) Hyundai trimite la Geneva primul SUV subcompact EV din Europa

Să facem cunoștință cu noul Hyundai Kona Electric – fratele lipsit de emisii poluante al crossover-ului de clasă B recent lansat de compania sud-coreeană pentru a lupta în extrem de disputatul segment al crossover-elor mici.

În Europa, segmentul crossover-elor subcompacte este un adevărat câmp de bătălie – unul haotic unde fiecare luptă pentru întâietate chiar dacă anumite grupuri oferă câte un reprezentant pentru fiecare dintre brandurile proprii. Hyundai-Kia, care au intrat în horă ceva mai târziu, au avut și un pic mai mult timp de gândire – rezultatul a fost că Hyundai Kona a jucat cartea nonconformismului în timp ce fratele Kia Stonic s-a poziționat drept oferta clasică. Însă Hyundai nu s-a mulțumit cu atât – rețeta aceasta a mai fost utilizată și de alți competitori. Un bun exemplu este la vârf, unde Renault Captur domină de pe poziția fruntașă, Dacia Duster adună fani în zona accesibilității și a capabilităților de tip SUV iar fratele de alianță Nissan Juke nu mai are nevoie de nici o prezentare – fiind inițiatorul curentului.



Astfel, noul Kona Electric ar putea fi „asul din mânecă” – fiind primul pe numele său, cum ar spune personajele din GoT (Game of Thrones) – și aducând cu sine încă o lecție învățată de la alții. Astfel, noul crossover EV este disponibil în două versiuni diferite de motorizare, cea de bază oferind 135 CP, un cuplu instantaneu de 395 Nm și un pachet de acumulatori de 39,2 kWh – suficient pentru o autonomie de 300 km conform noului test Worldwide harmonized Light vehicles Test Procedure (WLTP), sosit să aducă cifrele seci mai aproape de realitate decât o făcea în trecut NEDC (New European Driving Cycle). Practic, versiunea de bază – capabilă să accelereze la 100 km/h în 9,3 secunde și să atingă o viteză maximă de 167 km/h este la nivel cu a doua generație Nissan Leaf (baterie de 40 kWh).



Mai mult oferă varianta de top, dotată cu un acumulator de 64 kWh – ea se poate astfel întrece cu Opel Ampera-e sau Tesla Model 3 – și propulsor de 204 CP (același cuplu, aceeași viteză maximă), capabil să accelereze crossover-ul la 100 km/h în 7,6 secunde și să ofere o autonomie de maxim 470 km WLTP. La astfel de valori, durata reîncărcării contează – 6 ore și 10 minute sau 9 ore și 40 de minute pentru fiecare versiune cu ajutorul încărcătorului de la bord de 7,2 kWh. Utilizarea unui sistem de încărcare rapidă de 100 kWh va scădea timpul de așteptare la 54 de minute în ambele cazuri pentru o încărcare la capacitatea de 80%. Veleitățile practice ale micului Kona (4175 / 1800 / 1565 / 2600 mm) nu sunt știrbite de prezența pachetului de acumulatori, portbagajul oferind în continuare 373 litri sau 332 dacă se ia la bord și cablul de încărcare.



Din punct de vedere estetic, Kona Electric va fi ușor de diferențiat față de versiunea clasică cu motor termic – am putea spune că versiunea EV este cea stilată, în timp ce varianta normală este mai ales funky. La interior, schimbările sunt subtile însă vizibile – head-up display dublat de un nou sistem complet digital de 7 inch pentru instrumentarul de bord, precum și elemente de confort cum ar fi scaunele față electrice cu ventilație și încălzire. Absolut normal, Kona Electric are parte și de cele mai noi tehnologii de siguranță și asistență la condus, reunite sub denumirea SmartSense.





PUBLICITATE

ABONAMENTE

abonamente auto motos si sport

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE