Salonul Auto de la Geneva Știri Video

(Video) Geneva electrificată: Polestar 2 & Honda e-Prototype + GLC FL

(Video) Geneva electrificată: Polestar 2 & Honda e-Prototype + GLC FL

Astăzi avem parte de premiere electrizante pentru Salonul Auto de la Geneva. Suedezii de la Polestar ne oferă sedan-ul electric 2, iar japonezii de la Honda sunt aproape gata cu e-Prototype. Clasic, dar de o importanță major pentru Mercedes este SUV-ul cu facelift GLC. Avem și apariții exotice, pentru Elveția sau chiar America de Nord și Sud.

Dacă sunteți fani ai constructorului nordic Volvo știți deja mica poveste a mărcii Polestar. Pe vremuri echipă de motorsport, devenită divizie de performanță pentru suedezi și transformată de părintele chinez Geely în vârf de lance pentru zona electrificată. Polestar a uimit lumea cu primul său model, botezat sec 1 – un coupé plug in hybrid de performanță cu 600 CP și o autonomie EV de 150 km. Și o producție extrem de limitată. Acum, Polestar vrea să intre în curentul „mainstream”, prezentând în fața audienței din capitala Elveției sedan-ul complet electric… 2. Un nume la fel de sec, însă cu oportunități cu mult mai ample – compania menționează expres că urmărește să „rivalizeze Tesla Model 3”, cu prețuri în Europa pornind de la 39.900 euro și până la 59.900 pentru Launch Edition, ce va fi produsă în primele 12 luni.



Conform producătorului, debutul în producție va avea loc peste fix un an, în februarie 2020 – la aceeași facilitate din China unde sunt produse și cele câteva sute de exemplare Polestar 1. Piețele de distribuție inițiale sunt China, SUA, Canada, Belgia, Germania, Olanda, Norvegia, Suedia și Marea Britanie. Altele sunt luate în considerare și cel mai probabil vor fi anunțate odată cu introducerea versiunii de bază, de 39.900 euro – ce va sosi abia din 2021. Polestar 2 pare destul de pregătit să concureze fix în segmentul deținut fără vreun rival direct de Tesla Model 3. Avem de-a face cu un sedan „fastback” cu cinci uși dotat cu două motoare electrice (deci și configurație AWD) și construit pe baza platformei CMA (Compact Modular Architecture) a Grupului Volvo. Puterea totală este de 408 CP și 660 Nm, suficient pentru un timp până la 100 km/h mai mic de cinci secunde. Pentru cei care vor să meargă în weekend și pe circuit, Polestar nu uită de rădăcinile motorsport și oferă Performance Pack cu amortizoare Öhlins, frâne Brembo, jante speciale de 20 inch și detalii exterioare / interioare aurii.



Cea mai importantă parte a noului sedan electric sunt acumulatorii – integrați în podea și ajutând șasiul să obțină o reducere NVH de 3,7 dB. Aceștia au o capacitate de 78 kWh și vor oferi o autonomie de aproximativ 500 km în ciclul european WLTP. Interiorul oferă în premieră un sistem de infotainment bazat pe standardul de operare Android, ecranul tactil de 11 inch oferind nativ servicii clasice de la Google – Google Assistant, Google Maps sau Google Play Store. Accesul și pornirea automobilului sunt cât se poate de simple – serviciul Phone-as-Key permite transformarea smartphone-ului utilizatorului în cheia digitală de acces. Polestar 2 va putea fi comandat online și în noile Polestar Spaces (un fel de Tesla Store), aducând detalii de design unice precum farurile Pixel LED, iluminat de proximitate sau logo-ul Polestar proiectat pe marele acoperiș panoramic.


Încet, dar sigur, ne apropiem de momentul în care foarte simpaticul Honda Urban EV Concept, prezentat în 2017, va deveni o realitate. Acum suntem la doar un pas distanță, după ce producătorul japonez a prezentat conceptul e-Prototype, model ce prefigurează cu mult mai bine versiunea de serie. Acesta este parte din strategia „Electric Vision” pentru Europa, ce prevede două treimi din vânzările de pe continent să fie hibrizi, plug in și EV până în 2025. E-Prototype și Urban EV sunt foarte asemănătoare la capitolul design – o îmbinare reușită între stilul retro și trăsăturile moderniste ale secolului XXI – cu o diferență majoră: acum micul EV are cinci portiere. În continuare, e-Prototype are o țintă clară: mediul urban. Are, astfel, un ampatament mare și console față/spate extrem de scurte, precum și portiere tip „suicide”, cu deschidere inversă. Cel mai probabil, versiunea de serie va pierde totuși clanțele tip „pop out” și camerele exterioare ce înlocuiesc oglinzile.



Ce este și mai important este că Honda a dezvăluit odată cu e-Prototype și decizia de a crea o nouă arhitectură dedicată modelelor EV, cu tracțiune spate – ceea ce sugerează și un element de sportivitate. Interiorul, spațios datorită caracteristicilor EV, este tratat în stil minimalist-japonez. Și aici avem aceeași senzație de îmbinare a stilurilor retro și modern, cu un decor „lemnos” și un sistem de afișare a informațiilor cu două ecrane ce ocupă aproape întreaga lățime a planșei de bord. Date despre performanțe sau capacitatea acumulatorilor nu au fost oferite încă, însă Honda promite „eficiență, performanță și flexibilitate în utilizare”, cu o autonomie de peste 200 km și funcție de încărcare rapidă – 30 de minute pentru un plin de 80% din capacitate.


Printre numeroasele premiere mai mic sau mai mari ale Mercedes-Benz de la Geneva, constructorul german și-a făcut timp și pentru a îmbunătăți unul dintre cele mai bine vândute modele ale sale – SUV-ul compact GLC. Designul este cât se poate de familiar, schimbările aduse de facelift fiind mai ales la nivel de detaliu. Avem o grilă a radiatorului cu un minim de modificări, un stil rectangular pentru admisiile de aer integrate în bară, precum și faruri LED standard – de dimensiuni mai mici și mai angulare. În spate, stopurile au și ele elemente luminoase rectangulare, în timp ce forma evacuărilor este… ați ghicit, tot rectangulară.



Interiorul este nou pentru GLC – crossover-ul compact preia de acum sistemul de infotainment MBUX (instrumentar de bord digital de până la 12,3 inch și ecran central de maxim 10,25 inch) și clienții au parte inclusiv de noi alegeri pentru ambianța din habitaclu: Natural Grain Grey Oak / Natural Grain Walnut, în timp ce volanul este și el nou – fiind coordonat cu schimbările aduse de MBUX și echipat cu butoane „Touch Control”. Șoferul are parte și de aportul celor mai noi sisteme de asistență – Active Distance Assist Distronic, Active Brake Assist și Active Steer Assist, ce oferă funcționalități semi-autonome. Mercedes nu uită să ofere și o nouă culoare exterioară – graphite grey sau patru noi opțiuni pentru jantele de la 17 la 19 inch.


Propulsoarele oferite pe GLC sunt în număr de cinci – toate cu patru cilindri în linie, toate în combinație cu sistemul AWD 4Matic și toate complet noi. Versiunile pe benzină – GLC 200 și 300 au 197 și 258 CP (280 / 370 Nm), precum și asistență mild hybrid EQ Boost (10 kW / 150 Nm). Și versiunile diesel sunt complet noi, oferind 163 CP / 360 Nm, 194 CP / 400 Nm și 245 CP / 500 Nm. Echipamentele opționale sunt și ele mai bogate – sistemul adaptiv de amortizare Dynamic Body Control sosește pentru un profil mai dinamic, în timp ce Off-Road Engineering Package se ocupă de momentele de aventură și adaugă inclusiv setările de rulare Off-Road / Off-Road+.



Una dintre prezențele exotice de la show-ul din Țara Cantoanelor a fost, cu siguranță, noul supercar marca Ginetta – Akula. Coupé-ul de înaltă performanță este unul cât se poate de clasic – putere mare și greutate redusă. Putere mare tradițională, cu propulsie cu combustie internă! Inima acestui supercar este un V8 de 6 litri ce dezvoltă aproximativ 600 CP și 705 Nm, legat la o transmisie secvențială cu șase rapoarte dezvoltată chiar de Ginetta și un diferențial cu elemente din fibră de carbon. Aceasta a fost utilizată atât pentru panourile caroseriei cât și pentru șasiul tubular, greutatea fără fluide fiind cât se poate de impresionantă: 1150 kg. Aerodinamica a fost perfecționată în tunelul de vânt al specialiștilor de la Williams Engineering și dezvoltă o forță de apăsare de 376 kg la 160 km/h – însă Ginetta nu a uitat nici de aspectele practice: portbagajul este absolut masiv, de 675 litri.


Avem noutăți și din alte părți ale lumii. Începem cu America de Sud, acolo unde vremea de plajă a sosit mai repede – inclusiv datorită noului concept Nissan Kicks Surf. Prototipul este, evident, dedicat celor în „căutarea valului perfect”, fiind dezvoltat împreună cu frații Alejo și Santiago Muniz, campioni de surf pentru Brazilia și Argentina. Inspirat de faimoasele plaje sud-americane, Kicks Surf este dotat cu tot ceea ce este nevoie pentru a practica acest sport: bare de plafon pentru plăci, un portbagaj dedicat costumelor de neopren și diferitelor accesorii – ba chiar și un sistem portabil de duș, precum și o brățară rezistentă la apă care încuie/descuie automobilul.


Lexus propune, un pic mai la Nord – în SUA – noua ediție specială IS 300 F Sport Black Line. Doritorii trebuie să se grăbească, deoarece producătorul japonez oferă doar 900 de exemplar pentru MY 2019, iar oferta este cât se poate de cuprinzătoare. Black Line Special Edition primește jante de 18 inch, cu finisare „black vapor chrome” ce se potrivește cu aplicele de culoare neagră ale oglinzilor și nuanțele Ultra White, Obsidian black, sau Atomic Silver. Farurile LED sunt standard, alături de scaunele sport negre cu elemente de culoare roșie, volanul cu inserții din lemn negru și sistemul de navigație.



Ne întoarcem în Europa, acolo unde BMW are un moment artistic alături de „i8 Roadster 4 elements by Milan Kunc”. Artistul ceh a creat un adevărat „tablou” cu aur de 24 carate pe patru roţi – iar noi îi aplaudăm deoarece proiectul va dona profitul obținut către „The Ocean Cleanup”, o organizaţie non-profit care luptă pentru curăţarea plasticului din oceane. BMW i are deja un parteneriat cu cei din urmă, iar proiectul i8 Roadster 4 elements, creat de divizia locală BMW Cehia, se înscrie cu brio în seria BMW Art Car – creată în 1975 de artistul american Alexander Calder. Apropo, cehii sunt aceiași care anul trecut au prezentat BMW i3 şi i8 Starlight Edition.

Aurel Niculescu

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

PUBLICITATE

ABONAMENTE

abonamente auto motos si sport

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE