Magazin Noutăți Video

(Video) Edizione Nobile, AM Works EV, siguranță și performanță

(Video) Edizione Nobile, AM Works EV, siguranță și performanță

Maserati este cât se poate de maiestuos și nobil cu noile Edizione Nobile pentru Ghibli, Levante și Quattroporte. Aston Martin calcă pe urmele rivalilor britanici de la Jaguar în sectorul EV. Porsche se întoarce cu un nou sezon din „Top 5”, iar Volkswagen aniversează 15 ani de cutii DSG. Brabus ne oferă prima literă a alfabetului sub formă de hot hatch iar EuroNCAP își anunță cele mai recente rezultate.

Astăzi, Moș Nicolae a fost darnic cu pasionații de automobile – și avem o mulțime de noutăți interesante sau neașteptate. Începem cu italienii de la Maserati, care s-au decis să ridice ștacheta de sărbători cu noile pachete Edizione Nobile, disponibile pentru modelele Ghibli S și S Q4, pentru SUV-ul Levante (S și S Q4) dar și limuzina de top Quattroporte, în variantele S, S Q4, sau GTS. Noile ediții speciale sunt dedicate piețelor din America de Nord, și adaugă $7.500 peste prețul perceput pentru variantele de echipare GranLusso.


Colecționarii au de ce să fie interesați – producția totală este de doar 150 de exemplare, câte 50 pentru fiecare serie în parte. Toate cele trei Edizione Nobile împart vopseaua Blue Nobile, jantele de 20 de inch cu etriere argintii, și dotările interioare: scaune sport îmbrăcate în piele de culoare maro în zona centrală – locurile din față sunt încălzite și ventilate, banchetele doar încălzite. Diferențele între sedan-uri și SUV sunt la nivel de detaliu – Levante are parte de o atmosferă cu elemente metalice, în timp ce limuzinele primesc lemn Rovere.


Aston Martin pare să fi tras cu ochiul la ceea ce se întâmplă la Gaydon, în „ograda” celor de la Jaguar Land Classic Works – acolo unde specialiștii britanici au creat o nouă nișă cu ajutorul modelului Jaguar E-Type Zero. O idee cu potențial genial – mult iubitul coupé/roadster al anilor ’60, restaurat până la ultimul șurub și modernizat cu un sistem de propulsie complet electric. O idee care merită preluată – iar Aston Martin Works nu a făcut doar asta, ci a și îmbunătățit-o. Astfel, experții de la Newport Pagnell au dezvoltat o nouă platformă EV, dotată cu elemente cheie preluate de la noul Rapide E – și pe care o vor utiliza în viitor drept șablon pentru conversia EV a oricărui model clasic al companiei.



Porsche ne face cadou de sărbători un nou episod – și un nou sezon – din seria „Top 5”, prezentând cu această ocazie cele mai scumpe modele ale casei din istorie, în funcție de performanțele atinse în cadrul licitațiilor publice.


Volkswagen are o aniversare interesantă luna aceasta – 15 ani de la apariția pe un model de serie a unei transmisii automate cu dublu ambreiaj – faimoasa DSG, lansată în 2003 pe Golf R32. Succesul nu a întârziat să apară – 26 milioane de vehicule din grupul VAG au fost până acum echipate cu acest tip de transmisie. Iar astăzi, în 2018, Volkswagen pare cu totul cuprins de „mania” DSG – 40% din total pe Golf, 50% pe Golf Sportsvan, T-Roc și Tiguan, 60-70% pe Passat (sedan sau Variant), 80% pentru Arteon și chiar 90% pentru Tiguan Allspace.




Specialiștii de la European New Car Assessment Program au prezentat recent rezultatele celei mai noi sesiuni de testări, în care au inclus nu mai puțin de nouă modele: Audi Q3, BMW X5, Hyundai Santa Fe, Jaguar I-PACE, Peugeot 508, Volvo S60 și V60, precum și Jeep Wrangler și Fiat Panda. Le-am lăsat pe cele două la urmă deoarece ele au reprezentat surprizele neplăcute ale ediției – SUV-ul american a primit o singură stea, în timp ce mica citadină italiană a făcut și mai de rușine concernul. Panda a primit doar al doilea rezultat de zero stele din istoria Euro NCAP, după Punto în 2017. De remarcat, electricul I-Pace nu a avut astfel de probleme – primind maximum de stele.


Nu în ultimul rând, dacă nu mai puteți aștepta după Mercedes-AMG A35, Brabus are soluția de rezervă. Ei au preluat cea de-a patra generație Clasa A pentru a insufla un pic din spiritul din Bottrop în versiunea A250. Propulsorul de 2 litri turbo a fost „masat” pentru a livra încă 46 CP și 80 Nm pentru un total general de 267 CP / 430 Nm, kit-ul de performanță PowerXtra B 25 S oferind astfel un sprint la 100 km/h în 5,9 secunde și o viteză maximă de 250 km/h.

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER



CATALOGUL AMS

AUTODNA

EVENIMENTE

PUBLICITATE