Știri Video

(Video) Daimler și Geely sunt Smart

(Video) Daimler și Geely sunt Smart

Constructorul german și cel chinez au semnat un acord pentru întemeierea unei companii comune care se va ocupa – la nivel global – de viitoarea dezvoltarea micului brand Smart, parte din subsidiarul Daimler, Mercedes-Benz Cars.

Dacă vă aduceți aminte, acum aproximativ un an, experții și chiar și Daimler au fost luați prin surprindere de anunțul transformării magnatului chinez Li Shufu în cel mai mare acționar singular al producătorului teuton. Liderul de la Geely – care are deja interese majore în Europa prin Volvo sau Lotus, printre altele – a reușit să obțină aproape 10% din companie, legal, fără să declanșeze vreun mecanism de avertizare al autorităților sau al companiei Daimler. „Telenovela” pare să aibă deja un sfârșit fericit – chiar dacă înainte de investiția surpriză Daimler aparent refuzase o apropiere (tehnologică sau de alt fel) de Geely. Acum, cele două companii au prezentat împreună planuri de a crea un joint venture cu drepturi egale, menit să dezvolte și să opereze – la nivel global – marca Smart drept companie care va produce exclusiv automobile electrice. Zhejiang Geely Holding Group și Daimler AG vor construi o nouă fabrică pentru Smart, în China, o nouă generație de modele Smart electrice fiind prevăzută să apară pe piețele globale din 2022.



Toate modelele vor fi stilizate de rețeaua Mercedes-Benz Design, în timp ce partea de inginerie va fi acoperită de centrele tehnice globale ale Geely, iar producția va fi localizată strict în China. În plus, marca Smart – cunoscută pentru vehiculele sale de clasă A, dar și pentru pierderile constante – își va extinde portofoliul și către zona în creștere a modelelor subcompacte de clasă B. Înainte de momentul 2022, Daimler va continua să producă actuala generație de vehicule – realizată în cooperare cu Grupul Renault, pe baza modelului Twingo, la fabrica de la Hambach, din Franța (smart EQ fortwo) și Novo Mesto (Slovenia, smart EQ forfour). Uzina din hexagon va avea de lucru și în viitor – Mercedes se pregătește să introducă acolo, în urma unei investiții de 500 milioane euro, noul vehicule electric compact al subbrand-ului EQ.


Porsche intră în linie dreaptă cu pregătirile pentru lansarea primului său automobil complet electric – sportivul Taycan. Aceasta se află în faza finală a testelor, în Scandinavia, la doar câțiva kilometri distanță de Cercul Arctic, unde este verificată dinamica de condus pe zăpadă și gheață. În schimb, alte exemplare prototip se desfată sub soarele verii din emisfera sudică. În Africa de Sud, inginerii Porsche efectuează teste de performanță, în Dubai se efectuează curse de anduranță la temperaturi înalte și se testează încărcarea bateriilor în condiții extreme. Temperaturile, în cele 30 de țări din întreaga lume în care se desfășoară programul de testare, variază de la minus 35 până la plus 50 de grade Celsius.


BMW se pregătește de o transformare radicală a modelului compact Seria 1, fiind aproape gata să treacă la o arhitectură cu tracțiune față odată cu debutul viitoarei generații. Momentan, Seria 1 se află încă în probe la centrul de testare al companiei de la Miramas, în sudul Franţei. Ocazie bună pentru constructor de a ne oferi și câteva detalii în premieră. Noua platformă oferă mai mult spațiu în habitaclu, în special în spate: +33 mm spațiu pentru picioare și +19 mm pentru cap, în timp ce portbagajul a câștigat 20 de litri, ajungând la 380 de litri.



Ford România a produs un milion de motoare la fabrica de la Craiova – bineînțeles exemplarul de record fiind un EcoBoost de 1,0 litri, producția sa fiind lansată în 2012. Acesta a fost construit în versiunea 125 CP și a fost pus pe caroseria unui SUV EcoSport destinat unui client din Bănie.

Aurel Niculescu

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

PUBLICITATE

ABONAMENTE

abonamente auto motos si sport

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE