Auto util Noutăți

Vânzările europene – în creștere după primele 6 luni ale anului

După prima jumătate din 2018, înmatriculările la nivelul Uniunii Europene au atins un total de 8.449.247 unități, în creștere cu +2.9% raportat la perioada similară de anul trecut.

În ciuda trend-ului general pozitiv, există și semne negative, deoarece în iunie au fost înregistrate creșteri bune de volume în Spania (+8.0%), Franța (+9.2%), și Germania (+4.2%), în timp ce Marea Britanie (-3.5%) și Italia (-7.3 %) au avut o evoluție negativă. În schimb, România a avut a doua cea mai mare creștere din interiorul uniunii – de +52.4%.

După primele șase luni, Germania conduce la vânzări, ca întotdeauna, cu 1.839.031 autoturisme noi – un plus de 2.9% – secondată de Anglia cu 1.313.994 autoturisme (-6.3%) și de Franța cu 1.188.150 unitati (+4.7%). În ciuda evoluției pozitive în ultimul timp, România este abia pe locul 18 în UE, cu un total de 60.068 autoturisme noi înmatriculate, o spectaculoasă creștere de +33.5% față de anul 2017.

Topul constructorilor este format din: grupul VW, cu 2.128.101 unități (+7.5%), grupul PSA cu 1.400.049 exemplare (+65.1%) și de Grupul Renault cu 922.086 autoturisme, cu un plus de 5% – aici Dacia are o creștere și mai spectaculoasă, ajungând la un total de 287.464 automobile, o creștere de +16.0%. În același timp, al doilea producător național, Ford, a înregistrat o evoluție negativă după primele luni în UE – 550.672 unități, cu –3.9% față de aceeași perioadă a anului trecut.

 

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER



CATALOGUL AMS

AUTODNA

EVENIMENTE

PUBLICITATE