Noutăți Video

Un nou SUV Opel: Grandland X atacă clasa compactă

Grandland X este al treilea model din ofensiva SUV-urilor Opel, un model în care producătorul german și-a dorit să îmbine caracterul sportiv cu spiritul de aventură. Liniile dinamice, poziția de ședere ridicată cu vizibilitatea panoramică, o mulțime de tehnologii de top la bord și spațiu suficient pentru până la cinci pasageri sunt calitățile pe care mizează Opel cu noul său concurent în segmentul în plin avânt al autovehiculelor SUV. Doar în clasa autovehiculelor compacte, ponderea modelelor SUV a crescut de la șapte la sută în 2010 la aproape 20 la sută astăzi. Opel Grandland X va avea premiera mondială la Salonul Internațional Auto de la Frankfurt (14 – 24 septembrie 2017).

Noul Grandland X va fi lansat pe piață în toamnă, ca cel de-al treilea membru al familiei Opel X. Se alătură fraților săi Opel Crossland X și Opel Mokka X, ambii având o lungime mai mică cu aproximativ 20 de centimetri. În același timp, Grandland X extinde portofoliul Opel în segmentul foarte popular al autovehiculelor compacte, ce include modele de la Astra la Zafira.

Portofoliul de funcții de asistență și confort al modelului Grandland X este cât se poate de consistent: Tempomatul adaptiv cu detectarea pietonilor și Frânarea automată de urgență, Sistemul de detectare a somnolenței șoferului, Sistemul avansat de asistență la parare și Camera video de 360° sunt doar câteva dintre avantajele acestui autovehicul. Scaunele ergonomice cu certificare AGRvolanul încălzit, scaunele față și spate cu încălzire și hayonul care se deschide prin simularea unei mișcări de lovire cu piciorul sub bara de protecție spate contribuie la un confort mai bun. În stilul Opel, șoferii și pasagerii Grandland X se bucură de o conectivitate excelentă datorită ultimei generații de sisteme IntelliLink și asistentului personal de service și conectivitate Opel OnStar, ce include acum și servicii noi, cum ar fi rezervarea de camere de hotel și căutarea unui loc de parcare. Smartphone-urile pot fi încărcate chiar și wireless prin inducție. De asemenea, printre dotările lui Grandland X se numără sistemul de iluminare frontală adaptivă AFL LED, funcții cum ar fi iluminarea în viraje, asistentul pentru faza lungă și reglarea automată a luminilor de drum.

Grandland X dispune opțional de un sistem electronic de control al aderenței care adaptează distribuția cuplului către roțile din față, permițând patinarea roților dacă este necesar și transmisia automată reglează punctele de schimbare a treptelor de viteză, precum și răspunsul accelerației. Șoferul poate să aleagă dintre cinci moduri de conducere.

Cu dimensiuni de 4.477 de milimetri lungime, 1.844 de milimetri lățime și 1.636 de milimetri înălțime, noul Opel Grandland X se înscrie în normele clasei SUV-urilor compacte. Ampatamentul are o lungime de 2.675 de milimetri, iar volumul portbagajului este de la 514 până la maximum 1.652 de litri.



PUBLICITATE

ABONAMENTE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

EVENIMENTE

PUBLICITATE