Blog Gadgeturi Magazin Noutăți Reportaj Uncategorized

Toyota Supra Concept ar putea fi dezvăluită la Salonul Auto de la Tokyo, din octombrie 2017

Conform editorilor de la revista japoneză Best Car, în octombrie am putea vedea la Salonul Auto de la Tokyo din această toamnă modelul Toyota Supra Concept – prototipul uneia dintre cele mai așteptate mașini ale ultimelor două decenii. Toyota Supra a devenit un automobil cult, o adevărată emblemă pentru toți pasionații de drifturi, performanțe și tuning împinse la extrem. Deși nu a beneficiat de imaginea glam a concurentelor de pe bătrânul continent, sau chiar a celor venite din SUA, Toyota Supra a fost pentru puriști unul dintre cele mai bune automobile sport produse vre-odată, iar principalul „vinovat” este motorul acestuia. Cei șase cilindri în linie adunau la comun o capacitate de 3 litri și generau 286 CP cu ajutorul unei turbosuflante. Pare puțin, dar performanțele oferite de Supra erau în ton cu ceea ce oferea lumea auto sport la finele secolului trecut. În schimb, marele atu al acestui model era „rezerva de putere” – de 1000 CP! Cu alte cuvinte, doar modificarea anexelor motorului, acesta ajungea să genereze puterea unui Veyron, în condiții conforme cu fiabilitatea legendară Toyota.

Din păcate, de la scoaterea sa din fabricație de la mijlocul anilor 2000 și până în prezent, Supra nu a avut un urmaș pe măsură, dar această greșeală urmează să fie reparată de Toyota prin noul Supra, care va apărea pe piață în 2018. Printre puținele detalii care se știu despre acest model este faptul că va avea un sistem de propulsie hibrid, preluat de la TS050 LMP1 –  bolidul cu care Toyota aleargă în cursele de la LeMans și că va împărți platforma tehnică cu viitorul BMW Z5. Ambele modele se vor produce în fabrica Magna Steyr, din Graz, Austria. Până la momentul în care vor putea vedea pe viu noua Toyota Supra, fanii acestui model se vor putea delecta cu surata bavareză, BMW Z5, care are toate șansele să se prezinte oficial la Salonul Auto de la Frankfurt din această toamnă!

Rendere foto: SupraMKV



PUBLICITATE

ABONAMENTE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

AUTODNA

EVENIMENTE

PUBLICITATE