Noutăți

Toyota GT-86 Open Concept, primul pas către cabrio

Una dintre vedetele standului Toyota din cadrul Salonului auto de la Geneva va fi versiunea decapotabilă a noului GT-86, prezentată deocamdată sub formă de concept.

Toyota GT-86 Open2

Dedicată în principal nostalgicilor care apreciază mașinile sport simple, ușoare și cu tracțiune spate, versiunea decapotabilă își propune, conform declarațiilor constructorului, să ofere un sentiment mai mare de libertate. Fiind adepta soluțiilor tehnice clasice, și pavilionul amovibil ce integrează o lunetă din sticlă va fi de tip soft top. Acesta se pliază automat în spatele banchetei, astfel că și versiunea cabrio este propusă tot într-o variantă de 2+2 locuri, spațiul interior nefiind afectat.

Sub capotă, regăsim același motor boxer de 2 litri, dezvoltat în colaborare cu Subaru, ce dezvoltă 200 CP. În cazul în care conceptul va primi undă verde pentru producția de serie, este de așteptat ca din ofertă să facă parte și transmisia automată cu șase rapoarte, regăsită deja pe versiunea coupé. De asemenea, setarea trenului de rulare, care a primit deja numeroase aprecieri în cazul coupé-ului, este de așteptat să se păstreze.

În ceea ce privește designul exterior, nu sunt prea multe elemente de noutate, alura sportivă și detaliile spectaculoase rămânând neschimbate. În schimb, interiorul atrage mult mai mult atenția prin combinația îndrăzneață de culori. Albastrul fețelor de ușă și al bordului contrastează cu tapițeria albă a scaunelor, iar preșurile sunt aurii. Nu lipsesc pedalele din aluminiu și alte inserții cromate.

Având în vedere că reacția publicului nu are cum să fie negativă, cel mai probabil, Toyota GT-86 Open Concept se va transforma într-un model de serie. Dar pentru asta ar trebui să așteptăm aproximativ un an.



PUBLICITATE

ABONAMENTE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

AUTODNA

EVENIMENTE

PUBLICITATE