Geneva 2014 Noutăți

Toyota Aygo, noua generație se prezintă la Geneva

În continuare rod al colaborării cu grupul francez PSA, noua generație Toyota Aygo se va remarca prin designul schimbat radical și dotările moderne.

Toyota AYGO

Citadina Toyota Aygo este una dintre surprizele pregătite de japonezi pentru Salonul auto de la Geneva, programat să își deschidă porțile în data de 4 Martie. Adoptând o nouă temă de design denumită J-Playful, mezina gamei Toyota va afișa un aspect simpatic și jucăuș. Deocamdată, oficialii mărcii au prezentat doar o imagine teaser cu noua generație, în schimb David Terai, Inginer Șef, ne explică filosofia din spatele noului Aygo: ”Am dorit să creez o mașină care iese în evidență prin stilul japonez, pentru a capta imaginația clienților din întreaga Europă. Astfel, m-am inspirat din cultura tinerilor japonezi”

Toyota Aygo va împărți aceeași platformă tehnică cu Peugeot 108, model prezentat cu puțin timp în urmă, și va fi produsă tot în uzina de la Kolin, Cehia. Liniile generale ale caroseriei vor fi cât se poate de similare cu ale fratelui său francez, dar modelul Toyota se individualizează prin partea frontală ce utilizează ca temă principală forma literei X, în centrul căreia se găsește sigla Toyota. De asemenea, farurile integrează lumini de zi cu leduri și cu o formă caracteristică.

Toyota Avensis, cu internet și hotspot în echiparea de bază

Probabil mai lungă decât modelul anterior, la fel ca și noul Peugeot 108, cea de-a doua generație Aygo va avea un habitaclu mai practic și mai încăpător. Bordul va renunța la o parte din butoane și va regrupa comenzile pe o nouă interfață cu ecran tactil cu dimensiunea de 7 inchi.

Datele tehnice continuă să fie un mister, dar ne așteptăm la aceleași propulsoare cu trei cilindrii alimentate cu benzină, de 1 și 1,2 litri. Nu este exclus nici ca numărul versiunilor de caroserie să fie același, adică cu două și patru uși, precum și o variantă pseudo-decapotabilă, cu pavilion textil escamotabil.

 



PUBLICITATE

ABONAMENTE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

EVENIMENTE

PUBLICITATE