Test-drive Teste

Test: Mercedes CLA

Mercedes inaugurează clasa sedanurilor premium compacte, dar nu o face oricum, ci cu mult stil. Atât de mult, încât noul Mercedes CLA se prezintă drept coupé. Evident, coupé cu patru uși!

Test Mercedes CLA

Ignoranții și ageamii ar putea spune despre noul Mercedes CLA că este un simplu A-Class cu portbagaj. Adică, niște ingineri plictisiți din Stuttgart s-au apucat, între pauza de prânz și cea de țigară, să adauge caroseriei hatchback încă un volum, cel destinat bagajelor, pentru a atrage mai mulți clienți de pe piețele americană, asiatică și est-europeană. Nu știu cum găsiți dumneavoastră scenariul acesta, dar mie mi se pare ori SF, ori mult prea comic. Ipoteza pe care merg eu e că modelul CLA a fost primul închipuit de designeri, iar A-Class ne-a fost prezentat înainte, în ideea ca, ulterior, sedanul să ne lase pe toți cu gura căscată. În fine, oricare ar fi fost succesiunea faptelor, cert e că Mercedes CLA arată senzațional și își merită pe deplin calificativul de coupé. Este drept că nu se rezumă la doar două uși, dar pavilionul puternic plonjat către spate și geamurile fără ramă ale portierelor sunt argumente solide în această direcție.

Test: Mercedes E250 CDI 4Matic

Mercedes CLA nu-i doar un deschizător de drumuri către nișa coupé-urilor cu patru uși de dimensiuni compacte, ci și o piatră de hotar în ceea ce privește aerodinamica. Având un Cx de doar 0,22, acesta e cel mai „alunecos“ model de serie. Oricât de plat sună treaba asta pe hârtie, în practică s-a demonstrat că o reducere a coeficientului Cx cu 0,04 este echivalentă, în ceea ce privește consumul de combustibil, cu scăderea greutății totale a mașinii cu 100 kg. Mai adăugați la asta și zgomotul la vânt aproape imperceptibil pe autostradă și tocmai ați descoperit cât de mult contează o siluetă fluidă, nu doar pentru ochi, ci și pentru performanțe sau confort.

Interiorul se înscrie cu succes la categoria „Dacă doriți să revedeți“. Cu alte cuvinte, este aproape identic cu cel de la A-Class și la fel de ergonomic. Toate butoanele și comenzile sunt la locul lor (în stilul Mercedes, cu maneta pentru ștergătoare în stânga volanului și selectorul transmisiei automate în dreapta), iar posibilitățile ample de finisare a bordului cu piele, lemn și aluminiu ar trebui să confere habitaclului aceeași at­mosferă elevată de care se bucură modelele din clasele superioare. Latura sportivă e susținută de scaunele tip scoică și cu tetiere integrate, care, chiar dacă nu oferă o poziție la volan foarte cobo­râtă, sunt confortabile la drum lung. Și, vă rog să mă credeți, această afirmație nu-i făcută doar de complezență, ci ca urmare a unei evaluări temeinice: nemții sunt foarte riguroși nu doar cu ei înșiși, ci inclusiv cu cei care le încearcă mașinile, așa că ne-au organizat un traseu de test de aproximativ 500 km. Oricum, nu am de ce să mă plâng, pentru că experiența a fost agreabilă.

Mercedes S65 AMG intră în producție

În primul rând, trenul de rulare e mai confortabil decât la A-Class, iar direcția sport (Direct Steer) se găsește în dotarea standard în cazul ambelor versiuni ale trenului de rulare, Confort și Sport. Asta înseamnă că ai parte de aproape aceeași agi­­litate ca la hatchback, dar fără eventualele zdruncinături cauzate de suprafețele de rulare defectuoase. Aici intervine și prinderea de caroserie a trenului de rulare spate prin intermediul unor bucșe suplimentare care reduc simțitor vibrațiile provenite de la roți. Diferențele între cele două setări ale suspensiilor sunt mai evidente în ceea ce privește confortul, și nu pe viraje, unde ambele versiuni se descurcă peste așteptări. În plus, cei care nu se înțeleg cu caracterul ușor subvirator al motorizării de top cu tracțiune față pot oricând să opteze pentru noul sistem de tracțiune integrală 4Matic. Acesta dispune de un diferențial central cu ambreiaj multidisc controlat electrohidraulic ce poate varia cuplul motor transmis către punți în funcție de necesități.

Pentru început, adică până la lansarea furiosului Mercedes CLA 45 AMG ce dezvoltă 360 CP dintr-un motor alimentat cu benzină, de doar 2 litri,  toate propulsoarele din ofertă afișează valori cât se poate de normale atât în dreptul puterii, cât și al accelerației sau consumului de combustibil.  La capitolul benzină, avem un motor de 1,6 litri, cu 122 (CLA 180) sau 156 CP (CLA 200), și un altul de 2,0 litri și 211 CP (CLA 250). Pentru iubitorii dieselurilor, oferta este ceva mai restrânsă, aceștia putând alege dintre versiunile 200 CDI (1,8 litri și 136 CP) și 220 CDI (2,2 litri și 170 CP).

Noul Mercedes C-Class a fost dezvăluit

Pus la treabă, CLA 250 se turează cu o bucurie debordantă și nu reușește, prin cuplul său de 350 Nm, să pună în dificultate sistemul de tracțiune integrală. În schimb, transmisia automată cu dublu ambreiaj și șapte trepte pare pe altă lungime de undă decât cel de la volan. Problema nu e modul sau viteza cu care schimbă treptele, ci momentul ales. Evident, această observație nu este valabilă în general, ci doar atunci când se forțează nota pe viraje, iar soluția o reprezintă folosirea padelelor de pe volan. Același comportament al transmisiei automate se întâlnește și la 220 CDI, care oferă performanțe mulțumitoare cu un consum de combustibil mai mic și suficient rafinament. Nota bene, toate propulsoarele sunt echipate cu sisteme stop/start și respectă deja norma antipoluare Euro 6.

Fără a bate vreun record în ceea ce privește caracterul practic sau spațiul interior, mai ales pentru locurile din spate, noul Mercedes CLA este o mașină care te face s-o dorești pentru că e spectaculoasă, unică și capabilă să dea un boost considerabil imaginii personale fără a te ruina. Și, dacă tot veni vorba de bani, în România, prețul versiunii de bază CLA 180 este de 30.008 de euro.

ams 05/2013

Date tehnice

 



PUBLICITATE

ABONAMENTE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

AUTODNA

EVENIMENTE

PUBLICITATE