Test-drive Teste

Test: BMW Z4 sDrive 28i

1

BMW Z4 sDrive28i este un automobil care aduce armonie între tradiție și competitivitatea contemporană. Cum pot fi reunite aceste două concepte care altfel, în mod firesc, tind să se îndepărteze unul de altul? Numai prin pasiune!

Text: Alex Șincan. Foto: Radu Chindriș

BMW Z4 sDrive 28i îl va impresiona și pe cel mai exigent cunoscător de modele sportive stradale prin calitățile sale dinamice.
BMW Z4 sDrive 28i îl va impresiona și pe cel mai exigent cunoscător de modele sportive stradale prin calitățile sale dinamice.

Mai mulți producători cu caracter premium proclamă, în zilele noastre, că oferă cel mai reușit și mai tentant model decapotabil sportiv. În virtutea noțiunii de percepție subiectivă, este la fel de greu atât să-i contrazici, cât și să le dai dreptate. Evaluarea la rece a unor criterii funcționale și de performanță cuantificabile nu va avea suficientă relevanță pentru clarificarea situației. Momentul iluminării va surveni (sau nu) doar în urma unei experiențe directe. Iar un automobil creat ca o prelungire reală a experienței (iată unde joacă tradiția rolul esențial) poate deveni un factor declanșator de pasiuni.

Test: Aston Martin Rapide S

Tradiția roadsterelor BMW, începând cu vremurile antebelice, nu va fi tratată aici din lipsă de spațiu. Simpla menționare a unor automobile precum primul 328 sau 507 reprezintă indicii fundamentale pentru cine dorește să cunoască imaginea la scară largă pe cont propriu.

Operațiunile de închidere/deschidere a pavilionului nu presupun nicio intervenție manuală și decurg rapid.
Operațiunile de închidere/deschidere a pavilionului nu presupun nicio intervenție manuală și decurg rapid.

Evoluția roadsterelor BMW ne-a adus la actuala generație Z4. Și nu a fost o evoluție formală, ci una substanțială, care a făcut loc cu generozitate înnoirilor. Actuala generație Z4 a introdus pavilionul rigid escamotabil, iar recenta modernizare a seriei a fost marcată de noutăți tehnice importante. Printre care și motorizarea TwinPower Turbo de 2,0 litri, capabilă să furnizeze 245 CP. Versiunea sDrive28i se dovedește a fi o creație inspirată. Puterea sa este reprezentativă pentru sportivitatea rutieră la nivel înalt, iar excelenta caracteristică de cuplu (la care supraalimentarea turbo are contribuția determinantă) merită toată aprecierea.

Porsche Performance Drive

Ce este clasic la Z4 28i? Proporțiile caroseriei cu profil fluid, înălțime redusă și capotă lungă. Amplasarea longitudinală a motorului (în spatele punții din față) și tracțiunea pe roțile posterioare. O mențiune în plus pentru situarea postului de conducere jos și destul de aproape de puntea din spate – soluție ideală pentru a simți tendințele de comportament dinamic ale mașinii.

Motorul dispune de vaste rezerve de cuplu, iar funcționarea cutiei automate le pune bine în valoare.
Motorul dispune de vaste rezerve de cuplu, iar funcționarea cutiei automate le pune bine în valoare.

Ce este modern la Z4 28i? Grupul motopropulsor, compus dintr-un motor într-adevăr sportiv și care se abține să exagereze cu consumul, plus o rafinată cutie de viteze automată cu opt trepte. Aceasta oferă o îmbinare remarcabilă de dinamism și confort, sau, pe rând, dinamism, respectiv confort, în funcție de ceea ce dorește conducătorul. Tot la capitolul tehnologiei avansate, vom nota butonul care comandă modul în care răspunde mașina, cu variante de la Comfort și până la Sport+. De reținut: Comfort se referă aici la un mod mai puțin solicitant de a conduce, dar în care continuă să fie prezentă tenta sportivă. Suspensia adaptivă M nuanțează foarte bine ținuta de drum a mașinii, în funcție de reglajul ales. Stabilitatea și siguranța pe traiectorie sunt vegheate cu vigilență fină de sistemul DSC. Un buton separat de reglajul Comfort/Sport oferă posibilitatea decuplării acestuia și intrarea în funcțiune a dispozitivului DTC (Dynamic Traction Control), care permite patinări ale roților motoare. O apăsare mai lungă a butonului DSC duce la decuplarea completă a acestuia, pentru cine dorește neapărat pilotaj… tradițional. Dozarea asistării direcției și a răspunsului pedalei de frână ar trebui să constituie referințe pentru industria auto actuală. Aceste două caracteristici întregesc o personalitate sportivă convingătoare, la baza căreia stau potențialul motorului și latura orientată spre dinamism a transmisiei.

Cu toate că spațiul interior este limitat, planșa de bord nu dă impresia unei aglomerări, iar ergonomia nu lasă loc de comentarii.
Cu toate că spațiul interior este limitat, planșa de bord nu dă impresia unei aglomerări, iar ergonomia nu lasă loc de comentarii.

Designul neoclasic al interiorului preia culoarea exterioară a mașinii pentru detaliile ornamentale de pe planșa de bord, panourile de portieră și tapițeria scaunelor. Deși spațiul este mai degrabă limitat, planșa de bord a fost foarte bine studiată, astfel încât comenzile instalației audio și ale sistemului de ventilare/climatizare sunt lesne de utilizat. În plus, display-ul de pe consola centrală are dimensiuni cu adevărat generoase.

Test: Jaguar F-Type

Ce anume s-ar putea comenta defavorabil despre Z28i? Greu de spus. Blamarea prețului ar fi un clișeu comod, însă și aici apare un aspect interesant: o fi Z4 relativ scump, în general, dar prețul de bază reprezintă o ofertă atractivă în segmentul mașinii. Ar mai fi ceva, însă BMW nu poate să facă nimic în privința respectivă: pentru a te bucura pe deplin de automobil, ai nevoie de drumuri cu asfalt de bună calitate și – de ce nu? – de un circuit prin apropiere…

ams 07/2013

 



PUBLICITATE

ABONAMENTE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

AUTODNA

EVENIMENTE

PUBLICITATE