Test-drive Teste

Test: Audi A3 Sportback

1 1

Pentru familiile tinere, Audi A3 Sportback este o alegere perfectă, cu condiția să aibă și suficientă potență financiară pentru o compactă premium.

Text: Alexandru Gugoașă

 

Versiunii practice a gamei Audi A3 i s-au oferit pe tavă toate ingredientele pentru a reuși în viață: imagine de marcă impecabilă, o platformă tehnică excelentă și cele mai noi tehnologii. Cu ce vine însă în plus noul Sportback? Ei bine, nu este vorba doar de două uși în plus, așa cum am putea crede, ci și de un ampatament mai mare – 3,5 cm suplimentari – față de versiunea în trei portiere lansată în vară, ceea ce le-a permis celor de la Audi să creeze un interior sensibil mai spațios. Acest lucru devine evident imediat ce te instalezi pe bancheta bine profilată, unde pot călători fără probleme chiar și trei adulți. Libertatea de mișcare pentru genunchi și cap e suficientă oricum ai măsura – de fapt, este cea mai bună din segmentul premium compact. Inclusiv portbagajul a beneficiat de pe urma creșterii dimensiunilor exterioare, ajungând, în cazul lui Sportback, la 380 l, față de 365, dacă vorbim despre A3 în trei uși.

Simplu și precis – așa poate fi descrisă dispunerea comenzilor. Calitatea interiorului este greu de egalat de către oricare dintre competitori.
Simplu și precis – așa poate fi descrisă dispunerea comenzilor. Calitatea interiorului este greu de egalat de către oricare dintre competitori.

Interiorul impecabil realizat  – a devenit aproape un clișeu să spunem asta odată ce luăm contact cu fiecare Audi nou lansat –  are darul de a te face să înțelegi de ce plătești o sumă ce reprezintă totuși foarte mult pentru o compactă  (prețul de pornire este de 25.280 de euro, cât un Golf foarte bine echipat și motorizat). Dacă vrei însă să și accesorizezi un A3 Sportback precum mașinile ce ne-au fost puse la dispoziție în Monte Carlo, locul unde s-a desfășurat testul, lucrurile devine chiar complicate. Este foarte ușor să cheltuiești 7000–8000 de euro pe opționale gen sistem MMI cu navigație, cutie automată cu dublu ambreiaj S tronic, tapițerie de piele, scaune electrice și pachet S line.

Un exemplu de funcționalitate și design, comenzile climatizării eficiente trezesc admirație.
Un exemplu de funcționalitate și design, comenzile climatizării eficiente trezesc admirație.

Dacă tot am vorbit despre cele mai noi tehnologii la începutul materialului, ar fi cazul să amintim și de cea mai nouă cutie cu dublu ambreiaj și de motorul de 1,4 l turbo, cu 140 CP, care este capabil să oprească doi dintre cei patru cilindri în mers, cu efecte benefice asupra consumului. Astfel, revelația gamei de motorizări nu mai e un TDI, ca la generația precedentă, ci un agregat pe benzină. Cel mai echilibrat motor în privința raportului dintre performanțe, rafinament și consum este 1.4 TFSI de 140 CP. Dacă e și cuplat la cutia de viteze S tronic, lucrurile devin de-a dreptul incitante. DSG-ul lui Audi schimbă cele șapte trepte mai repede și mai lin decât ar putea chiar și un șofer cu experiență, ceea ce explică diferența de 2500 de euro cerută de constructor pentru cutia automată ce dispune de padele în spatele volanului.

Test comparativ: Clasa compactă sub lupă

Pentru început, gama de motorizări cuprinde și versiuni mai ieftine. Totul pleacă de la propulsorul 1.4 TFSI de 122 CP, dar există oricând și alternativa economică, 1.6 TDI, iar pe viitor va fi, cu siguranță, disponibilă și o versiune RS. Cei care își doresc un model quattro trebuie să se îndrepte deocamdată exclusiv către TDI-ul de 2,0 l cu 150 sau 184 CP.

Audi a ascultat criticile adresate vechii generații și a modificat serios direcția și suspensiile mașinii.
Audi a ascultat criticile adresate vechii generații și a modificat serios direcția și suspensiile mașinii.

Vechiul A3 era adeseori criticat pentru faptul că, deși era o mașină cu profund spirit german, nu-i oferea cele mai incitante senzații celui aflat la volan. Audi a luat în serios aceste critici și a modificat serios direcția și suspensiile. Rezultatul e că mașina parcurge virajele cu mai multă ușurință și precizie, oferindu-i feedback șoferului. A3 Sportback este însă și o foarte bună mașină pe distanțe lungi datorită suspensiilor ce absorb în mare măsură denivelările și rafinamentului motorizărilor. Pentru cei care parcurg totuși multe zeci de mii de kilometri pe an, cea mai bună opțiune ar fi un diesel, mai ales cel de 2,0 l, oferit în două trepte de putere (150 și 184 CP), care debordează de putere, dar e și destul de zgomotos în sarcină, în ciuda eforturilor făcute de ingineri pentru a îmbunătăți antifonarea mașinii.

Pentru familiile tinere, Audi A3 Sportback este o alegere perfectă, cu condiția ca aceia vizați să aibă și suficientă potență financiară pentru a face saltul de la o compactă normală la una premium.
Pentru familiile tinere, Audi A3 Sportback este o alegere perfectă, cu condiția ca aceia vizați să aibă și suficientă potență financiară pentru a face saltul de la o compactă normală la una premium.

Audi A3 Sportback face o impresie foarte bună fiindcă se poate metamorfoza atât în mașină dedicată celor care preferă un stil de condus dinamic, cât și în mașină de familie, cu condiția ca familia să nu fie prea numeroasă. Aceste calități se îmbină cu interiorul extrem de bun calitativ și cu tehnologiile moderne pentru a face din A3 Sportback un adevărat allrounder.

ams 01/2013

Date tehnice

 



PUBLICITATE

ABONAMENTE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

AUTODNA

EVENIMENTE

PUBLICITATE