Noutăți Tehnică

Tehnologia smartphone se conectează „rapid” cu automobilele

În feluri noi și nu neapărat nebănuite. Spre exemplu, Huawei colaborează încă odată cu Porsche Design pentru a crea un model de vârf de inspirație… rutieră, în timp ce Jaguar Land Rover a decis să colaboreze cu experții canadieni de la Blackberry.

Da, Blackberry încă mai există – atât în lumea haotică a dispozitivelor mobile, dar canadienii au intrat de ceva vreme inclusiv pe piața sistemelor destinate uzului automobilistic. Nu veți vedea însă faimoasa siglă Blackberry pe sistemele de infotainment ale companiei britanice Jaguar Land Rover, la fel cum ea nu există nici pe sistemele Sync III de la Ford. În schimb, sistemul Blackberry QNX și tehnologia de securitate Certicom vor sta la baza (și va fi ascunsă adânc sub interfața proprietară a JLR) viitoarelor noi sisteme de infotainment de pe modelele producătorului britanic.


„Automobilele conectate și automatizate vor reacționa și se vor conduce cu ajutorul bogăției de date produse de QNX,” explică John Wall, general manager BlackBerry QNX. „Platformele noastre ajută la procesarea eficientă a datelor și în același timp oferă securitate și încredere.” De altfel platforma QNX a început să fie dezvoltată încă de la începutul decadei 1980 – pe atunci sub tutela unei alte companii canadiene: Quantum Software System. Aceasta, achiziționată în 2010 de Blackberry, a devenit încet dar sigur liantul dintre fostul gigant al sectorului smartphone cu noile oportunități de business ale mobilității viitorului.


Porsche Design are în schimb gânduri mult mai evidente… de afirmare, deoarece logo-ul lor este amplasat proeminent pe noul smartphone Porsche Design Huawei Mate RS – un elocvent exemplu al „mariajului” dintre sectorul high-tech și industria auto. Ca în fiecare an în ultimul timp, Huawei le-a cerut celor de la Porsche Design o abordare premium pentru modelul lor de vârf – noul Mate RS are la bază noul Huawei P20 Pro. Cu un preț în Europa de 1550 euro, este clar că nu doar logo-ul este suficient pentru o decizie de cumpărare – elementele notabile incluse sunt implementarea unui sistem tri-cameră pentru partea de foto/video, cu senzor RGB de 40MP, senzor monocrom de 20MP și obiectiv telefoto de 8MP. Desigur, ar mai fi și capacitatea de stocare de 256 sau 512 GB, sau ecranul OLED FullView de 6 inch și rezoluție 2880×1440 pixeli – elemente perfecte pentru a stoca și vizualiza în cele mai bune condiții o mulțime de fotografii tip wallpaper cu cele mai noi modele de la Porsche!

P.S. Porsche Design se ocupă cu virtual orice design – de la bărci cu motor la ceasuri. Acestea din urmă sunt însă creații proprii PD, nu licențiate precum Mate RS. Iar la Baselworld, un adevărat Mecca al creațiilor care măsoară timpul, compania germană a prezentat și cele mai noi colecții dedicate: Chronotimer Flyback Special Edition, 1919 Chronotimer Brown & Leather, dar și două noi versiuni ale modelului Monobloc Actuator, create de Porsche Design Timepieces AG (Elveția) în colaborare cu Porsche Motorsport din Germania și Studio F. A. Porsche din Austria.

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

AUTODNA

EVENIMENTE

PUBLICITATE