Noutăți Reportaj

ŠKODA RAPID ȘI ŠKODA RAPID SPACEBACK – interioare și exterioare optimizate

ŠKODA completează modelele sale de familie, elegante și accesibile, ŠKODA RAPID și RAPID ŠKODA SPACEBACK, cu numeroase inovații. Noile sisteme de iluminare oferă un nivel mai ridicat de siguranță. Pasagerii sunt permanent online datorită modemului WiFi cu funcție de hotspot. Noile modele sunt dotate cu două motoare 1.0 TSI cu trei cilindri, care sunt eficiente și au emisii reduse, fără a reduce din performanțe. Noile modele vor fi prezentate publicului în premieră la Salonul Auto Internațional de la Geneva 2017 (7 – 19 martie 2017).

Poziționate între ŠKODA FABIA și ŠKODA OCTAVIA, ŠKODA RAPID și ŠKODA RAPID SPACEBACK sunt situate în clasa mașinilor compacte, stabilind noi standarde pentru spațiu interior între concurenţii direcţi din această clasă. Compacte la exterior, acestea oferă un spațiu surprinzător de mare la interior. Ambele modele au fost îmbunătățite.

Părți frontale și posterioare restilizate

Noul aspect al modelului ŠKODA RAPID este cel mai bine vizibil în partea frontală. Proiectoarele de ceață modificate strălucesc în partea inferioară a noii bare de protecție. O bandă cromată îngustă (dotare standard începând de la nivelul de echipare Style) creează legătura între acestea și creează impresia unei părți frontale mai late. Stopurile spate fumurii în forma literei C (stopuri cu tehnologie LED disponibile opțional) conferă părții posterioare un aspect și mai sportiv. Acum, ŠKODA RAPID SPACEBACK este dotată cu o lunetă spate mărită. Hayonul, recunoscut pentru dimensiunea și lățimea sa, facilitează încărcarea compartimentului pentru bagaje. Secțiunea laterală a ambelor modele este caracterizată de un ampatament lung și o siluetă care amintește de un coupé, cu o linie ascuțită ce creează un joc aparte de lumini și umbre. Jantele sunt disponibile în forme noi: COSTA de 15 inchi, EVORA (argintiu) și VIGO (argintiu / negru metalizat) de 16 inchi, TRIUS (argintiu) și TORINO (negru mat, pentru ediția specială Monte Carlo) de 17 inchi.

Farurile ŠKODA RAPID și ŠKODA RAPID SPACEBACK sunt iluminate acum cu tehnologia bi-xenon, în timp ce luminile de zi utilizează tehnologia LED. Întregul ansamblul este completat de funcția Light Assistant: mai întâi, aceasta activează luminile de zi la pornirea motorului. Un senzor monitorizează apoi în mod continuu lumina înconjurătoare și aprinde sau stinge farurile automat. Acest lucru este valabil și la căderea serii și la intrarea și ieșirea din tuneluri. Intensitatea luminoasă ambientală poate fi reglată folosind funcțiile Coming Home și Leaving Home. Zona din jurul mașinii este iluminată astfel încât pasagerii să poată intra și ieși în siguranță.

În sfârșit, asistentul pentru luminile de drum asigură o iluminare optimă permanentă în timpul condusului. Pe timp de noapte și la viteze peste 60 km/h, senzorul detectează mașinile care circulă în față (până la o distanță de 400 metri) și din sensul opus (până la 1000 de metri) și trece de la luminile de drum la cele de întâlnire, după caz.

Interiorul noilor ŠKODA RAPID și ŠKODA RAPID SPACEBACK prezintă mai multe schimbări de design. Mai întâi, în cele patru portiere au fost introduse inserții noi. Gurile de aer de pe tabloul de bord, instrumentele de bord și comenzile sistemului de aer condiționat manual au fost și ele redesenate.

Dimensiunile exterioare compacte și spațiul interior mai amplu transformă ŠKODA RAPID (4,48 metri lungime, 1,71 metri lățime, 1,46 metri înălțime) și ŠKODA RAPID SPACEBACK (4,30 metri lungime, 1,71 metri lățime și 1,46 metri înălțime) în mașini extrem de populare pentru familii. La interior au loc până la cinci pasageri. Spațiul la nivelul capului din ŠKODA RAPID oferă generoasa valoare de 972 milimetri (ŠKODA RAPID SPACEBACK: 980 milimetri), iar spațiul pentru picioare este de 65 milimetri la ambele modele. Cu o capacitate de 550 litri (ŠKODA RAPID SPACEBACK: 415 litri),volumul portbagajului ŠKODA RAPID stabilește un nou standard în categoria sa.

Noi motoare TSI în trei cilindri, dinamice și eficiente

Noile ŠKODA RAPID și ŠKODA RAPID SPACEBACK sunt dotate acum cu motorul TSI de 1.0 litru. Aceste motoare în trei cilindri sunt caracterizate de eficiență și o bună reacție la accelerare și sunt disponibile în două variante de putere:

ŠKODA RAPID

1.0 TSI cu 70 kW (95 CP), viteză maximă de 187 km/h, 0 – 100 km/h în 11,0 sec., consum combinat 4,4 l/100 km, emisii CO2 101 g/km

1.0 TSI cu 81 kW (110 CP), viteză maximă de 200 km/h, 0 – 100 km/h în 9,8 sec., consum combinat 4,5 l/100 km, emisii CO2 104 g/km.

ŠKODA RAPID SPACEBACK

1.0 TSI cu 70 kW (95 CP), viteză maximă de 184 km/h, 0 – 100 km/h în 11,0 sec., consum combinat 4,4 l/100 km, emisii CO2 101 g/km

1.0 TSI cu 81 kW (110 CP), viteză maximă de 198 km/h, 0 – 100 km/h în 9,8 sec., consum combinat 4,5 l/100 km, emisii CO2 104 g/km.

Noul motor pe benzină combină mai multe avantaje. Datorită formei compacte și a carterului din aluminiu, acesta cântărește cu 10 kg mai puțin decât unitatea de 1,2 litri folosită anterior și este deosebit de silențios. Datorită forțelor de inerție reduse, arborele de echilibrare utilizat la alte motoare în trei cilindri nu mai este necesar. Aceasta reduce greutatea și contribuie la scăderea consumului de combustibil și a emisiilor de CO2. Pompa de ulei obține același efect datorită debitului reglabil, prin care presiunea necesară este adaptată în mod continuu în funcție de turația motorului. Sistemul turbo cu intercooler este integrat în galeria de admisie, ceea ce permite creșterea spontană a presiunii de supraalimentare.

Pe lângă cele două motoare 1.0 TSI, ŠKODA RAPID și ŠKODA RAPID SPACEBACK mai sunt disponibile cu alte trei motoare. Toate variantele de motorizare sunt echipate cu funcţia de recuperare a energiei la frânare şi cu sistemul Start-Stop și îndeplinesc cerinţele normei de poluare Euro. Motoarele diesel funcționează cu injecție directă common-rail și cu filtre de particule. Sunt disponibile următoarele motoare:

ŠKODA RAPID

1.4 TSI cu 92 kW (125 CP), viteză maximă de 208 km/h, 0 – 100 km/h în 9,0 sec., consum combinat 4,8 l/100 km, emisii CO2 113 g/km

1.4 TDI cu 66 kW (90 CP), viteză maximă de 185 km/h, 0 – 100 km/h în 11,7 sec., consum combinat 3,9 l/100 km, emisii CO2 103 g/km

1.6 TDI cu 85 kW (116 CP), viteză maximă de 201 km/h, 0 – 100 km/h în 10,0 sec., consum combinat 4,1 l/100 km, emisii CO2 107 g/km

ŠKODA RAPID SPACEBACK

1.4 TSI cu 92 kW (125 CP), viteză maximă de 205 km/h, 0 – 100 km/h în 8,9 sec., consum combinat 4,8 l/100 km, emisii CO2 113 g/km

1.4 TDI cu 66 kW (90 CP), viteză maximă de 183 km/h, 0 – 100 km/h în 11,6 sec., consum combinat 3,9 l/100 km, emisii CO2 103 g/km

1.6 TDI cu 85 kW (116 CP), viteză maximă de 198 km/h, 0 – 100 km/h în 9,9 sec., consum combinat 4,1 l/100 km, emisii CO2 107 g/km

 

ŠKODA Connect – hotspot WiFi și asistență la apăsarea unui singur buton

Pasagerii din noile ŠKODA RAPID și ŠKODA RAPID SPACEBACK sunt permanent online, datorită hotspot-ului WiFi. Noile servicii ŠKODA Connect sunt Infotainment Online și CareConnect. Infotainment Online este un serviciu online de informații de trafic care transmite situații privind traficul în timp real pentru ruta selectată și avertizează asupra posibilelor ambuteiaje. Alte informații puse la dispoziție sunt prețurile actualizate la combustibili, locuri de parcare, ultimele știri și prognoza meteo.

Serviciile CareConnect oferă asistență șoferului în mai multe situații și sunt disponibile pentru toate variantele de echipare și sistemele infotainment Amundsen și Swing. Datele sunt transferate printr-o cartelă SIM integrată. Oferta include funcţia de apel de urgență, care poate fi utilizată pentru a contacta un centru de urgență, sau poate fi acționată manual, chiar și după ce a fost detectată declanșarea unui sistem de reţinere.

Serviciile CareConnect mai includ o funcție de apel în caz de defecțiune, care poate fi utilizată pentru a solicita ajutor în caz de nevoie sau pentru furnizarea de asistență tehnică prin telefon, precum și serviciul Proactive. Acesta poate transmite datele tehnice ale mașinii către un atelier ŠKODA în timp util pentru o intervenție de service. Folosind aplicația ŠKODA Connect descărcată pe smartphone, șoferul poate oricând să acceseze datele mașinii de la distanță, să afle dacă ferestrele, ușile sau trapa sunt închise și să vadă nivelul de combustibil la ŠKODA RAPID și ŠKODA RAPID SPACEBACK. În plus, poate să trimită date de navigație către mașină și să afișeze poziția curentă de parcare a mașinii pe smartphone.

Sistemele audio și de navigație ale modelelor ŠKODA RAPID și ŠKODA RAPID SPACEBACK se bazează pe kitul modular de infotainment generația a doua. Funcții precum sistemul surround ŠKODA, sistemul hands-free cu Bluetooth și portul USB compatibil Apple sunt oferite ca dotări standard sau opționale. Interfața SmartLink+ pentru smartphone-uri, care este compatibilă cu standardele Apple CarPlay, Android Auto, MirrorLinkTM și SmartGate, poate fi utilizată și cu ecranele integrate în ŠKODA RAPID și ŠKODA RAPID SPACEBACK.

 

Siguranță activă și pasivă extinsă

ŠKODA RAPID și ŠKODA RAPID SPACEBACK continuă să ofere o gamă largă de sisteme de siguranță: controlul electronic al stabilității ESC și monitorizare continuă a presiunii din pneuri, de exemplu, se află în echiparea standard. Alte funcții includ sistemul de frânare pentru prevenirea coliziunilor multiple (multi-collision brake), datorită căruia, în cazul unui accident, este redus riscul de coliziuni repetate, prin prevenire deplasării mașinii. Sistemul de stabilizare a remorcii suplimentează controlul electronic al stabilității.

Sistemele moderne de asistență, precum detectorul de oboseală și Front Assist, inclusiv funcția de frânare de urgență la viteze mici, sunt, de asemenea, disponibile pentru ambele modele. Dotările opționale includ proiectoarele de ceață cu funcţie Cornering integrată și funcția Hill-Climb Assist, care cresc nivelul de siguranță activă. Senzorii de parcare față și spate oferă confort și siguranță.

Sistemele pasive de siguranță protejează ocupanții în cazul unui impact, cu ajutorul, între altele, a șase airbaguri frontale, laterale și pentru cap, dar și cu centuri de siguranță în trei puncte cu înălțime reglabilă cu dispozitive de pretensionare în dotarea standard. Funcția KESSY oferă și mai mult confort. Această denumire este o abreviere pentru „keyless entry and start-stop system” (sistem de intrare și pornire-oprire fără cheie). Mașina se încuie sau descuie automat la atingerea senzorului de pe mânerul ușii. Butonul „Start/Stop Engine” pornește sau oprește motorul.

„Simply Clever”: două porturi suplimentare USB pentru locurile din spate

ŠKODA este recunoscută pentru numeroasele sale soluții „Simply Clever”, idei care transformă călătoria într-o experiență și mai plăcută. Între astfel de soluţii pentru noile ŠKODA RAPID și ŠKODA RAPID SPACEBACK se numără două porturi USB pentru locurile din spate, care pot fi utilizate pentru a încărca un smartphone sau alte dispozitive mobile mici. În plus, mașina mai oferă detalii practice (standard sau opționale) precum: racleta de curățare a gheții în capacul rezervorului, covorașul pentru portbagaj – cu o față din material textil şi o faţă din cauciuc, un loc pentru păstrarea unei veste reflectorizante sub scaunul șoferului, recipient portabil pentru deșeuri, port USB și sloturi multimedia pe consola centrală, un suport de tichete pe parbriz, diverse suporturi de pahare, plase de depozitare în spatele scaunelor și o plasă pentru portbagaj.




PUBLICITATE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

PUBLICITATE