Motorsport Noutăți

Sébastien Ogier (VW), la un pas de titlul mondial în WRC

Pilotul VW Sébastien Ogier s-a impus în Raliul Australiei și puțin a lipsit să-și adjudece titlul de campion al acestei ediții, cu trei etape înainte de final.

ogier_car

Raliul Australiei, etapa a X-a a sezonului 2013 de WRC a fost dominată autoritar de Sébastien Ogier. După prima zi, când Andreas Mikkelsen s-a aflat pe primul loc, Ogier a recuperat și s-a instalat pe prima poziție, unde s-a aflat până la final.

Sébastien Ogier câștigă pentru prima oară în Finlanda

Rivalul său, aflat pe locul 2 în clasamentul general, Thierry Neuville, s-a aflat pe locul 3 în Australia până aproape de final, ceea ce însemna adjudecarea titlului de către Ogier. În ultima probă specială însă, Mikko Hirvonen (Citroën), aflat în acel moment pe locul 2, a suferit o pană, pierzând poziția în favoarea lui Neuville.

Un polonez se impune în Raliul Sibiului

Următoarea etapă a WRC va avea loc în Franţa, în perioada 3–6 octombrie. Raliul va marca, cel mai probabil, adjudecarea matematică a titlului de campion de către Sébastien Ogier. „Putem spune că titlul este al meu în proporţie de 99%. Dar, sincer să fiu, în capul meu, cred că titlul a fost deja decis. A fost frustrant ce s-a întâmplat la acest raliu, pentru că tot weekendul am fost virtual campion“, a declarat pilotul francez al echipei VW.

CLASAMENT GENERAL RALIUL AUSTRALIEI 

1.  Sébastien Ogier           VW                       3h 19 min. 55.0 s

2.  Thierry Neuville         M-Sport Ford     +1 min. 32.1 s

3.  Mikko Hirvonen          Citroën                 +2 min. 02.1 s

4.  Jari-Matti Latvala       VW                         +2 min. 57.4 s

5.  Mads Østberg              M-Sport Ford     +3 min. 17.2 s

6.  Andreas Mikkelsen      VW                       +3 min. 37.6 s

7.  Evgeni Novikov           M-Sport Ford     +7min. 31.2 s

8.  Nathan Quinn                Italia Mini           +13min. 10.2 s

9.  Khalid Al Qassimi          Citroën                +15min. 17.6 s

10.  Abdulaziz Al-Kuwari   Seashore Ford   +17 min. 27.7 s

 



PUBLICITATE

ABONAMENTE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

AUTODNA

EVENIMENTE

PUBLICITATE