Auto util Reportaje Știri

Insula Samothraki, o „Vama Veche” în versiune elenă

Alături de un crossover Subaru XV am avut, la final de sezon estival, o experiență un pic mai altfel – o călătorie plină de aventuri, alături de colegii de la National Geographic Traveler. Și, de această dată, nu am mai plecat să testez vreun model al unui producător – ci să descopăr, în stilul AMS, o destinație de vacanță perfect accesibilă automobiliștilor: Insula Samothraki, din Grecia.

Pentru mine, totul a început aparent clasic – o discuție cu Dan Scarlat, redactorul-șef al revistei Auto Motor și Sport, despre posibilitatea efectuării unei călătorii de documentare cu un automobil, până în Grecia. AMS nu era la prima aventură de acest fel, astfel încât „beculețul” s-a aprins încă dinainte de a discuta detaliile normale ale oricărei deplasări de serviciu: model, locație, perioadă. Aproape că toate deveniseră irelevante – în primul rând deoarece călătoriile noastre de obicei implică perioade foarte scurte, cu programe extrem de condensate și parcursuri de multe ori obositoare. Însă, cum avem parte de experiențe memorabile aproape de fiecare dată, pe lângă posibilitatea de a încerca cele mai noi modele lansate de producătorii naționali și internaționali, efortul a fost întotdeauna unul asumat cu plăcere. Acum, situația se prezenta un pic diferit – un parcurs realizat integral cu automobilul (ok, plus un pic de feribot), dar mai ales o ședere întinsă pe parcursul unei perioade destul de lungi, alături de colegii de la NG. Iar modelul în chestiune a fost un Subaru XV, crossover japonez care ne-a mai fost alături într-o călătorie anterioară – prilej cu care Bogdan Pispiris a relatat în ediția din iunie a revistei AMS despre frumusețile orașului grec Kavala. A fost, deci, rândul meu să mă familiarizez cu cea mai recentă generație, după ce prima iterație a crossover-ului japonez (bazat, pe atunci, pe Impreza Mk IV) mi-a fost alături într-un moment foarte important din viață: nașterea primului copil. Iar apropierea a fost, de această dată, chiar mai completă – după ce am adunat împreună aproape 2000 de km. Așadar, înainte de orice considerente subiectiv-emoționale, să nu uităm de aspectele profesionale.

Samothraki, o „Vama Veche” în versiune elenă

Subaru XV, a doua generație, este în continuare apropiat de Impreza. Însă, datorită utilizării arhitecturii „Subaru Global Platform” (SGP), XV-ul este de acum aproape la fel de „înrudit” chiar și cu cel mai mare model din gama constructorului japonez – SUV-ul cu șapte sau opt locuri Ascent (înlocuitorul defunctului B9 Tribeca). Asta înseamnă, pentru Subaru, o eficientizare a producției și costurilor – iar pentru clienți o arhitectură modernă și dotată cu toate tehnologiile companiei. Pentru pasionați, cel mai important aspect ține însă de păstrarea coordonatelor tradiționale ale companiei – propulsorul boxer (cu cilindri orizontal opuși) și tracțiunea integrală permanentă „Symmetrical AWD”. Însă, pe parcursul acestui „test” de lungă durată am descoperit motivul pentru care Subaru este atât de iubit în anumite părți ale lumii – da, este vorba despre America. Pentru noi, europenii, Subaru este sinonim cu experiența din motorsport – WRC rimează de minune cu WRX STi. Pentru ei, americanii, Subaru nu este doar acel brand cu motoare boxer și cu tracțiune integrală mai inteligentă decât a unor competitori – este, în schimb, acea marcă care realizează automobile sigure, bune pentru experiențe mai nonconformiste alături de întreaga familie. Chiar și XV – Crosstrek peste ocean – se încadrează cu brio în această categorie. Este un crossover compact care oferă o experiență de condus… departe de ceea ce și-ar dori un pasionat de WRX STi. Este un model cu o gardă la sol mai înaltă, cu o suspensie foarte potrivită drumurilor lungi cu portbagajul plin, extrem de silențios în mai toate condițiile – mai puțin atunci când pui la treabă grupul propulsor (motor pe benzină de 1,6 litri și 114 CP, transmisie automată cu variație continuă CVT) într-o depășire a unui tir pe drumurile cu o singură bandă din Bulgaria…

Samothraki, o „Vama Veche” în versiune elenă

În rest, se simte ca acasă în aglomerația urbană – propulsorul este mai vivace decât m-aș fi așteptat în urma consultării casetei tehnice (1.6i este singura opțiune de motorizare în România, mai există pe alte piețe și versiune de 2 litri sau hibridă). Are doar 114 CP și 150 Nm, atingând 100 km/h după nu mai puțin de 13,9 secunde și o viteză maximă de 175 km/h. Însă, în oraș, puterea efectivă contează mai puțin – și mai important este cum se transmite aceasta. Cu sistemul de tracțiune integrală permanentă, puținii cai putere ajung rapid să galopeze pe asfalt – oferind accelerații rapide până la limita vitezei legale. În plus, suspensia foarte permisivă este perfectă pentru neplăcerile din traficul capitalei – Bucureștiul rămâne, parcă pe vecie, un oraș în reconstrucție. Cu parcursuri urbane și extra-urbane terifiante, traficul fiind de „oră de vârf” în ciuda orei matinale, plecarea noastră din țară a fost însoțită pe tot parcursul până la vama din Giurgiu-Ruse de o aglomerație devenită deja clasică la noi – precum și de numeroase lucrări ale zonelor carosabile. Suficient timp pentru ca – fiind patru persoane la bord – să ne familiarizăm cu anumite particularități interesante ale modelului XV. În primul rând, portbagajul de 385 de litri reprezintă cel mai important sacrificiu adus pe altarul siguranței oferite de sistemul Symmetrical-AWD. În interior, totuși, spațiul disponibil este suficient pentru patru persoane adulte – iar spațiile de depozitare, suficiente pentru călătorii mai lungi. Și mai important, există porturi USB pentru mai multe dispozitive mobile – astfel încât părinții pot scăpa de grija unei călătorii fără filmele preferate ale celor mici. Pentru mine, ca șofer, determinantă a fost – în schimb – compatibilitatea Android Auto / Apple CarPlay, în special ținând cont de ținta destul de îndepărtată a călătoriei (aproximativ 600 km, cu tot cu parcursul feribotului). Am observat, foarte rapid, câteva detalii atipice ale modelului XV. În primul rând, afișarea informațiilor se poate face aproape pe oricare dintre cele trei ecrane disponibile în câmpul de vizibilitate imediată a șoferului – micul ecran central al instrumentarului de bord, display-ul central sau cel de dimensiuni medii amplasat chiar deasupra. Practic, dacă se dorește, aceleași indicații pot apărea în trei locuri diferite (informațiile de la radio sau sistemul de navigație) – sau fiecăreia dintre cele trei zone de afișare îi poate fi alocată o categorie. O redundanță folositoare în anumite momente – dar și ușor de considerat superfluă în altele.

Samothraki, o „Vama Veche” în versiune elenă

În al doilea rând, Subaru se axează în ultimul timp – inclusiv cu XV – pe creșterea siguranței la volan. Este echipat standard, pe toate versiunile, cu sistemul EyeSight, care înglobează majoritatea sistemelor de siguranță și asistență de la bord, de la asistența la frânarea de urgență la tempomat-ul adaptiv și avertizarea / asistența la depășirea benzii de mers. Cu toate alertele sonore active, XV-ul devenea rapid un fel de mamă ultra-protectoare – aveam parte de câte un „bip” chiar și atunci când camerele detectau deplasarea vehiculului din față iar eu nu reacționam suficient de rapid! Ca să nu mai vorbim despre sistemele de avertizare și asistență la depășirea benzii proprii – puse la grea încercare atât pe șoselele din România, cât și în Bulgaria, acolo unde am avut distanțe lungi de parcurs pe eternele șosele cu o singură bandă. De altfel, călătoria din România și până în Grecia ar fi cu mult mai rapidă dacă nu ar exista timpii de așteptare estivali de la granițe (în special cea româno-bulgară). Și, mai ales, dacă cele două țări s-ar mobiliza pentru a lega un „Pod al Prieteniei” (cel oficial are deja 65 de ani) ceva mai lung – cu șosele expres sau o autostradă – pe coordonata nord-sud. De altfel, parcursul nostru spre insula Samothraki a fost aproape perpendicular pe hartă – și a inclus anumite zone cu potențial turistic major inclusiv în Bulgaria. Însă, ținta noastră intermediară era de fapt orașul-port Alexandroupoli (îl veți găsi notat și cu un „s” la final), un popas ales datorită conexiunii directe (singura, momentan) cu insula Samothraki. Înainte de a ne concentra pe explorarea potențialului turistic pentru călătorii cu automobilul, mai am de adăugat un detaliu cu privire la japonezul XV – călătoria noastră s-a finalizat cu un consum mediu de 7,9 litri/100 km. O diferență de fix un litru față de consumul mediu oficial, în condițiile în care automobilul a fost în permanență încărcat, a avut parte mai ales de parcursuri extra-urbane (inclusiv pe insulă) – dar și de trasee de explorare a zonelor montane și lipsite de asfalt. În plus, toate sfaturile noastre legate de călătoria propriu-zisă, dar și de anumite aspecte ce țin de siguranța turiștilor, le puteți găsi în numărul din noiembrie al revistei Auto Motor și Sport, deja disponibil la toate centrele de difuzare a presei din țară.

După ce am închis „paranteza” despre Subaru XV, să mai deschidem una mai mică pentru a discuta un pic despre popasul nostru din Alexandroupoli – orașul lui Alexandru cel Mare, așa cum o sugerează și numele. Asocierea nu este întâmplătoare, așa cum am descoperit și eu – legenda marelui conducător fiind legată de… Insula Samothraki. Cât despre orașul-port, acesta este un înfloritor centru turistic și cultural, plin de viață și de voie bună  – dar mai ales gata de a deschide apetitul culinar oricărui gurmand. Este bine de știu că este, din punct de vedere geografic, printre primele „stațiuni” turistice după trecerea graniței greco-bulgare. Drept pentru care, este eclectic și foarte plin de viață. În mod clar, dacă aveți timp să rămâneți măcar o noapte acolo, trebuie probată una dintre tavernele „paper plate”, care servesc mâncarea direct pe… „hârtie de copt”. Sau, pentru gurmanzii mai pretențioși, există numeroase restaurante axate pe „sea-food” înșirate pe marginea întinselor plaje – o seară romantică perfectă sub clar de lună și cu Insula Samothraki la orizont este un posibil cadou aproape perfect pentru cupluri. În plus, Alexandroupoli este un fel de poartă de trecere – fizică dar și meta – către experiența de pe insulă…

Și acum să ne întoarcem la „caprele” noastre. Insula Samothraki este faimoasă – cu toate că, recunosc, eu nu mai auzisem de ea – pentru faptul că toți fermierii locali își lasă caprele să hălăduiască libere pe cuprinsul insulei. Românii știu, însă, despre Insula Samothraki cu mult mai multe (să nu uitați totuși automobilele sub copaci, caprele au tendința de a le utiliza drept scări convenabil plasate în apropierea elementelor suculente de pe ramuri!) – drept dovadă fiind faptul că majoritatea covârșitoare a turiștilor străini sunt… români. Trecerea cu „bacul” durează suficient pentru o introducere în atmosfera insulei – pe care de altfel feribotul o și înconjoară (ocazie bună pentru a descoperi de la distanță potențialele viitoare obiective) în drumul său spre micul port Kamariotissa. Acesta oferă primul punct de ancorare în viața de pe insulă, al cărui ritm este determinat de alternanța sezoanelor… turistic și de iarnă. La prima vedere, Kamariotissa, nu m-a impresionat – portul, unde de obicei se petrece toată acțiunea zilnică și nocturnă – este destul de mic și înghesuit. Deci, dacă ajungeți acolo vara – să vă înarmați cu un pic de răbdare. Totuși, aspectul său vădit practic/comercial a oferit o punte de trecere binevenită. Acolo am descoperit primele cuvinte în limba greacă – printre care și expresia „siga siga” (există chiar și un cântec), care înseamnă „puțin câte puțin”, cu sensul de încet și fără grabă. Oricine a mai fost în Grecia știe că elenii sunt un popor relaxat, care iubește socializarea și tavernele – acestea sunt folosite pentru aproape orice fel de întâlnire… Pentru cei obișnuiți cu tumultul de acasă (inclusiv eu), Kamariotissa a fost un prim pas către o reevaluare a atitudinii… Practic, după câteva zile mi-am dat seama că nu trebuie să plec în Tibet pentru a descoperi o atitudine „zen” – vechii noștri prieteni greci o cunosc de mult, iar ea a supraviețuit aproape nemodificată pe o mică insulă din Arhipelagul Egeei. Kamariotissa este și locul care păstrează cele mai multe vestigii ale lumii de dincolo de ape – zona portului este înțesată de taverne mai clasice sau mai noi, de cafenele și posibil și un mic „club”. Amalgamul este de-a dreptul fascinant la prima vedere – poți bea o cafea și după cinci pași închiria un scuter sau un automobil, iar după încă 15-20 ai găsit și cazare sau bănci dacă mai ai nevoie de „cash” pentru a-ți extinde șederea (atenție mare la comisioane, totuși). Cum Samothraki nu este o insulă foarte mare, iar o parte din suprafața sa este inaccesibilă cu automobilul, oricând puteți alege și o altă destinație de cazare – nu trebuie neapărat să creați o bază în orașul port, acesta fiind oricum la scurtă distanță de orice punct de pe insulă dacă veți dori să încercați varietățile culinare. Și veți dori, cu siguranță – noi am încercat mai multe taverne de pe tot cuprinsul insulei și fiecare a avut ceva de oferit. În plus, vă recomandăm cu încredere să schimbați de fiecare dată locația – toate produsele marine sunt cât se poate de proaspete, fiind cumpărate direct de la pescarii locului (în unele cazuri chiar prinse de stăpânul tavernei – întrebați de cea mai veche locantă din Kamariotissa și nu veți fi dezamăgiți de ce oferă). Înainte de orice altceva, Insula Samothraki este un adevărat regal culinar – o experiență care nu se mai regăsește peste tot în Grecia (mai ales datorită teoriei capitalismului!) – și nu trebuie să mă credeți pe mine, neapărat. Colegii mei de la NG au fost la fel de impresionați – iar ei chiar au vizitat locuri în care puțini muritori de rând vor ajunge. Drept pentru care și noi am avut cartierul general în alt loc – Samothraki oferă câte ceva pentru toate tipurile de clienți.

Spre exemplu, veți observa încă de la început că atmosfera de pe insulă este profund boemă – Samothraki a devenit un refugiu pentru neo-hippie, acei libertini și necenzurați ai lumii care își doresc încă o comuniune deplină cu natura. Nici o problemă, deoarece în partea nordică, în apropiere de localitatea Therma (dotată inclusiv cu terme naturale – foarte sulfuroase!) exisă campinguri pentru toate gusturile și buzunarele, inclusiv unul „off-line” – fără curent electric, dar cu băi și dușuri pe care turiștii le întrețin singuri. Tot acolo în zona a apărut și un interesant trend – numeroși turiști vin special pe insulă pentru elementele ezoterice – yoga, etc. Dacă sunteți interesați să aveți grijă să planificați călătoria în avans, cel mai solicitat hotel din zonă pentru aceste activități – Mariva – este de obicei indisponibil cu luni bune înainte de începerea sezonului turistic. Pentru cei mai clasici, există toate celelalte opțiuni – de la cazarea tip AirBnb la complexe tip resort. O singură precizare – cu o insulă atât de mică (și o bună parte din ea a fost transformată în sit Natura 2000, deci nu se poate construi pe acolo) capacitatea de cazare este foarte redusă. Astfel, nu există resorturi sau complexe hoteliere masive – mai totul este intim și „sub-dimensionat”. Perfect pentru reîncărcarea bateriilor – noi am stat la un mic complex (Eroessa – Samothraki Beach Apartment & Suites Hotel) extrem de șic, plasat pe coama unui deal. Drept pentru care am avut nevoie fix de un mic dejun pe terasa care oferă o priveliște peste piscină direct către mare pentru a intra cu adevărat în starea de spirit din Samothraki. Drumurile – atunci când nu sunt prin micile localități – sunt de obicei sinuoase și destul de înguste. Și mai înguste în localități, multe dintre acestea din urmă având și străzi cu gradient mare (eu cred că este unul din secretele longevității rezidenților – plimbările cu grad mare de înclinare și mâncarea mereu proaspătă!). Drept pentru care mia-m dat seama rapid că limitele de viteză normale – din oraș și extra-urbane – nu se prea aplică pe insulă. Totul se desfășoară – inclusiv condusul – cu minim 20% mai încet decât în mod normal… Și te obișnuiești extrem de repede cu un astfel de mod de viață. Drept pentru care am remarcat rapid abundența de pickup-uri bătrâne, foarte bătrâne și de-a dreptul antice. Capre plus pământ egal fermieri – sunt destul de mulți, drept pentru care poți căuta cele mai bune oferte de brânzeturi și miere – iar insula se pare că are o mică „derogare” prin care automobiliștii pot circula cu astfel de vechituri până când cedează singure… Absolut pitoresc, astfel încât o să încerc în continuare să fiu mai punctual cu elementele de atracție de pe insulă:

– posibilitățile de cazare sunt numeroase, însă țineți cont de faptul că locurile de cazare sunt limitate – așa că este bine să plănuiți din timp călătoria către Samothraki

– noi am ales un hotel unde am avut toate facilitățile, în ciuda rating-ului de doar trei stele (înșelător în mod pozitiv, din punctul meu de vedere!)

– ospitalitatea și bunul simț merg mână în mână – oriunde ne-am așezat la masă (la fel și în Alexandroupoli) am fost serviți înainte de a comanda cu apă limpede și rece. Este un detaliu minuscul, însă de câte ori ați primit apă la absolut orice restaurant/tavernă/bar/cafenea pe gratis?!

– vizitatorii pasionați de istoria Greciei antice pot vizita ruinele extrem de bine păstrate ale Templului Marilor Zei, aflate în apropierea orașului Palaeopoli („Orașul Vechi”). Acesta nu are legătură cu Zeii Olimpieni, ci este mult mai îndepărtat în istorie și legat de Cultul Cabirilor. Oricine îl vizitează va rămâne profund impresionat mai ales de prezența încă maiestuoasă a fostului zid ce închidea accesul către sanctuar oricărui străin. Iar ruinele, pentru vechimea lor, sunt într-o stare foarte bună de conservare – insula fiind în trecut (până undeva în secolul 4 AD) unul dintre cele mai importante centre religioase panelenice – similar cu Templele de pe continent. Conform legendei, însuși Alexandru cel Mare a fost conceput pe insulă… Serios, conform înscrierilor istorice la templu au venit pentru ritualele secrete de inițiere de la copii, sclavi, femei, oameni simpli la cei mai puternici regi ai Macedoniei, Traciei sau Egiptului. Printre ei s-a numărat și Filip al II-lea al Macedoniei, despre care se spune că a întâlnit-o pe cea de-a patra sa soție – Olympias – chiar pe insulă, în timpul ritualului de inițiere. Un aspect interesant – peisajul din jurul templului amintește de Delphi, însă se pare că acest cult era cu mult mai democratic – acceptând pe oricine să încerce să treacă prin ritualul secret de inițiere. Și încă ceva, statuia „Victoriei înaripate” – închinată zeiței Niki (zeița victoriei în Grecia) – pe care o puteți admira la Luvru este de fapt originară din Templul Marilor Zei. Iar o altă legendă spune că americanii de la Nike au folosit-o drept inspirație pentru celebrele nume și logo înaripat…    

– dacă continuați pe partea nordică a insulei, la finalul său se poate ajunge pe plaja Kipos, plină de pietre de culoare neagră, un refugiu clar dedicat aventurierilor – vis-a-vis deja își intră în drepturi natura, străjuită maiestuos de muntele Saos (Muntele Lunii) și al său vârf Fengari, înalt de 1611 metri și perfect accesibil temerarilor. Drumul către acest punct „terminus” este unul perfect pentru automobiliștii pasionați…

– însă, înainte de a ajunge acolo, trebuie făcute câteva popasuri. În primul rând, Samothraki este faimoasă pentru cascadele sale naturale – după ce observați una din fortărețele genoveze ale Gatiluzilor ajungeți la râul Fonias, probabil cea mai faimoasă locație pentru trekking, plajă la soare și îmbăieri în apele limpezi ale micilor piscine naturale de la baza cascadelor. Mai sunt și altele, drept pentru care vă recomandăm să discutați cu un ghid local – veți descoperi altele și mai greu accesibile și mai maiestuoase (întrebați despre „Balcon”). În al doilea rând, înainte sau după relaxarea de la Kipos, trebuie să gustați delicatesele de capră de la taverna Karydies – doar căutați localitatea Ano Meria și apoi drumul vă va conduce către aromele îmbietoare ale grătarului.

– înainte de a pleca în sudul insulei, să facem un popas și în „capitală”. Chora este situată la doar 6 km distanță de port, în interiorul insulei – însă deja arhitectura este terasată pe pantele muntelui. Amplasarea sa a fost judecată strategic – mai departe de mare pentru protecție împotriva raidurilor piraterești. Astăzi, oricine va fi fascinat de alte elemente – ruinele medievale (datorate ocupației Gatiluze din 1300-1400), străduțele înguste și casele cu două nivele (shop sau taverna jos, facilitățile de locuit sus) înghesuite unele în altele. Dansul arhitectural este absolut relaxant de fascinant, iar cine are timp de explorare și de pierdut vremea va fi recompensat cu discuții prietenești în shop-urile localnicilor sau o priveliște absolută, peste acoperișurile caselor din localitate – de pe una din mini-terasele ascunse mai peste tot prin zona centrală. Nu plecați din Samothraki înainte de a gusta din berea locală Fonias – însă atenție, are conținut ridicat de alcool, deci fiți pregătiți să chemați unul din cele doar câteva taxi-uri ale insulei (unii spun că ar fi doar două…)

– la sud de Kamariotissa se întind noi frumuseți – sate pitorești precum Alonia sau crânguri de măslini, stupi de miere ori așezări pescărești precum Laccoma (în apropiere se află o altă tavernă excelentă pentru amatorii de sea food: Akrogiali). Merită să vă plimbați la pas între Lakkoma și sătucul Profitis Ilias deoarece astfel veți face loc pentru o nouă incursiune în gastronomia pe bază de carne de capră…

– La capătul de sud al zonei accesibile cu automobilul a insulei veți descoperi două remedii „terapeutice” perfecte – unul pentru trup și celălalt pentru suflet. Sus de tot, pe o excrescență a stâncilor muntelui Saos se află mica biserică Panaghia Kremiotissa – aspectul său nu spune multe, este un lăcaș de cult extrem de simplu. Însă, așezarea sa și priveliștea oferită sunt absolut spectaculoase – iar noi am fost fascinați de două elemente pitorești: micul clopot al bisericii este în curte, agățat de o creangă a copacului care străjuiește băncile și mesele dedicate călătorilor osteniți. Apoi, în interior am descoperit o mică comoară: o carte în care oricine își poate scrie gândurile, rugăciunile sau dorințele…

– Celălalt remediu este vizibil de pe costișă – plaja Pachia Ammos, una dintre puținele cu „nisip” ale insulei. Nisip este mult spus – de fapt sunt pietricele de mici dimensiuni. Recomandarea noastră pentru un sejur fără incidente – deja clasicii papucei de plajă. De aici din Pachia Ammos se pot efectua mici plimbări cu barca – pentru pescuit, scufundări sau plajă (există încă două plaje secrete, preferate ale celor pasionați de camping). O parte din insulă este inaccesibilă cu automobilul – însă are în continuare destule minuni de oferit: cascada Kremasto ale cărei ape se varsă direct în mare fie vară fie iarnă, precum și formațiuni ciudate – precum „Stis Grias ta Pania” (hainele bătrânei doamne).

Credit foto: AMS, Costas Dumitrescu, Georgios Stafylakis

Notă – acest material este un editorial, reflectă păreri obiective, dar și subiective ale autorului. Vă recomandăm și numărul din noiembrie al revistei Auto Motor și Sport, unde am trecut impresiile de călătorie și sfaturi pentru a ajunge în siguranță pe insula Samothraki.

Note – this article is dedicated to the Island of Samothraki and all the wonderful people that made possible this trip – both here in Romania and in Greece. I have the utmost respect for the rich natural beauties and the effort put into keeping this sanctuary by the people there. I also loved the attention given to the tourists – from the tavernas to the little shops to the housing facilities, it really was a lesson in hospitality. Thank you very much for a wondrous experience!   

 

Aurel Niculescu

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

PUBLICITATE

ABONAMENTE

abonamente auto motos si sport

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE