Promo

(P) Romanian Nautical Expo își deschide porțile!

Romanian Nautic Expo

Romexpo vă invită şi în acest an, între 25 şi 28 februarie, la Romanian Nautical Expo, expoziţie internaţională de ambarcaţiuni de agrement, sportive şi de pescuit, dar şi de accesorii.

Evenimentul este dedicat tuturor celor pasionaţi de domeniul nautic şi interesaţi de iahturi, bărci cu motor, bărci de lemn, bărci cu vele, canotaj sau rafting, mai ales că piaţa în domeniu devine din ce în ce mai accesibilă.

Ambarcaţiunile mai mari sau mai mici încep să fie atractive pentru tot mai multe persoane din clasa de mijloc, care sunt interesate de achiziţionarea unei bărci sau de obţinerea unui certificat de conducător de ambarcaţiuni. Expoziţia este cu atât mai interesantă pentru publicul românesc, cu cât ţara noastră beneficiază de un număr destul de mare de râuri navigabile, de cei 1075 de kilometri ai Dunării şi de ieşire la Marea Neagră.

Vizitatorii Romanian Nautical Expo vor putea beneficia de sfaturile şi cunoştinţele în domeniu ale reprezentanţilor companiilor expozante, care îi vor ajuta să se informeze în privinţa tendinţelor pieţei şi să ia cele mai bune decizii referitoare la avantajele sau dezavantajele cumpărării propriei ambarcaţiuni.

Romanian Nautical Expo se va desfăşura în aceeaşi perioadă cu Târgul de Turism al României, cel mai mare târg autohton în domeniu, iar pasionaţii de navigaţie vor avea ocazia să îşi planifice mult doritele vacanţe pe mare. Noua tendinţă în domeniul turismului nautic sunt vacanţele pe iaht, preferate de cei care îşi doresc că viziteze cât mai multe porturi sau golfuri greu accesibile, să îşi petreacă nopţile pe un hotel plutitor, să descopere frumuseţea insulelor încă nealterate de civilizaţie ori să îşi încerce abilităţile de conducător de vas. Desigur, din oferta agenţiilor şi tour-operatorilor prezenţi la Târgul de Turism nu vor lipsi ofertele pentru croaziere în Mediterana, America de Sud, nordul Europei și Caraibe.

Tot între 25 şi 28 februarie, vizitatorii Romexpo sunt aşteptaţi la TMA, Festivalul de spiritualitate, medicină alternativă şi terapii complementare, unde vor putea participa la conferinţe şi workshop-uri în care vor învăţa secretele unui mod de viaţă echilibrat, şi la Expo Sport şi Agrement, expoziţie de articole sportive, echipamente şi accesorii, unde vor interacţiona cu specialişti, sportivi începători, profesionişti și asociaţii de profil.

Tag-uri

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE