Teste

Roadtrip cu Kia Stonic la cetățile fortificate din Transilvania

Kia Stonic

Unul dintre cele mai puternice sisteme de apărare medievale, cu peste 200 de biserici fortificate, pregătite nu doar de protejare, ci și de ripostă, unele funcționează și astăzi (prin slujbe), câteva sunt permanent deschise doar pentru turiști, altele sunt închise pe perioadă nedeterminată, iar unele sunt în ruină.

Oricum le-am găsi, sunt capabile să ne spună și astăzi o poveste aparte, despre latura frumoasă a epocii medievale: cu simboluri, cavaleri și comunități închegate, despre inventivitate, creație, religie, rădăcini și artă. Merită oricând să pleci într-un road-trip ca să le admiri, dar ține cont că la multe sunt închise în extrasezon (noiembrie-aprilie).

De ce Kia Stonic

Kia m-a cucerit încă de la lansarea modelului xCeed de la Berlin, unde am fost invitată să o testez în toate variantele de motorizare. Curbele caroseriei ce îi dau o alură sport, dar în același timp seriozitatea cu care se prezintă, confortul interior, bordul intuitiv m-au făcut să rămân cu gândul nu doar la mașină în sine, ci și la brand. Așa că am ales să testez și pe plaiuri mioritice un model al brandului, de data aceasta unul mai mic, tot o mașină dedicată femeilor care vor să se simtă în siguranță într-o mașină fiabilă și captivantă: Kia Stonic.

Slimnic

La drum!

Joi seară, am plecat din București pe aglomeratul DN1 către Hărman. Urma să-i testez deja una dintre cele mai importante funcții la drum lung, pe frig și ploaie: dezaburirea, care funcționează în trei planuri: lunetă, parbriz și oglinzile retrovizoare. Timp de trei ore, sistemul automat a trecut testul cu brio. La fel de bine au funcționat și ștergătoarele, tot în modul auto, acționând prompt în funcție de debitul apei venit ori din cer, ori de pe carosabil, aruncat de la mașinile din sens opus.

Trecând la confortul personal, încălzirea din scaune și din volan m-au făcut să mă simt ca lângă un șemineu în cel mai cozy living dintr-o cabană de la munte – mă ajuta și peisajul! Iar, pe serpentinele de la Posada, am avut o surpriză plăcută, o opțiune despre care nu am fost anunțată: vrând să dau faza lungă într-un moment de beznă, am descoperit modul auto al farurilor: atunci când mașina nu vede alte faruri sau alte stopuri, intră pe faza lungă; cum le întrevede, instant trece pe faza scurtă, astfel încât să nu incomodeze alți participanți la trafic.

Când am ajuns la cazare, am parcat special cu spatele ca să mă joc cu asistența la parcare: cameră cu ghidaje ajutătoare în funcție de poziția volanului și senzori de parcare. Și uite cum am parcat eu un miniSUV deși conduc de-o viață o mini-mașină de oraș!

Rupea

Pe toate drumurile Transilvaniei, de la o cetate fortificată la alta

Prejmer

O bucurie să revin la fortificația mea preferată din suita celor UNESCO din Transilvania, și asta datorită zidului interior. De la Cetatea din Hărman, am făcut doar zece minute pana acolo, la cel considerat cel mai vechi monument istoric din Brașov. Biserica a fost ridicată la 1200 de cavalerii teutoni și a rămas cea mai bine păstrată și mai puternică fortăreață medievală din toată Europa de Est.

În secolul al XV-lea, localnicii sași au ridicat, la comanda lui Sigismund de Luxemburg, zidurile cetății pentru apărarea de invazii, Prejmer fiind în linia întâi în fața atacurilor turce după ce aceștia treceau Pasul Buzău. Zidurile de apărare de o rezistență remarcabilă au formă circulară, 12 metri înălțime, trei-patru grosime și adăpostesc, pe patru nivele, camerele în care s-au refugiat sătenii de 50 de ori, pentru că de atâtea ori cetatea a fost atacată de turci – și cucerită doar o singură dată, când dușmanul s-a dat prieten. Numerele de pe ușile camerelor corespundeau cu numărul caselor din sat, așa că fiecare familie știa unde trebuie să stea. Astăzi, câteva camere sunt deschise vizitării, iar unele dintre ele adăpostesc expoziții de obiecte folosite în epoca medievală: războaie de țesut, piepteni de lână, mobilă pictată, dar și o școală ce păstrează aerul acelor vremuri.

Sus, la etajele superioare, se află drumul de strajă, acoperit de zidurile cu guri de apărare. Ne-am urcat acolo și am găsit faimoasa „orgă a morții”, un dispozitiv unic în Europa, o scândură cu cinci canale care se învârtea și era ca o mitralieră!

Rupea

Puțină viteză în condiții de siguranță, în afara localităților, nu strică niciodată, nu? Adică nici măcar nu am simțit suta, iar când m-am uitat în bord, wow!, 105km/h când eu credeam că am maximum 70!. Imediat am lăsat-o în limita legală de 90km/h (n-o să vă vină să credeți, dar sunt foarte cuminte în trafic). Eh, așa e cu o mașină atât bine antifonată, cât și silențioasă, cu motor bun (1.0 T-GDi în trei cilindri și cutie automată cu dublu ambreiaj și șapte trepte – da, da, benzină!).

Din depărtare, am văzut cum se înalță din nou cetatea Rupea. Tot timpul o văd de pe drum, o admir, dar niciodată nu am timp să o vizitez. Că tot se oprise burnița am decis pe loc să urcăm până la ea măcar pentru câteva minute, deși nu era în plan, iar timpul ne presa – din cauza zilei foarte scurte.

Rupea

Rupea este una dintre cele mai vechi așezări de pe teritoriul țării noastre, arheologii descoperind urme de locuire încă din neolitic. Însă prima atestare documentară o avem din 1324 când sașii răsculați împotriva regelui s-au refugiat în cetatea deja existentă. Fiind situată strategic, pe drumul ce făcea legătura între cele trei provincii istorice, cetatea s-a dezvoltat și ca un centru de negoț, în care se formaseră 12 bresle meșteșugărești.

Cetate țărănească ridicată în trei etape de locuire (de la cetatea dacică până în secolul al XVIII-lea), a fost fortificată cu patru zone de apărare cu turnuri ce serveau nu doar pentru atac, ci și pentru uzul local: Turnul Slăninei, Turnul Scribilor sau Turnul Slujitorilor. Zeci de locuințe existau în cetate, iar sătenii stăteau acolo permanent, nu doar în caz de asediu.

În 1623 a fost făcută fântâna cetății, adâncă de 59 de metri – are apă și astăzi!

Abandonată în anul 1790 din cauza unei furtuni care a distrus locuințele, cetatea a rămas părăsită până în perioada interbelică, moment în care a devenit un important centru cultural al sașilor.

Meșendorf

No… hai agale la drum, cu limitarea de viteză on! Asta doar până-n Criț, că de-acolo drumul de sat mi-a oferit puțin – doar puțin – din off road-ul pe care-l căutam. Lăsăm mașina în fața școlii și urcăm pe jos panta spre cetate. Lacăt. Ne uităm de jur împrejur și, dintr-o curte, ne strigă un localnic. Îi spunem că da, vrem să vizităm cetatea. „No, așteptați acolo!” Și în câteva minute se prezintă doamnă cu cheile. „Intrați!” Ce noroc pe noi, mi-am spus!

Biserica a fost făcută de sași în secolul al XIV-lea, apoi fortificată în 1495. Doar că astăzi, ansamblul nu se mai păstrează în forma sa originală în totalitate. La începutul secolului al XIX-lea au fost demolate bolțile bisericii și catul de apărare, fiind în pericol de prăbușire. În 1888, o parte dintre ziduri și un turn au fost demolate pentru a avea spațiu și material pentru construirea școlii care se află chiar lângă biserică – azi o clădire părăsită. În 1958, încă un turn de apărare și o parte din zid sunt puse la pământ, înainte să se prăbușească singure. Turnul-clopotniță se păstrează în forma sa medievală și are trei clopote, cel mai vechi din 1515.

Biserica are o valoare semnificativă dată de panourile tribunei, cu pictură naivă de la 1765, făcute de către Georg Rosenauer.

Din 2004, Fundația „Mihai Eminescu” s-a implicat în restaurarea monumentului, astfel încât astăzi să fie un locaș primitor, cochet, care să-ți rămână în minte după ce-l vizitezi.

Mesendorf

Alma Vii

Drumul șerpuit prin pădurea de pe deal, toamna târziu, era o adevărată feerie: covor roșu cât vedeam cu ochii, în timp ce arborii încă păstrau nuanțe de la galben până la cărămiziu. Am urcat pantele atât de încet, că nici nu mi-am dat seama din prima că am parte de cea mai lină experiență de driving în asemenea condiții. Cutia automată și-a făcut treaba fără proteste, fără nici cel mai mic efort care să se simtă în vreun fel de tremurat de sub capotă.

Din vârful dealului, am părăsit drumul principal spre ceea ce am tot așteptat: noroaie! O mică porțiune de off-road din care m-am bucurat din plin până în sat, când am trecut început pe lângă casele-salbă viu colorate,bine îngrijite, ce s-au păstrat ca în vremurile apuse. Satul era animat – printre puținele cu această atmosferă dintre cele vizitate -, cu zeci de oameni pe sau pe lângă drum, toți muncind. Eu am urcat direct la biserica fortificată. „Îi închis”, strigă îndată ce cobor din mașină un nene trecut de a doua tinerețe, care tăia lemne pe marginea drumului. „Asta e, ne plimbăm puțin!” Și urc scările spre ceea ce mi se parte a fi o adevărată bijuterie!

Alma Vii

Aflată pe un deal, biserica săsească de secol XIV pare să domine nu doar satul, ci și împrejurimile. Biserica de tip sală nu este foarte mare, dar, prin maniera în care a fost construită, îi dă un aer masiv, impunător. Fortificațiile au fost adăugate două secole mai târziu prin supraînălțarea corului cu două etaje și ridicarea zidului cu turnuri de apărare, spații de tragere și guri pentru aruncarea smoalei. Biserica nu a fost cucerită niciodată, în ciuda numeroaselor invazii.

În 1721, bisericii i s-a adus și o orgă barocă, moment în care în sală s-au făcut modificări pentru punerea ei în valoare.

A fost restaurată în 1966, apoi în 2015 printr-un proiect implementat de către Fundația Mihai Eminescu Trust.

Valea Viilor

Cum aflasem anul trecut că se pregătesc două camere chiar în cetate pentru turiști, am sunat la Mediaș ca să mă interesez. De acolo, m-au trimis spre îngrijitorul bisericii, care mi-a spus că are camere libere. Câți suntem, de care vrem? În final, am ajuns pe beznă în fața monumentului. Și, surpriză! Camerele din cetate nu erau deschise (că cetatea s-a închis pe perioada iernii (noiembrie-aprilie), așa că am fost poftite în casa parohială. Nu e inclusă în circuitul turistic, deși are cel puțin patru camere pentru cazare (din ce am observat noi). Casă tipic transilvăneană, am avut-o doar pentru noi. Unii ne-ar invidia, că la robinet curge apă sulfuroasă și alții dau sute de euro pentru tratamente, în timp ce noi o aveam „la botul calului” și ne-am ferit de ea cât mai mult.

Tot răul spre bine, dimineața a fost fabuloasă: turnul cetății pe geamul din față, caii veniți la gard pe geamul din spate!

Biserica ridicată de sași în secolul XV e păzită de o incintă ovală, de șapte metri înălțime. Locașul nu mai are forma inițială, deoarece a fost modificat masiv în timpul fortificărilor, iar la restaurările ce au urmat după cutremurul din 1738. La poarta de nord a incintei, hersa (grătarul din fier) se păstrează intactă de la 1525. Cristelnița romanică sub formă de potir, din gresie, e din anii 1300, iar biserica mai păstrează și alte obiecte vechi și valoroase în micul muzeu amenajat între ziduri și în biserică, precum stranele de la 1528, altarul din 1779 realizat de Johann Folbarth din Sighișoara și baldachinul amvonului datat în 1746.

Slimnic

Am plecat cu gândul să ne lăsăm spre stânga, pe comune, fără să intrăm în Sibiu. Înainte, am urat în Slimnic să admirăm vechea cetate țărănească, de unde se vede tot satul.

Fortificația Slimnicului a fost ridicată ca să supravegheze trecerea dintre Sibiu și Mediaș. Prima fortificație a fost ridicată din piatră, în secolul al XIII-lea, în timpul marii invazii tătare, apoi reconstruită din cărămidă în secolul al XV-lea, cu ziduri impresionante de 3,5 metri grosime. Nu a avut biserică – arheologii spun că există o bază, dar care nu a fost terminată vreodată, deoarece localnicii trebuiau să repare zidurile de apărare după fiecare atac al inamicilor.

Cucerită, incendiată, părăsită, abia în 1959 s-au făcut lucrări de reparație mai ample la ziduri, clopotniță și la turnul de apărare din nord-vest. Din structura inițială a zidurilor, astăzi se mai păstrează zidurile exterioare și zidul nordic.

Cârța

Ba la deal, ba spre văi, cu serpentine pe platourile aurii, trecând pe lângă copaci dezgoliți, dar plini de globuri de vâsc, prin lunci și printre mlaștini acoperite de stuf… am testat și suspensiile mai mult sau mai puțin voit. Destul de rigide, mi-au spus clar că mașina preferă asfaltul decent sau măcar drumurile de pământ bătătorit sau forestiere, în niciun caz drumurile care au fost la un moment dat asfaltate sau traseele off-road în adevăratul sens al cuvântului.

Mănăstirea Cârța este fosta abație a cistercienilor din țara Făgărașului. Astăzi este biserica evanghelică a comunității locale germane. Mânăstirea a fost făcută la începutul secolului al XIII-lea de regele Andrei al II-lea al Ungariei. Abația de la Cârța a avut un rol major în istoria Transilvaniei medievale, fie că ne referim la politică, economie, cultură, dar mai ales în artă: călugării au adus stilul gotic în regiune. Fabuloasă la vremea sa, astăzi nu se mai păstrează în totalitate.

Carta

În total, am făcut 900 de kilometri cu Kia Stonic, la un consum mediu de 5,7 litri – aparent, un consum bun pentru clasa sa – SUV sub-compact cu motor de 1.0 litri.

 

Am remarcat câteva puncte forte:

  • Motorul 1.0 T-GDi 7DCT HP de 120 cai este foarte fâșneț (câștigă multe puncte Stonicul în clasa sa) și răspunde repede la comenzi.
  • Este bine antifonată și, chiar și la 140 km/h, toarce bine.
  • Deși poate părea la început o mașină extrem de serioasă, nu se axează pe un design futurist, ci pe clasic, simplu și ergonomic (interiorul e din plastic dur – dar, hei, e ușor de întreținut), ambientul este extrem de confortabil.
  • Tot ce ai nevoie găsești pe volan, mi-a luat doar o zi să mă acomodez cu majoritatea butoanelor.
  • Înălțimea este superioară unui model obișnuit de segment B, ceea ce-ți dă încredere asupra traficului, dar și o gardă la sol de 18 cm.
  • Farurile automate ajută enorm, precum și iluminarea laterală la fiecare manevră a volanului, inclusiv la schimbarea benzii.
  • Portbagajul are 350 de litri (sau 330 dacă vrei roată de rezervă). Pentru două persoane a fost suficient, ba chiar sunt încântată de el pentru că noi călătorim destul de light.
  • Asistența la parcare exactă mă face să nu mă mai uit pe lunetă, ci doar să verific împrejurimile.

 

Rămâne de îmbunătățit:

  • Conectarea telefonului la super tableta de bord de 7 inch pentru proiectarea Waze-ului se face greoi. Pentru contacte, muzică, apeluri conectarea se face simplu, prin Bluetooth. Dar nu și pentru Maps/Waze, că e păcat să nu folosesc acel ecran mare. A trebuit să downloadez o aplicație prin care să downloadez altă aplicație ca să mă pot conecta prin cablu la sistemul mașinii. Odată conectat, telefonul se blochează. Aparent, e o găselniță Kia doar pentru Europa de Est pe care sper să o elimine cat mai curând.
  • Un alt minus, care cred că se trage de la cutia automată, a fost consumul strict pe București: 11,2 l/100 km, în condițiile în care cutia manuală ar trebui să consume 8. Menționez că mașina are doar 5.000 de km în bord, fapt ce poate influența datele.

 

Raportul calitate-preț, excelent!

Un Stonic pornește de la 13.709€ și ajunge în jur de 18.000€, în funcție de motorizarea aleasă și de pachetul de echipare preferat. Cu extraopțiuni, prețul crește. Mașina condusă de mine costă 18.600 de euro, printre extra-opțiunile cele mai costisitoare de pe ea fiind jantele de 17 și caroseria bicoloră.

 

 

CorinaMatei.ro

Vezi traseul complet aici.

 

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE