Știri Video

RG Nathalie, un supercar FCEV și EV (video)

RG Nathalie, un supercar FCEV și EV

RG – Roland Gumpert – a prezentat modelul Nathalie pentru prima oară în 2018. I-au mai trebuit încă doi ani pentru a ajunge la forma finală. Puțin timp, dacă ținem cont de tehnologia de la bord. În rest, UAZ Hunter Expedition este un model rusesc gata de aventuri în Siberia. Iar Subaru BRZ este „Final Edition” în Germania.

Roland Gumpert – odinioară directorul Audi Sport dar cunoscut mai ales pentru Gumpert Sportwagenmanufaktur și Apollo Automobil are un nou proiect. După ce a tăiat legăturile cu fostele sale companii, RG s-a ocupat de un proiect cu totul nou: Nathalie. Sportivul coupé electric a ajuns acum la forma finală, iar cifrele sunt foarte impresionante. Secretul pe care se bazează RG Nathalie este 2Way, un sistem energetic neconvențional.

RG Nathalie, un supercar FCEV și EV

Asemănător cu la fel de germanul Mercedes-Benz GLC F-Cell, RG Nathalie are alimentare electrică duală – de la baterii și de la un sistem pe pilă de combustie (fuel cell). Însă există și destule diferențe, deoarece supercar-ul este propulsat de patru motoare electrice. Câte unul pentru fiecare roată, alimentate de la acumulatorii amplasați în podea. Reîncărcarea acestora nu se face de la priză – sub capotă se află sistemul fuel cell alimentat cu metanol. Reacția chimică duce la producerea energiei pentru baterii, emisiile fuel cell fiind de CO2 și o cantitate mică de oxid de azot.

RG Nathalie, un supercar FCEV și EV

Astfel, proprietarul nu alimentează decât cu metanol – proces care durează cam trei minute. Iar autonomia este și ea impresionantă: 820 km la o viteză medie de 120 km/h, sau până la 1200 de km în modul Eco. Performanțele sunt invers proporționale: 400 kW și 989 Nm, pentru un sprint de la 0 la 96 km/h în doar 2,5 secunde. Viteza maximă este de peste 300 de km. RG Nathalie va fi produs în doar 500 de unități și nu va fi prea accesibil – Gumpert estimează un preț între 300 și 500.000 de euro.

RG Nathalie, un supercar FCEV și EV

Cum Rusia este printre țările cele mai puțin afectate de pandemia de coronavirus (Covid-19), o excursie către îndepărtata Siberia pare deja o idee destul de bună. Avem și vehiculul potrivit – localnicul UAZ Hunter Expedition. Este un SUV gata de orice aventură, dotat cu un patru în linie de 2,6 litri și doar 128 CP / 203 Nm. Există și o transmisie cu cinci rapoarte, plus diferențial spate blocabil. Pneurile BFGoodrich T/A de pe jantele de oțel negre și garda la sol de peste 240 mm ar trebui să fie de ajutor atunci când situația devine dificilă.

RG Nathalie, un supercar FCEV și EV

Ne întoarcem în Germania, acolo unde Subaru BRZ a fost prezentat în format „Final Edition”. Constructorul japonez anunță retragerea generației actuale printr-o serie limitată la doar 100 de unități. Aceasta vine cu noi jante de 17 inch, etriere roșii, amortizoare Sachs, precum și doar două culori: Crystal Black Silica sau Blue Pearl. Interiorul este împodobit cu un mix de piele și Alcantara, însă motorul este neatins: 2 litri în patru cilindri, 205 CP și 211 Nm.

Aurel Niculescu

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE