Magazin Noutăți

Retromobil Club România iese la rampă

denet_DSC_0355

Recent, Retromobil Club România a organizat două evenimente care au reţinut atenţia publicului bucureştean.

Text și foto: Alex Șincan

Este vorba despre expoziţia în aer liber Made in Romania, care a putut fi vizitată la data de 25 mai, în faţa Facultăţii de Autovehicule Rutiere (Universitatea Politehnică Bucureşti), şi despre  Expoziţia Vehiculelor Istorice Militare, care s-a ţinut în incinta Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand“, la data de 9 iunie.

La ambele evenimente au putut fi văzute automobile rare ale membrilor clubului, unele având chiar statut de unicat. Toate cele trei mărci româneşti (ARO, Dacia şi Oltcit) au fost bine reprezentate la Made in România, în timp ce la Expoziţia Vehiculelor Istorice Militare au putut fi văzute exemplare rare, de provenienţă internaţională. Ce-i drept, automobilele ARO, de la IMS până la Dragon, au dominat scena. Ambianţa acestui eveniment aparte a căpătat o tuşă suplimentară de realism datorită participării membrilor Asociaţiei Tradiţia Militară echipaţi în uniforme din Primul şi al Doilea Război Mondial.




PUBLICITATE

ABONAMENTE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

EVENIMENTE

PUBLICITATE