Magazin Reportaj

Reportaj: O tură cu Hyundai ix35

_RBC6621

Seria de reportaje auto motor și sport continuă cu o nouă tură de 1000 km pe drumurile din țara noastră. Ținta finala a fost Orșova, iar partener de drum ne-a fost Hyundai ix35.

Text: Dan Athanasiu. Foto: Radu Chindriș

De data aceasta, vrem să vă propunem un traseu lejer, care, în funcție de locul de baștină, poate fi parcurs fără probleme într-un weekend. Asta dacă sunteți cu adevărat grăbiți sau dacă sunteți însetați de a găsi locuri interesante. În cele ce urmează, vă propunem ca obiective de vizitat peșteri, mănăstiri, rezervații și monumente ale naturii.

Desigur, cu surprizele plăcute pe care le aduce o astfel de călătorie și pe care, dacă vrei să le vezi, nu le întâlnești chiar la tot pasul, dar suficient de des cât să uiți pe moment de noile prețuri ale combustibilului. Un astfel de peisaj parcă desprins din carpeta de pe perete a fost poiana de brândușe de la marginea Drumului Național 67, între Horezu și Târgu Jiu. A trebuit să ne oprim să facem vreo sută de fotografii, de parcă ar fi fost concurs între colegii mei de drum, Cristian Lascu din partea National Geographic și Radu Chindriș, fotograful ams. Povestea s-a repetat în cele trei zile de escapadă de multe ori – dovadă că traseul ales a fost inspirat. În fond, rostul unei călătorii de plăcere este să întâlnești locuri care să te inspire.

Pe toate văile găseşti câte o moară părăsită, o micuță capodoperă de inginerie românească de acum câteva sute de ani.
Pe toate văile găseşti câte o moară părăsită, o micuță capodoperă de inginerie românească de acum câteva sute de ani.

Cum tocmai trecuseră Babele din martie, cu vremea lor ploioasă din toată țara,  un vehicul 4×4 era exact ce ne doream. Planul nu a fost să ne cățărăm cu el peste stânci, ci să parcurgem cele mai neîngrijite drumuri comunale ca niște orășeni, fără să ne murdărim încălțările.  Ori, la astfel de probe, Hyundai ix35 s-a dovedit expert. Mai mult de atât, am făcut-o în habitaclul bogat al versiunii Luxury. Am avut tot timpul griji pentru jantele aflate la doar vreo 10 centimetri de la nivelul solului, anvelopele având dimensiunea 225/55R18. Chiar și într-un un oraș obișnuit, poți avea emoții. Am reușit să le aducem întregi pe toate, inclusiv pe cea de-a cincea, din portbagaj, cu toate că, nu de puține ori, am făcut slalom printre gropile din asfalt sau printre pietrele căzute de pe versanți. O roată de rezervă la fel cu celelalte patru este un plus în astfel de călătorii departe de vânzătorii de anvelope.

Hyundai ix35 facelift, prețuri pentru România

Traseul București – Pitești – Râmnicu Vâlcea pune la încercare cam toate detaliile tehnice ale unui autovehicul de șosea. Autostrada ne-a dat ocazia să atingem cei 5,8 l/100 km declarați de constructor, iar pe dealurile ude din Argeș și Vâlcea, am inventariat și sistemele de siguranță activă. Controlul electronic al stabilității nu mai este o noutate, dar cu Flex-Steer – direcția asistată în trei trepte, Normal, Confort și Sport – există o nouă plăcere a condusului. Primul sistem este standard la toată gama, însă cel de-al doilea e rezervat doar versiunii Luxury, al cărei preț de ofertă este de 32.000 de euro.

Despre Muzeul Trovanţilor din Costeşti, informaţii şi legende, găsiţi mai multe pe www.trovanti.ro.
Despre Muzeul Trovanţilor din Costeşti, informaţii şi legende, găsiţi mai multe pe www.trovanti.ro.

Prima oprire importantă pe DN65 a fost în deltă. Nu este o minciună de 1 aprilie, ci dovada vie a teoriei relativității. Într-o curbă la dreapta, pe exterior, pasagerii atenți pot zări niște „cartofi“ uriași de piatră – șoferul fiind ocupat cu volanul, nu prea are timp să vadă ce se află dincolo de parapet. Dacă te oprești și citești panoul explicativ, afli că ai ajuns în delta unui fluviu care curgea pe acolo în urmă cu 6–7 milioane de ani. Din aluviunile acestuia s-au format, prin cimentare naturală, niște bolovani gigantici. Fenomenul nu este unic în lume, așa cum nu e nici faptul că, în România, acești bolovani sunt distruși ori de-a dreptul furați. Remarcabil este doar că, acolo, la Costești, o mână de iubitori ai naturii au reușit să creeze un muzeu, o rezervație și încearcă protejarea lor de cei care vor să exploateze industrial nisipul care-i înconjoară.

Aventură în Carpați cu Mitsubishi Pajero

La 50 km de Râmnicu Vâlcea, am oprit la Mănăstirea Hurezi. Uriașul lăcaș are un caracter unic în toată Țara Românească, fiind construit de către Constantin Brâncoveanu, între anii 1690 și 1697, după tipicul marilor mănăstiri de pe muntele Athos. Restaurat puțin înainte de Primul Război Mondial, acesta păstrează încă picturile originale. În afara dimensiunilor și a importanței religioase, mănăstirea a avut rolul de centru artistic, de acolo plecând stilul brâncovenesc care a dăinuit până în secolul al XIX-lea. Legenda sa spune că, de teama otomanilor, meșterii constructori au lucrat mai mult noaptea, ca huhurezii, numele său devenind astfel Hurezi.

În Gorj, Mehedinţi sau Dolj se găsesc mănăstiri vechi de 500 de ani care îi aşteaptă pe drumeţi.
În Gorj, Mehedinţi sau Dolj se găsesc mănăstiri vechi de 500 de ani care îi aşteaptă pe drumeţi.

N-am stat să verificăm dacă noaptea mai cântă huhurezii acolo și ne-am îndreptat spre o altă mănăstire renumită, cea de la Polovragi. Până acolo, orice călătorie de plăcere care trece de capitala județului Vâlcea și care nu o apucă înspre munți pe Transalpina presupune un popas la Horezu. Aici, în funcție de portofel și gusturi, oricine poate lua ceva de dus acasă. Nici noi nu ne-am putut stăpâni și ne-am cumpărat câteva oale și ulcele. Dacă sunteți pasionați cu adevărat, puteți insista să vizitați și atelierul vreunui meșter autentic, amănunt tot mai rar întâlnit în România, unde totul devine Made in UE ori Made in PRC!

Test comparativ: Honda CR-V, Hyundai Santa Fe, Mitsubishi Outlander

Mănăstirea Polovragi, peștera cu același nume și Cheile Oltețului, plus arhitectura satelor gorjene sunt un „pachet turistic“ ce poate fi „servit“ ori de câte ori nu există sezon de mers la schi sau pe litoral.  Exprimarea sună urât, dar chiar ai ce vedea (și simți) prin aceste locuri, indiferent dacă ești evlavios, alpinist, speolog, arhitect, geolog, fotograf sau doar șofer – precum unii dintre noi. Pe malul Oltețului, aproape de intrarea în chei, se poate vizita peștera Polovragi. Nu vă aș­teptați să puteți parcurge toți cei 10 km de galerii ai peșterii, dar și porțiunea amenajată pentru public este numai bună pentru o oră de speologie. Îți vine pofta apoi să intri și în alte peșteri, noroc că, nu foarte departe, te poți întoarce la Peștera Muierii. Noi am mers tot înainte pe Cheile Oltețului, râu ce izvorăște din munții Căpățânii și-i separă de munții Parâng. Iarăși, șoferul trebuie să fie atent la curbele strânse, în care nu prea are voie să greșească, fiindcă pe partea stângă a drumului apa curge undeva la 10–20 de metri sub linia asfaltului. Ce bine că Flex-Steer nu m-a solicitat deloc. Și nici transmisia automatizată, care își vedea de treaba sa, căutând mereu un raport de transmisie ceva mai economic, potrivit cu rulajul încet în rampă. În acele momente, am apreciat pozitiv și că motorul diesel de 184 CP ne-a permis să auzim din plin susurul apei și nu combustia motorinei.

La drum cu Hyundai Santa Fe

La un moment dat însă, nici pasagerii nu mai au ce privi, fiindcă pereții canionului se ridică vertical pe ambele părți – după unele surse, aceste chei ar fi cele mai înguste din Europa. Când valea se deschide din nou se impune o pauză într-un loc de belvedere. Rezervația naturală Cheile Ol­tețului a fost declarată arie naturală protejată în anul 1994, pentru ca, ulterior, să devină arie naturală protejată de interes național, așa că, mai mult decât în alte locuri din țară, am încercat să nu lăsăm urme pe unde am trecut. Cu toate astea, autoritățile locale, la fel ca în foarte multe alte locuri din zonă, în frenezia investițiilor spre binele comunităților locale, au avut grijă să urâțească zona cu o captare de apă. Mi-e greu să zic: „Iartă-i Doamne, că nu știu ce fac!“ Așa că ne-am îndreptat spre mănăstirea Polovragi, loc în care am și înnoptat după o extraordinară cină de post, cu mujdei, mămăligă și urzici.

În Casa memorială Constantin Brâncuşi din Hobiţa, intri cu sfială, de parcă ai păşi într-o mănăstire.
În Casa memorială Constantin Brâncuşi din Hobiţa, intri cu sfială, de parcă ai păşi într-o mănăstire.

În Gorj, obiective obligatorii sunt monumentele lui Constantin Brâncuși din orașul Târgu Jiu, pentru care suntem invidiați de întreaga lume artistică, și, desigur, casa sa memorială din satul Hobița. Iarăși, fiecare vede și înțelege altceva (ceva) în funcție de pregătire și de structura sa interioară. Așa că am închis ochii la împrejurimi. Totuși, chiar și numai pelerinajul în aceste locuri înseamnă să cinstești numele unui român extraordinar. Extraordinară este însăși povestea vieții lui. A părăsit școala din sat la o vârstă foarte fragedă, apoi, pe la 11 ani, a fugit de-acasă pentru a ajunge ucenic la oraș, după care a pornit spre Paris pe jos și câte și mai câte pot afla cei care vor. Eu, unul, am aflat (abia acum), în casa din Hobița, că, întorcându-se în plină glorie în vizită în România, ar fi spus cu tristețe: „V-am lăsat săraci și proști, v-am găsit și mai săraci, și mai proști!“

Valea Sohodolului a creat în chei câteva  tuneluri hidrologice ce poartă denumirea de „Nări“.
Valea Sohodolului a creat în chei câteva
tuneluri hidrologice ce poartă denumirea de „Nări“.

Și, de aici înainte, în ix35, discuția pe această temă a durat până când am amuțit pe valea Sohodolului. Cheile lungi de aproape 30 km sunt închise circulației publice între sfârșitul lunii octombrie și începutul lui martie, iar vara, sunt pline de grătare și muzică. Noi am avut noroc! Deși duminică la prânz, singura mașină era un Hyundai din care, când și când, trei „traveleri“ coborau să fotografieze peisajul. Dovada că în afara sezonului turistic este perioada cea mai bună pentru drumeție a fost că ne-am putut bucura pe îndelete de natură.

Lacul Zăton şi  câmpurile de lapiezuri din imediata apropiere a Podului lui Dumnezeu creează un peisaj idilic.
Lacul Zăton şi câmpurile de lapiezuri din imediata apropiere a Podului lui Dumnezeu creează un peisaj idilic.

Ne-am întors și, în drum spre Ponoare, am văzut cu coada ochiului un mare panou din care am aflat că în satul respectiv, Răchiți, a existat, în urmă cu vreo 7 ani, o fermă de melci.  Surprizele apar acolo unde te aștepți mai puțin. Ajunși la Podul lui Dumnezeu, ne-am bucurat că, măcar teoretic, traficul greu este deviat de pe el, și am înnoptat la o pensiune situată chiar la unul dintre capetele sale. Un privilegiu a fost că am avut fereasta camerei chiar spre rezervație. Zona carstică Ponoarele include și alte locuri care nu merită să fie ratate. Oarecum deasupra, turiștii pot descoperi câmpul de lapiezuri și, alături, lacul Zăton, cel mai mare lac carstic din țară.

Fiindcă până să înflorească pădurea de liliac aflată la doar câteva minute de Podul lui Dumnezeu mai sunt câteva săptămâni, noi am ales să tragem o tură și pe la Cheile Băluței – pe cât de mici pe atât de frumoase, nu degeaba acolo au fost filmate, cu mulți ani în urmă, anumite cadre pentru filmul Dacii. Cu siguranță au trăit și daci prin aceste locuri, doar că urmașii lor din prezent nu mai prețuiesc simplitatea și construiesc palate chiar în interiorul zonelor naturale protejate.

Cine crede că meseria de jurnalist auto este uşoară şi lipsită de pericole se înşală.
Cine crede că meseria de jurnalist auto este uşoară şi lipsită de pericole se înşală.

Ultima zi a presupus parcurgerea unui drum lung (comunal) de pământ înmuiat de ploi pe valea Bahna. Am decuplat controlul tracțiunii și am blocat diferențialul central la lui Hyundai ix35 nu neapărat fiindcă ne-am găsit într-o situație delicată vreodată, ci pentru că am vrut să dovedim eficiența lor. Drumul devine apoi din ce în ce mai bun, pentru ca să se întâlnească, în final, cu DN6 E70. Am virat spre dreapta, către Orșova, ca să privim Dunărea la Cazane. După care am pornit spre casă fără a ne abate de la drumul european.

Nu tot ce este mare are și valoare artistică, după cum nu tot ce e strălucitor este și autentic.
Nu tot ce este mare are și valoare artistică, după cum nu tot ce e strălucitor este și autentic.

Bilanțul pe scurt ar fi că am parcurs 900 km în aproape 20 de ore de condus și am consumat 70 de litri de motorină. Altfel spus, la o viteză medie de 45 km/h, am obținut un consum de circa 7,7 l/100 km, pe toate tipurile de drum. Nu am mai cărat spre casă bolovani și buturugi, așa cum am făcut în alte ocazii, cu mașini mai mari, dar am rămas cu amintirea unui Hyundai în care te poți încrede și care te poate duce confortabil prin locuri pitorești.

ams 4/2014

 



PUBLICITATE

ABONAMENTE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

AUTODNA

EVENIMENTE

PUBLICITATE