Auto util Magazin Noutăți

Renault, UTC și CNRS inaugurează Laboratorul SIVA

Renault şi laboratorul Heudiasyc, unitatea de cercetare comună a Universităţii de Tehnologie Compiègne (UTC) şi a Centrului Național Francez de Cercetări Științifice (CNRS), creează un nou laborator de cercetare sub numele Laboratorul  SIVA (Laboratorul Sistemelor Integrate pentru Vehiculul Autonom), în Compiègne, la nord de Paris.

Laboratoarele comune sunt dovada unui parteneriat între o unitate de cercetare și o companie privată, care are ca scop principal susținerea cercetării pe termen lung. Partenerii au semnat un acord pentru o perioadă de cel puțin patru ani, cu posibilitate de reînnoire, document ce stabilește normele cu privire la modul în care sunt utilizate rezultatele și aspectele ce țin de proprietatea intelectuală.

Cercetările echipelor se vor concentra pe fiabilitatea, integritatea și acuratețea sistemelor de percepție și de localizare pentru navigația vehiculelor autonome comunicante. Datele analizate vor proveni nu numai de la senzorii de pe vehicule, dar și de pe cardurile de navigație pre-stabilite și din exterior, prin intermediul conexiunilor dinamice către alți utilizatori ai drumurilor și infrastructurii. Cu un management inteligent al combinației de date multiple, vehiculul va avea o capacitate mai bună de a se situa în mediul său, lucru pe care nu l-ar putea face doar cu senzorii proprii.

« Strategia noastră de parteneriat este de a viza pentru fiecare temă de cercetare, cele mai bune laboratoare și de a ne angaja într-o relație de încredere pe termen lung. Acest lucru ne permite să realizăm proiecte majore și de excelență prin împărtășirea viziunii noastre și concentrarea resurselor noastre. Am ales laboratorul Heudiasyc pentru a dezvolta și a pune bazele tehnologiei de percepție și localizare a vehiculelor autonome de mâine», explică Virginie MAILLARD, Director de Cercetare și Strategie de cercetare a grupului Renault.

« Laboratorul Heudiasyc, în conformitate cu strategia de supraveghere UTC şi CNRS, a lucrat timp de peste douăzeci de ani pe subiectul vehiculului inteligent. Ne-am asociat de câțiva ani cu Renault pentru teme legate de percepție și localizare, deoarece avem o viziune comună a problemelor științei și tehnologiei. În plus, laboratorul comun va folosi platformele de vehicul autonom Heudiasyc, care au la bază modelul Renault ZOE, finanțat în cadrul Equipex ROBOTEX (echipament de excelență), cu sprijinul Région Hauts de France şi FEDR (fonduri europene). Testele rutiere vor fi considerate ca făcând parte dintr-un parteneriat cu autoritățile locale. » spune Ali CHARARA, directorul laboratorului Heudiasyc.

Laboratorul SIVA a fost inaugurat pe 3 martie 2017 la Compiègne, în prezenta unor personalități politice și reprezentanți ai CNRS, UTC şi Renault.

Despre Grup Renault

Constructor auto din 1898, Grupul Renault este un grup internațional prezent în 127 de țări care a vândut aproape 3,2 milioane de vehicule în 2016. Pentru a face față provocărilor tehnologice majore ale viitorului și a continua strategia de creștere profitabilă, grupul se bazează pe dezvoltarea sa internațională, complementaritatea celor trei mărci (Renault, Dacia şi Renault Samsung Motors), vehiculul electric și alianța sa unică cu Nissan. Cu o nouă echipa în Formulă 1 şi un angajament puternic în Formula E, Renault consideră motorsportul un vector de inovație şi de promovare a mărcii.

Despre l’UTC

Universitatea de Tehnologie Compiègne este construită pe o pedagogie a autonomiei şi a cercetării tehnologice interdisciplinare orientate spre inovație.

Despre CNRS

Organizaţie de cercetare de referinţă în Europa şi în lume, CNRS îşi îndeplineşte misiunea principala de a susţine dezvoltarea ştiinţei, bazându-se pe toate disciplinele sale şi pe capacităţile sale de a coordona şi de a le federaliza.

Despre Heudiasyc

Heudiasyc (Heuristics and Diagnostics for Complex Systems), unitate de cercetare comună a Universităţii de Tehnologie Compiègne (UTC) şi a CNRS, îşi desfăşoară activitatea în domeniul ştiinţei şi Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, şi mai exact –  informatică, automatizări, robotică, procesul de luare a deciziilor şi de procesare a imaginii.




PUBLICITATE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

PUBLICITATE