Promo

Red Bull Romaniacs, ziua 1 – Prolog

Atmosfera Prolog - Mihai Stetcu Red Bull Content Pool

 

Ca de fiecare dată, Bulevardul Corneliu Coposu din centrul Sibiului a fost închis pentru avanpremiera celor patru zile de off-road prin munții României. Andy Fazekas de la Crazy Bike a inventat noi obstacole și a căutat să reproducă aproape toate condițiile din traseul întocmit de echipa lui Martin Freinademetz: bușteni seculari, mersul pe bârnă, treceri pe sub obstacole, stânci colțuroase, nisip înșelător și chiar un container cu apă.

Romaniacs_Prolog_2016_05

 

Numărul țărilor din care au venit rideri depășește 45 iar, în afară de europeni și nord americani, avem și concurenți din țări oarecum exotice, cel puțin în off-road: Madagascar, Peru, Taiwan, Venezuela și Coreea de Sud. Omniprezentele echipe din Australia, Noua Zeelanda și Republica Sud-Africană și-au mărit numărul de membri la peste 20 fiecare, cu tot cu mecanici și prieteni. Sunt prezenți piloți din Israel, Liechenstein, Mexic, Brazilia, Rusia, Ukraina, Grecia, precum și echipe de jurnaliști foto/video carr transmit tot timpul comunicate, fotografii și înregistrări video cu piloții favoriți.
Românii vor trebui să-i încurajeze pe Ervin Kowacs #25 și Zsold Varga #26 la clasa Gold și pe Many Gyenes #110 la clasa Silver.

Alfredo Gomez
Alfredo Gomez

Alfredo Gomez, castigatorul showului de enduro extrem din centrul Sibiului

Riderul KTM, Alfredo Gomez, a fost cel mai rapid in Prologul care a inaugurat editia 2016 a Red Bull Romaniacs. In show-ul urban, care are rolul de a stabili ordinea de start pentru prima din cele patru zile de off-road, spaniolul i-a devansat pe Jonny Walker si Graham Jarvis. Miercuri incepe aventura off-road cu cateva zone extrem de dificile in apropiere de Voineasa.

Jonny Walker - Predrag Vuckovic Red Bull Content Pool

 

Ziua Prologului a debutat inca de la ora 08:30 dimineata, cand riderii clasei Bronze au inceput sesiunea de calificari, apoi au intrat in actiune cei de la Silver si pilotii de la Gold. Primii 35 de rideri din calificari au ajuns in marea finala si tot cei de la Bronze au deschis show-ul. In fata a 12.000 de fani, primul podium a fost adjudecat de: Toomas Triisa (Estonia), Miroslav Culka (Republica Ceha) si Tönu Kallast (Estonia). A urmat clasa Silver si spectacolul a inceput sa creasca in intensitate. Cei mai rapizi rideri de la Silver au fost: Chris Perry (Australia), Angus Macdonald (Noua Zeelanda) si Andrew Noakley (Marea Britanie).

Cand au intrat in scena profesionistii de la Gold, cei care au si avut cateva portiuni mai complicate de parcurs comparativ cu predecesorii lor, fanii au vazut ce inseamna sa zburzi peste obstacole. Billy Bolt (Marea Britanie), debutant la Red Bull Romaniacs a surprins in calificari fiind cel mai rapid, insa, in cele din urma, Alfredo Gomez (Spania) a dominat si la finalul celor 11 tururi avea un avans de peste un minut fata de restul plutonului. Gomez a gasit mereu varianta optima la obstacolele aglomerate si a facut spectacol cand a trecut peste ”Tziky-Tzaky and Rock&Roll”, opera de arta urbana neconventionala care a avut integrat noul Ford Ranger. Topul cinci este completat de Jonny Walker (Marea Britanie), Graham Jarvis (Marea Britanie), Billy Bolt (Marea Britanie) si Paul Bolton (Marea Britanie).

Castigatorul de la Prologul clasei Gold are dreptul sa isi aleaga pozitia de pe care porneste in prima zi de off-road, iar Gomez a decis sa porneasca al treilea. Graham Jarvis este primul rider care va lua startul, urmat de Jonny Walker.

Alfredo Gomez #3: ”In realitate nu am concurat impotriva nimanui, doar am rulat in Prolog si m-am concentrat sa nu cad.”

Jonny Walker #2: ”In cateva puncte a fost o mare de rideri si nu am vazut cine cu cine lupta. Cand am terminat am crezut ca sunt primul, nu am vazut cand m-a depasit Gomez.”

Dintre toti cei 12 romani care au luat startul in editia 2016, doar unul a ajuns in finala de la Prolog, restul pierzand foarte mult timp in calificari din pricina blocajelor create pe anumite obstacole de alti rideri. Radu Sardarescu a izbutit sa ajunga in finala de la clasa Bronze, la primul sau Red Bull Romaniacs.

Mani Gyenes #110: ”Regret ca am stat sa astept eliberarea unui obstacol pentru ca secundele pierdute acolo au dus la neobtinerea unui loc in finala de la Prolog. Raliul insa se decide in zilele de off-road. In prima zi din munti avem o urcare foarte abrupta, nu departe de start si sper sa recuperez destul de repede ce am pierdut la showul urban.”

Martin Freinademetz (creatorul Red Bull Romaniacs): ”Sunt fericit ca dupa ce l-am rugat pe Andy Fazekas timp de cinci ani sa nu mai faca prologul atat de inspaimantator, am reusit in sfarsit. Rezultatele arata ca nu este o directie rea, in special pentru concurentii de la clasele Iron si Bronze. Chiar si riderii de top care zburda peste obstacole ca pe un traseu de motocros, par sa nu se planga prea mult.”

Andy Fazekas, Prolog Manager: ”Anul acesta mi-am dorit sa fac un traseu care sa fie mai accesibil pentru riderii de la toate categoriile. Am vrut sa il fac mai fluent, dar riderii sa fie totusi nevoiti sa isi foloseasca abilitatile tehnice si sa ajunga fara accidentari la startul primei zile de off-road. Am creat un prolog mai distractiv si mult mai putin inspaimantator!”

 

 

Credit foto:

Gabi Gogiu

Predrag Vuckovic Red Bull Content Pool

Mihai Stetcu Red Bull Content Pool

Attila Szabo, Red Bull Content Pool

 

Un super album foto de la Prolog găsiți aici.

 

PUBLICITATE

ABONAMENTE

abonamente auto motos si sport

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE