Știri Video

Primele noutăți au sosit la Beijing: Citroen C4 Aircross, Skoda Kamiq, Volvo S90 Ambience Concept (video)

Auto China 2018 – sau mai popular, Salonul Auto de la Beijing, își va deschide oficial porțile pentru reprezentanții presei pe 25 aprilie, însă unii constructori aleg ca de obicei să „fure” startul.

Am văzut deja primele imagini și detalii oficiale cu Lexus ES, chiar dacă prezentate doar sub formă de teaser și am putut admira formele interesante ale conceptului Buick Enspire. Acum, cu doar câteva ore înaintea startului oficial, dezvăluirile se înmulțesc: avem parte de Citroen C4 Aircross, de al treilea SUV din gama Skoda și de un concept ultra-confortabil și luxos de la Volvo.


Pentru Citroen datele problemei sunt clare – China este o piață de o importanță crucială, fiind cea de-a doua ca mărime pentru marca franceză, cu vânzările aflate permanent într-o creștere spectaculoasă (plus 41% numai în primul trimestru al anului curent). Pentru a se menține pe traiectoria ascendentă, Citroen împreună cu partenerul local Dongfeng (să nu uităm, compania chineză este și unul din investitorii majori ai PSA) vor lansa la „Beijing Motor Show” noul SUV compact C4 Aircross. Produs local, la Wuhan, din a doua parte a anului, acesta este de fapt versiunea chineză a modelului european C3 Aircross, diferențele fiind la nivel de dimensiuni – cu C4 Aircross mai lung cu 12 cm în spate. În plus, clienții chinezi vor avea parte și de faimoasele Airbumps, pe lateral, în afară de alte câteva subtile modificări stilistice.


La fel ca Citroen, care până nu demult nu avea prea multe modele crossover în ofertă, Skoda a trecut pe parcursul a doar doi ani de la un singur SUV – bătrânul dar popularul Yeti – la nu mai puțin de trei modele aflate în ofertă. Astfel, de la jumătatea lui 2016 se laudă cu marele Kodiaq, capabil să ia la bord șapte persoane, anul trecut compactul Karoq a sosit pentru a prelua ștafeta de la Yeti și acum, la Beijing, este așteptat noul Kamiq. Există însă o problemă din punctul nostru de vedere – acesta din urmă va fi oferit în exclusivitate în China. Dimensional acesta este plasat cub celelalte două K-SUV-uri, iar din punct de vedere stilistic ele se aseamănă ca două – pardon, trei – picături de apă. Noi în Europa mai trebuie să așteptăm până anul viitor când prototipul Vision X va deveni realitate, desigur purtând un nume care începe cu litera „K”, în noua tradiție a SUV-urilor de la Skoda.



Și să nu uităm de suedezii de la Volvo, care datorită părintelui Geely ar putea deja considera Salonul Auto de la Beijing drept un eveniment de casă – ei au pregătit pentru ediția din 2018 conceptul S90 Ambience. Inițial acest prototip era un S90 în versiunea cu doar trei locuri Excellence – însă acum are parte de modificări considerate unicat în industrie pentru a conecta omul cu mașina la nivel senzorial: vizual, auditiv și chiar olfactiv. Ideea din spatele conceptului este că norocoșii pasageri din spate pot personaliza atmosfera interioară prin intermediul unei aplicații pentru smartphone. Aceasta va comanda una din cele șapte teme vizuale proiectate direct pe plafonul automobilului și le va sincroniza cu muzica oferită de sistemul premium Bowers & Wilkins, precum și cu una din cele patru arome create special de specialiștii de la Byredo.

PUBLICITATE

ABONAMENTE

abonament ams

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE