Noutăți

Parteneriat pentru baterii mai performante

Bosch, GS Yuasa şi Mitsubishi Corporation lucrează la o nouă generaţie de acumulatori litiu-ion.

Bosch

Robert Bosch GmbH şi companiile japoneze GS Yuasa International Ltd., cu sediul la Kyoto, şi Mitsubishi Corporation, cu sediul la Tokyo, au convenit să conlucreze pentru dezvoltarea următoarei generaţii de acumulatori litiu-ion de înaltă performanţă. Aceşti acumulatori sunt de o importanţă majoră pentru viitoarele forme ale mobilităţii, cum ar fi autovehiculele hibride plug-in sau complet electrice. Companiile intenţionează să utilizeze managementul avansat al celulelor acumulatorilor şi progresul din domeniul electrochimiei şi al materialelor pentru a spori în mod semnificativ cantitatea de energie stocată. Acest lucru va reduce greutatea şi cerinţele de spaţiu şi va spori autonomia de funcţionare a autovehiculelor electrice.

Bosch testează conducerea autonomă pe drumurile publice

Cele trei companii intenţionează să înfiinţeze o societate mixtă pentru a desfăşura activităţile comune de cercetare şi dezvoltare şi pentru a susţine companiile-mamă în domeniul vânzărilor şi al marketingului. Începerea operaţiunilor a fost stabilită pentru prima parte a anului 2014. Sediul central al societăţii mixte va fi la Stuttgart, în Germania.

Bosch va deţine 50 la sută din acţiunile societăţii mixte, iar GS Yuasa şi Mitsubishi Corporation vor avea câte 25 la sută. Componenţa Consiliului de administraţie şi a Consiliului de supraveghere va reflecta aceste participaţii.

Bosch a produs zece milioane de sisteme auto stop/start

Bosch va contribui prin cunoştinţele sale de specialitate la procesele de producţie şi la managementul calităţii pentru producţia de serie a produselor complexe. Datorită competenţelor sale în domeniul acumulatorilor şi al sistemelor de gestionare a acestora, compania Bosch este specializată în monitorizarea şi controlul celulelor de acumulatori şi al sistemelor complete de acumulatori, precum şi în integrarea acestora în cadrul autovehiculelor. În plus, Bosch va susţine aceste activităţi comune prin intermediul întregului său portofoliu de componente pentru electromobilitate.

GS Yuasa va contribui cu vasta sa experienţă în domeniul producţiei de celule de acumulatori litiu-ion, a căror înaltă densitate de energie asigură o autonomie mai mare, precum şi cu experienţa în domeniul sistemelor de materiale şi al electrochimiei. În calitate de producător renumit de celule pentru acumulatorii litiu-ion, atât pentru autovehicule, cât şi pentru alte utilizări, GS Yuasa are o echipă puternică de inginerie şi linii de producţie moderne, cu un nivel înalt de automatizare.

Senzor radar nou de la Bosch

Mitsubishi Corporation îşi va aduce contribuţia prin reţeaua sa internaţională de marketing şi experienţa de întreprindere integrată la nivel global. Aceasta îşi va utiliza punctele forte prin construirea lanţurilor de valori la nivel global, acoperind resursele naturale, materialele şi vânzările şi va utiliza sinergia acestora pentru a asigura progresul afacerii.




PUBLICITATE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

PUBLICITATE