Noutăți Test-drive Teste

Opel Grandland X 1.6 D 120 Innovation – Jurnal de vacanță

Vara se apropie de sfârșit, astfel încât sunt șanse mari ca vacanțele în familie de anul acesta să-și fi pus deja marca pentru posteritate – însă așa cum bine știm, cei care se pot bucura de o extensie vor alege să profite de absolut toate clipele libere și însorite…

Rețeta succesului pentru o vacanță reușită implică numeroase variabile influențabile sau nu, însă, desigur – în cazul nostru, cel puțin – unul dintre elementele primordiale este reprezentat de partenerul nostru motorizat de călătorie. Anul acesta am ales un Grandland X de la Opel – crossover-ul german cu „ADN” francez, să nu uităm că urmașul lui Antara a fost dezvoltat înainte de preluarea grupului PSA a rivalilor de la Opel / Vauxhall, datorită unui parteneriat longeviv între companii care s-a materializat de nenumeroase ori și în trecut (un exemplu concludent fiind, desigur, familia de utilitare Opel Combo, Peugeot Partner și Citroen Berlingo). Clenciul este că de acum încolo toate modelele Opel vor fi dezvoltate împreună cu „frații” francezi – ceea ce va aduce atât aspecte pozitive, cât și anumite elemente… cu potențial negativ. Grandland X – crossover compact îndeaproape înrudit cu cea de-a doua generație a modelului Peugeot 3008 – este un bun exemplu al acestui „mariaj”, în care Opel s-a încrezut pentru a șterge cu buretele „rușinea” pricinuită de fostul reprezentant în segment, modelul Antara.


Cine a luat contactul mai recent cu gama Opel ar putea să nici nu-și mai amintească faptul că germanii au mai avut un reprezentant în clasa compactă SUV, însă cei care știu despre Antara vor avea o surpriză plăcută odată ce vor face cunoștință cu Grandland X. Nici nu este greu – să o recunoaștem, Antara a fost un model dezastruos pentru Opel – iar marca germană a avut mult timp de luptat cu imaginea negativă. Din fericire pentru ei, mai micul Mokka (Mokka X, acum) a fost un succes de casă răsunător – iar gama crossover a mărcii a fost reconstruită pornind de aici, Crossland X sosind pentru a complimenta oferta în segment și Grandland X gândit drept navă amiral. Trebuie să recunoaștem, așteptările pentru Grandland X erau destul de ridicate înaintea acestui test – unul (doar) un pic mai neobișnuit, deoarece a implicat o călătorie lungă cu întreaga familie. Nu din cauza logisticii implicate de o astfel de întreprindere – părinții cu copiii mici știu foarte bine la ce ne referim – ci mai ales deoarece am avut un barem foarte direct de comparație, testul realizat cu Astra K, cu puțin timp în urmă.


Design-ul crossover-ului Grandland X se înscrie foarte eficient în noul stil al casei germane – fiind o încrucișare între ceea ce oferă Astra și mai marele Insignia, transpus pe o caroserie tipică de SUV. De altfel, deoarece designerii au avut la dispoziție mai mult „metal”, mai ales pe înălțime (dar și pe lungime, dacă ținem cont că are cam 20 de cm în plus față de Mokka X și Crossland X) soluțiile alese sunt cât se poate de elegante – în special în zona lateral/spate, unde montantul C nu mai arată ca și când ar fi complet rupt de realitate la fel ca în cazul modelului Astra Sports Tourer. În rest, Grandland X stă mai degrabă alături de Insignia în materie de stil decât de Astra, care rămâne o propunere foarte interesantă din partea Opel mai ales în ceea ce privește designul frontal, unde atrage atenția armonioasa îmbinare dintre elementele optice și grila radiatorului. Drept urmare, Grandland X va fi perceput ca fiind mai apropiat de Insignia – în ciuda diferențelor considerabile de dimensiuni, care plasează de fapt crossover-ul foarte aproape de Astra K în cinci uși: Grandland X are o lungime de 4477 mm, Astra K hatch are 4370 mm iar Insignia Grand Sport ajunge la nu mai puțin de 4897 (contrastul este și mai mare dacă vorbim despre Insignia Country Tourer, varianta aventuroasă, care ajunge la peste 5 metri!). Desigur, ajută la obținerea aspectului premium vopseaua în două nuanțe – însă în același timp designerii se joacă un pic cu utilizatorul, suprafețele generoase din plastic – pentru protecție – sugerând capabilități mai accentuate în teren accidentat decât cele conforme cu realitatea.


La interior, impresia generală se inversează – Grandland X pare de această dată mai apropiat de Astra în ceea ce privește atmosfera generală, configurația sistemelor de bord – mai ales instrumentarul dedicat șoferului – și calitatea materialelor. Foarte interesant, am întâlnit la capitolul HMI (human machine interface) un detaliu negativ. În ciuda faptului că Astra, cronologic, este modelul apărut mai timpuriu – anumite detalii te vor face să crezi că de fapt Grandland X este modelul mai „bătrân”: amplasarea comenzilor computerului de bord (pe volan la Astra, pe una din baghetele de comandă la Grandland X), zona sistemului de climatizare, mai bogată în opțiuni la Astra decât la Grandland X (este adevărat, cel din urmă, avea în versiunea testată scaune încălzite și ventilate, o opțiune care nu mai este de mult un moft) dar și setările sistemului de infotainment. Am lăudat acest din urmă element la Astra – Opel a progresat foarte mult la acest capitol – și ne menținem opinia în ceea ce-l privește pe Grandland X, însă trebuie să recunoaștem că pe modelul crossover pare să-și fi găsit locul o versiune „intermediară”: rezoluția ecranului tactil lasă de dorit (aspect ușor observabil în momentul utilizării camerelor video sau în meniul sistemului de navigație, dotat totuși cu hartă full 3D, care afișează inclusiv clădirile din jur) iar anumite comenzi directe nu sunt la fel de intuitive. Totuși, Opel oferă în continuare o opțiune excelentă – posibilitate conectării smartphone-ului propriu atât la Android Auto cât și la CarPlay. Din punctul de vedere al șoferului, viața la bordul lui Grandland X este cât se poate de facilă – un utilizator frecvent al modelelor Opel se va aclimatiza rapid și intuitiv la modul de operare al sistemelor crossover-ului, în timp ce un client care ia contact pentru prima oară cu el va avea o curbă rapidă de învățare, deoarece constructorul german a renunțat la vechile sale „metehne”, ce includeau o aglomerare inutilă de comenzi la bord.


În raport cu planurile ce implică o călătorie lungă, am remarcat rapid oferta de spațiu din habitaclu – locurile din față sunt ample, inclusiv cu sistem de extindere a șezutului – element foarte important pentru persoanele înalte. Propriu oricărui crossover, șoferul stă destul de sus, însă fără a avea o poziție la volan deranjantă – iar accesul la toate comenzile automobilului este rapid și intuitiv. În spate, Grandland X oferă spațiu suficient pentru trei persoane – sau în cazul nostru, un adult, un înălțător pentru copiii de vârstă școlară și un scaun full-body, pentru pre-școlari, inclusiv cu prinderi în sistem IsoFix. Nici o problemă la nivelul spațiului pentru genunchi și cap – în timp ce bancheta este rabatabilă fracționat pentru cazurile în care aveți mai multe bagaje decât călători, iar suprafața devine plană dacă păstrați polița din portbagaj pe treapta de sus. Apropo de acesta din urmă – el are un volum de 514 litri și planșeu în două trepte, totalul ajungând la 1652 litri cu bancheta rabatată. Însă, asul din mânecă al portbagajului constă în posibilitatea operării hands-free a hayon-ului acționat electric, un element foarte practic dar în același timp cu potențial distractiv maxim pentru copii… ceea ce te face să uiți rapid faptul că pragul de încărcare este situat mult prea sus.


La drum, Grandland X își dezvăluie valențele… familiale rapid. Judecând după aspectul de crossover te-ai aștepta ca Grandland X să fie un aventurier – însă dacă nu se plătește în plus el de fapt nu beneficiază nici măcar de aportul electronic al sistemului IntelliGrip, împrumutat de la PSA și gândit pentru a suplini oarecum lipsa sistemului 4×4. Sigur, argumente există și într-o tabără și alta – cei pro 4×2 spun că oricum utilizarea este în proporție covârșitoare pe drumuri asfaltate, cei pro 4×4 vorbesc îndeosebi despre restul cazurilor. În călătoria noastră, care a inclus parcursuri urbane clasice – orașe aglomerate, cu locuri de parcare „periculoase”, unde valențele de crossover sunt mai degrabă necesare (plasticele de protecție extinse devin obligatorii), autostradă, drumuri naționale și județene, dar și o trecere a graniței, nu am resimțit nevoia vreo clipă de a beneficia de aportul motric al unui sistem 4×4. Tracțiunea simplă aduce beneficii – simplitate constructivă, o eficiență crescută a consumului – însă putem vorbi și despre o oportunitate pierdută aici. Acolo unde tracțiunea integrală este disponibilă – chiar și opțional – clientul știe că o poate alege, cum ar fi cazul Mokka X, unde de multe ori această variantă este aleasă pentru clasica „pace interioară” a șoferului. Evident, Grandland X nu invită la parcursuri extreme – însă cum călătoria noastră a inclus și o vizită la frații noștri de peste Prut, în Republica Moldova – putem spune cu ușurință că va face față și zonelor mild off-road. Sau cel puțin se va descurca cu brio acolo unde șoselele asfaltate… nu sunt prea prietenoase cu automobilul propriu, element negativ pe care din păcate îl întâlnim din ce în ce mai răspândit și pe drumurile patriei.


Ținuta de drum – Grandland X a fost dezvoltat pe baza polivalentei platforme EMP 2 a Grupului PSA – invită la relaxare și la un condus confortabil, ceea ce va transforma orice călătorie lungă într-una plăcută. Șoferul poate impune un ritm alert la nevoie – bonus, cutia manuală cu șase rapoarte are parte de o indexare rapidă și exactă – însă trebuie ținut cont de centrul de greutate înalt și de asistarea deloc sportivă a direcției. Noi am avut alături de noi un Grandland X cu propulsorul de 1.6 litri diesel de 120 CP – între timp Opel a trecut la mai noul 1.5 DTH de 130 CP, sosit din interiorul concernului. Cu o greutate la gol de 1392 kg, Grandland X nu este un crossover greoi – însă poate ajunge la două tone când la bord se află întreaga familie și bagajele aferente. Cu un nivel al puterii mai degrabă întâlnit la modele compact hatchback, Grandland X ar putea părea submotorizat – însă cifrele de performanță nu spun totul: 189 km/h viteză maximă și un timp de 11,8 secunde până la 100 km/h. Datorită indexării nesperat de inteligente a rapoartelor transmisiei manuale cu șase trepte – de atâtea ori am întâlnit cutii de viteze care avea o a șasea treaptă de formă – reprizele sunt bune acolo unde contează, anume în zona 50-80 km/h și satisfăcătoare pentru parcursul 90-120 km/h. Desigur, nu vă așteptați la un consum care să se apropie de media oferită de uzină – de 4,3 litri/100 km – însă per total ne așteptam la un rezultat mai negativ. Acesta a fost însă demontat de parcursul pe autostradă – acolo unde de cele mai multe ori indexarea treptelor face diferența, aici acționând pozitiv, în direcția eficientizării consumului. Nu în ultimul rând, de remarcat că Opel face eforturi în direcția asigurării siguranței – standard sau opțional, am avut parte de numeroase sisteme de asistență – inclusiv la parcare, la evitarea coliziunilor frontale sau de păstrare a benzii (inclusiv cu ajutor automat la revenire).

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER



CATALOGUL AMS

AUTODNA

EVENIMENTE

PUBLICITATE