Noutăți

Noi speranțe pentru autostrada Comarnic – Brașov

Contractul pentru desemnarea constructorului autostrăzii care ar trebui să lege localitatea Comarnic de Brașov ar putea fi semnat în august.

autostrada

CNADNR va începe miercuri negocierile pentru desemnarea câştigătorului contractului de construcţie şi operare a autostrăzii Comarnic – Braşov cu cei patru ofertanţi înscrişi pe listă, termenul pentru finalizarea acestora fiind luna august, spune ministrul-delegat Dan Șova, citat de Mediafax.

Bani europeni pentru autostrada Sebeș-Turda

Ofertele pentru preselecţie au fost depuse la finele lunii februarie, pe listă fiind înscrise compania China Communications Construction şi asocierile Spedition UMB-Tehnostrade, Vinci – Strabag – Aktor şi Impregilo – Salini.

Statul a mai avut două tentative să construiască autostrada Comarnic – Braşov, ultima având loc în 2010, când câştigătorul licitaţiei, asocierea Vinci (Franţa) – Aktor (Grecia), a renunţat la contract în ultimul moment. Grupul elen Ellaktor, din care face parte compania Aktor, a anunţat că a anulat contractul de construcţie a autostrăzii pentru că statul român nu a acceptat anumite clauze, situaţie care a făcut imposibilă asigurarea finanţării.



PUBLICITATE

ABONAMENTE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

AUTODNA

EVENIMENTE

PUBLICITATE