Teste

Mini Test Renault Zoe Z.E. 40 R110 Intens – 10 plusuri și minusuri

Mini Test Renault Zoe Z.E. 40 R110 Intens – 10 plusuri și minusuri

Suntem în 2019 și nu mai vrem să fim „early adopters” – astăzi ar trebui ca automobilele electrice să fie deja intrate în cultura societății actuale. Nu mai sunt o ciudățenie, părerea noastră – deoarece EV-urile au devenit utilizabile cotidian. Și o demonstrează un model electric care s-a integrat în peisajul european încă din 2012: mini test cu Renault Zoe, în versiunea de top Z.E. 40 R110 Intens.

Sigur, situația nu a stat astfel dintotdeauna. În 2012, atunci când Renault introducea Zoe, chiar și francezii se așteptau ca revoluția electrică să sosească mai repede și mai tumultos. Nu a fost așa, iar astăzi automobilele electrice sunt încă considerate – pe nedrept, în anumite condiții, drept ciudățenii ale industriei auto. Cum timpul a trecut, la fel și Zoe a crescut – ar spune povestea. Perfect adevărat, însă a Zoe a crescut în zonele invizibile – dar de o crucială importanță. Mai exact, din 2016 modelul francez este disponibil și cu un pachet de acumulatori de 41 kWh – care din 2018, la noi, a devenit de altfel singura opțiune pentru baterie. Adio și n-am cuvinte pentru varianta de doar 22 kWh, care a ajutat totuși Zoe să devină un succes în Europa – fiind cel mai bine vândut EV din regiune înainte de introducerea celei de-a doua generații a fratelui de concern Nissan Leaf. Apropo de legăturile de rudenie, la ani de zile de la introducerea generației încă actuale de Clio (cea nouă doar ce a sosit la Geneva, mai avem de așteptat înainte de a o vedea pe șosele) și a suratei Zoe, părerea noastră este că în continuare cele două automobile reprezintă un cuplu complementar – atât la nivel tehnic, cât și la nivel estetic. Zoe își merită numele de doamnă, cu designul său rotunjit ce i-ar putea determina pe unii să considere EV-ul un monovolum „intrat la apă”. În afara rotunjimilor, forma de mini-MPV își are rostul său tehnic – platforma de supermini (clasa B, subcompactă) trebuia să ia în considerare dimensiunile impozante ale pachetului de acumulatori compus din nu mai puțin de 12 module și 192 de celule. Nota bene, progresul tehnologic în zona EV este unul care i-ar face invidioși pe orice futurologi – în doar patru ani, păstrând neschimbate dimensiunile, inginerii au reușit să treacă de la o capacitate de 22 kWh la 41 kWh. Evident, nici concurența nu a stat degeaba – inclusiv cea internă – cu Leaf 3.Zero pornind de la 40 kWh și putând ajunge la e+ (ediție specială în Europa – sperăm că doar deocamdată) cu 60 kWh. În același timp, în sfârșit opțiunile se înmulțesc în zona abordabilă – înainte aveai posibilitatea să optezi pentru un Smart Electric Drive, Renault Zoe sau un Nissa Leaf… și cam atât. Acum vin rapid din urmă producătorii asiatici – duo-ul Hyundai și Kia fiind foarte dinamic la acest capitol.

Personal, am amânat destul de mult timp contactul – în România – cu automobilele electrice deoarece consider că este mai dificil să fii „early adopter” la noi decât în Vest. Acolo, am condus fără griji numeroase EV-uri, începând cu deja (aproape) dispărutele ciudățenii precum Mitsubishi i-Miev. Totuși, astăzi România a devenit un exemplu pozitiv și o dovadă că treburile pot merge mai repede și la noi din punctul de vedere al dezvoltării rețelelor de încărcare pentru EV-uri. În 2019, opțiunile sunt deja suficient de diversificate pentru a te gândi la posibilitatea achiziției unui automobil electric. Avem rețele întinse, susținute mai mult sau mai puțin din mediul privat sau chiar oficial, de autorități. Iar combinat cu recentele avansuri tehnologice ale producătorilor, faimoasa „range anxiety” poate fi un element de domeniul trecutului – cu o minimă pregătire prealabilă. Astfel, atunci când conduci un EV, trebuie să cunoști câteva lucruri elementare – în primul rând tipul de sistem de încărcare și conexiunea necesară fiecărui model EV. Aceasta deoarece există trei sisteme majore la EV, nu doar benzina/diesel (plus GPL/CNG – sistem de alimentare totuși dependent de unul din cele două). Spre exemplu, Renault folosește pentru Zoe un sistem de încărcare adaptiv, mono – trifazic de la 2 la 22 kWh. Însă și aici există nuanțe, deoarece alimentarea se poate face de la o priză domestică de 10 amperi (timp de încărcare 25 ore), priza green-up de 16 amperi (15h), sau mai multe tipuri de borne de alimentare. Astfel, incluzând aici sistemele tip wallbox, dar și cele de la stațiile publice de încărcare, Zoe acceptă încărcări de 3,7 kWh, de 7,4 kWh, de 11 kWh și 22 kWh. Maxim, Zoe poate fi încărcată cu 43 kWh (1h40 – 80%) de la o bornă trifazică de 63 de amperi – însă la noi, ca și mai peste tot în Europa, standardul comun de încărcare AC maximă este de 22 kWh (2 ore și 40 minute).

Acest detaliu este important în alegerea EV-ului – deoarece alte modele acceptă și tehnologii de încărcare mai rapidă, tip DC (curent direct, nu AC – alternativ): BMW i3, Nissan Leaf, Kia e-Soul, etc. Și aici diferă însă sistemul de încărcare – europenii preferă standardul local, CCS, în timp ce asiaticii își doresc să popularizeze versiunea CHAdeMO. Sună complicat – nu este așa? Totuși, există destul ajutor – aplicații, precum și o întreagă comunitate de șoferi verzi, care îți vor oferi ajutorul la nevoie. Astfel, cu temele făcute, există un avantaj al acestui conglomerat (momentan, sperăm noi) de standarde de încărcare – cum stațiile de încărcare de la noi nu sunt foarte răspândite și nici dotate cu multe puncte de încărcare, este foarte posibil să găsești tipul de priză de care ai nevoie cât se poate de liber, chiar dacă și alte automobile electrice se află în același timp la încărcare. Zoe, cu bateria sa de 41 kWh, este momentan la limită – este bine să planificați din timp călătoriile în afara orașului pentru a fi siguri că aveți suficient timp pentru încărcare, dar și să vă asigurați că există alternative. Noi, pe parcursul testului, am avut inclusiv neșansa de a întâlni o priză defectă – însă situația cu potențial critic a fost rapid dezamorsată de existența unei a doua prize de același tip în locație. Astfel, momentan, Zoe nu este neapărat dezavantajată de sistemul de încărcare Type 2 AC de 22 kWh – chiar dacă reversul medaliei ține de durata crescută a timpului de încărcare. Și aici se impun niște precizări de finețe: sistemele rapide de încărcare DC sunt rapide… doar până la 80% din capacitatea acumulatorilor. La fel ca la un smartphone, acumulatorii automobilelor electrice se încarcă mai încet spre final – aspect prezent și la Zoe, însă fără a fi deranjant. Aceasta deoarece aici intervine trecere la bateria de 40 kWh, care face casă bună cu modelul de clasă subcompactă – autonomia în condiții optime fiind de aproximativ 300 km. Din păcate, aceste condiții optime nu vor fi mereu întrunite – Renault chiar menționează că autonomia pe timp de iarnă va scădea până la doar 200 km. O diferență nu foarte mare, însă problema este că pe timp de iarnă Zoe devine dintr-un posibil companion potrivit oricărei călătorii un model dedicat strict aglomerărilor urbane. Sigur, Zoe nici măcar nu are pretenția de a fi un „all-rounder”, precum fratele Nissan Leaf – însă trecerea la acumulatorii de 40 kWh au deschis orizonturi noi, dacă rețeaua de încărcare este bine dimensionată pentru parcursul propus.

La exterior, Zoe nu trădează caracteristicile sale de propulsie 100% electrică prea ușor. Designul nu este deloc „altfel” așa cum ne-au obișnuit asiaticii în trecut. De altfel, Renault a ales un drum ușor diferit – încă de la început ei au vrut să demonstreze practic teorema conform căreia EV este noul normal. Da, Zoe are un stil foarte diferit față de Clio – fratele de concern – însă designul nu a fost gândit pentru a epata. Mai degrabă pentru a flata – astfel încât este clară ținta pusă pe segmentul doamnelor. La interior, aceeași poveste. Bordul nu este radical diferit față de ceea ce întâlnim la Clio – cu excepția instrumentarului de bord, care este complet digital și minimalist. Acolo se concentrează infuzia de EV din Zoe – așa cum și la exterior există un singur loc: sigla frontală ascunde portul de încărcare. Iar un neinițiat nici nu va sesiza diferențele – Zoe are totuși o podea înălțată sub scaunele față și spate, plus o mică traversă la baza portbagajului profilată dincolo de linia banchetei. Acolo se ascunde pachetul de acumulatori – deloc de neglijat: bateriile cântăresc 305 din cele 1500 kg la gol. Este mult pentru un model de clasă mică – Zoe ajunge la o masă maximă autorizată de 1954 kilograme! Spațiul în habitaclu nu este o problemă, cu mici excepții. În față se stă chiar mai comod decât în actualul Clio – plafonul mai înălțat oferă spațiu în plus persoanelor mai înalte. În spate, doi adulți vor avea loc suficient – însă cei care s-au obișnuit să utilizeze spațiul disponibil pentru picioare de sub scaunele din față vor avea nevoie de câteva momente de aclimatizare. Portbagajul oferă 338 de litri – sau 1225 litri cu bancheta rabatată (aceasta nu este, totuși, fracționabilă). Din spatele volanului, un șofer obișnuit nu va avea nevoie de mai mult de câteva momente de aclimatizare dacă face trecerea de la sistemul de propulsie termică la cel electric. De altfel, acesta este cel mai probabil secretul pe care s-a bazat Zoe pentru a se bucura de succes în Europa. În afara unei informări prealabile cu privire la anumite generalități specifice (precum utilizarea sistemului de încărcare), absolut nimeni nu va avea de modificat paradigme de funcționare ale culturii sale automobilistice. Zoe se comportă aproape la fel ca orice automobil din clasa sa dotat cu o transmisie automată. Nu trebuie să învățăm să conducem iarăși – așa cum le place unor producători să te îmbie la elemente de genul condusului cu o singură pedală. Aceasta deoarece Renault a gândit un pic altfel situația – din dorința de a atrage cât mai mulți de partea EV-urilor, nu doar a persoanelor preocupate de mediu, de noile tehnologii sau tip „early adopter”. Astfel, marea diferență față de alte EV-uri are legătură cu sistemul de recuperare a energiei pierdute la frânare. Acesta există, funcționează – însă poate fi trecut ușor cu vederea, datorită progresivității. Nu avem regenerare agresivă – însă nici posibilitatea de a-l modifica, ca în cazul altor modele. Zoe, la fel ca un Clio, rămâne un companion dedicat activităților cotidiene – totul este diferit, însă (aproape) nimic nu s-a schimbat pentru utilizator. În schimb, cei 109 CP și cuplul de 225 Nm își fac treaba așa cum trebuie. Motorul electric R110, tip sincron cu rotor bobinat oferă cei 109 CP între 3395 și 10980 rpm, în timp ce cuplul de 225 Nm este disponibil între 1350 și 3395 rpm. Cifre ciudate, însă în practică ele nu se simt. Și mai ales nu se aud. Orice șofer va remarca lipsa aproape totală a zgomotului sistemului de propulsie, precum și a vibrațiilor. Mai mult, „sunetul viitorului” este livrat artificial – Zoe are un avertizor acustic dedicat pietonilor care funcționează până la 30 km/h și care poate fi dezactivat – dacă se dorește liniște totală. Sigur, mai rămân zgomotele de la trenul de rulare – pneuri, suspensie, vânt, etc. – însă diferența față de automobilele cu propulsie termică este totuși majoră. În al doilea rând, chiar dacă cuplul maxim nu intervine de la 0 rpm, senzația din spatele volanului este că Zoe poate demara de pe loc precum o motocicletă – aproape instantaneu de la apăsarea pedalei de accelerație. Situație cu care te obișnuiești aproape instantaneu, mai ales că aglomerările urbane cer des o astfel de abordare a zonei 0-50 km/h. Problema intervine dacă treci la loc pe ICE – dacă conduci un model din clasa mic sau chiar compactă vei fi frapat de lipsa de „vlagă” demonstrată fix în această zonă a regimului de viteză.

+ Normalitatea – Zoe este un model care face tranziția oricui de la ICE la EV foarte ușor, din punctul de vedere al strategiei de condus.
+ Dinamica urbană – Cifrele clasice nu sunt spectaculoase: 0-100 km/h în 11,4 secunde și 135 km/h viteză maximă. Însă Zoe este foarte rapid pe tronsonul urban – 0-50 km/h în doar 3,9 secunde.
+ Manevrabilitate – Nu pare, datorită caroseriei înalte, însă EV-ul francez poate aborda foarte dinamic virajele. Pachetul de acumulatori de 305 kg, amplasat sub podea, își dovedește aici utilitatea, oferind o bună distribuție a maselor și un centru de greutate coborât.
+ Simplitatea în utilizare – Comenzi cât se poate de clasice și nimic în plus – chiar și butonul tradițional de deschidere a bușonului de alimentare cu combustibil a fost doar înlocuit cu unul care oferă acces la portul de încărcare.
+ Tehno-contemporan – Există două versiuni de echipare: Life, care din păcate vine cu motorul electric mai slab, de 90 CP. Și Intens, care vine cu R110 și tot confortul la pachet, de la senzori de ploaie și lumini la sistemul audio Arkamis 3D sau clasicul card de acces și demaraj cu funcție „mâini libere”. Și să nu uităm de sistemul de infotainment R-Link, care oferă integrare smartphone cu Android Auto / Apple CarPlay.

+/- Spațiul interior – „Ambalarea” componentelor este diferită pentru un EV, însă la Zoe se simte că nu s-a pornit de la o arhitectură strict gândită pentru un automobil electric.
+/- Sistemul de încărcare – Tehnologia utilizată pe larg este de încărcare AC Type 2 de maxim 22 kWh. Cea de încărcare rapidă la 43 kWh (63 amperi) nu este comună la noi, unde se trece direct la DC pe standardele CCS/CHAdeMO. În schimb, prizele AC Type 2 de 22 kWh sunt mai numeroase decât punctele de încărcare rapidă DC.
+/- Prețul – Cum Renault nu oferă opțiunea de leasing a bateriilor, la fel ca pe alte piețe, Zoe are un preț destul de piperat în România: 33.550 euro pentru varianta Life și 35.350 euro (ambele cu TVA) pentru Intens. Cea din urmă își merită diferența față de varianta de bază, deoarece motorul R110 este mai puternic și echiparea mult mai generoasă. Însă există și rivali – a doua generație Nissan Leaf costă de la 35.100 euro, cu TVA inclus. Alte elemente de luat în considerare sunt eco-bonusul oferit de autoritățile române la achiziționarea unui EV și de gratuitatea încărcărilor la anumite stații publice.

– Consumul de Wh extra-urban – Dacă părăsești siguranța zonelor urbane, unde stațiile de încărcare (de acasă sau publice) sunt mai la îndemână, călătoria trebuie planificată cu grijă. Aceasta deoarece randamentul energetic scade considerabil odată trecut de pragul de 100 km/h.
– Calitatea percepută – Zoe este un model de clasă mică șic. La exterior. La interior, este perfect vizibil unde au tăiat contabilii din costuri – plasticele dure și asamblările ce lasă la vedere metalul (spre exemplu, în portbagaj) nu se combină fericit cu detalii normale, ce includ sistemul de infotainment cu ecran tactil de 7 inch sau climatizarea automată.

PUBLICITATE

ABONAMENTE

abonament ams

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE