Formula 1 Motorsport

Mercedes şi Ferrari, cele mai rapide motoare din F1

Ferrari, #7 Kimi Raikkonen

Într-o nouă eră a Formulei 1 – cu motoare turbo -, Mercedes şi Ferrari confirmă că sunt cele mai rapide şi cele mai fiabile, iar echipele cu propulsoare germane sau italiene par favoritele stagiunii 2014. În schimb, Renault se află în faţa unei perioade dificile pentru a performa în acest sezon.

Ferrari, #7 Kimi Raikkonen
Ferrari, #7 Kimi Raikkonen

Faptul că Mercedes şi McLaren s-au numărat printre echipele fruntaşe în clasamentele testelor nu a reprezentat nici o surpriză. Poate pe jumătate a fost evoluţia monoposturilor McLaren, care, din 2015, vor trece la motorizare Honda. În schimb, cea mai plăcută impresie au lăsat cei de la Williams, mai ales că gruparea lui Sir Frank Williams se îndepărtase serios de pluton fruntaş.

După ce au folosit motoare BMW, Cosworth, Toyota şi Renault, Williams a trecut la propulsoare Mercedes şi acesta era unul din punctele de interes din testele presezonului. Ei bine, decizia s-a dovedit una inspirată, iar Felipe Massa şi Valtteri Bottas s-au numărat printre cei mai rapizi piloţi. În plus, fiabilitatea monoposturilor din Grove a fost şi ea la înălţime, astfel că Williams s-a putut bate de la egal al egal cu Mercedes în privinţa distanţei totale parcurse.

Formula 1: Force India în frunte, Red Bull în chinuri

Mercedes, #6 Nico Rosberg
Mercedes, #6 Nico Rosberg

Echipa oficială a concernului Daimler a dominat majoritatea zilelor de teste, onorurile fiind împărţite egal între Lewis Hamilton şi Nico Rosberg. Cu toate acestea, câteva probleme de fiabilitate l-au făcut pe Rosberg să-şi exprime temerile privind acest capitol. În penultima zi a celui de-al doilea test din Bahrain, echipa a decis schimbarea motorului utilizat de Nico – “ca precauţie”, după cum a sunat declaraţia oficială. Astfel, germanul a ratat o bună parte din sesiunea de dimineaţă, pentru ca apoi să revină şi să parcurgă peste 100 de tururi. “Încă mai avem ceva de rezolvat. Este greu să spunem că maşina este la 100% din potenţial”, a comentat pilotul german.

După motoare, o nouă problemă tehnică pentru Vettel

Nici ultima zi de teste nu a fost scutită de griji, Hamilton fiind întârziat de o defecţiune a transmisiei. Însă, britanicul şi-a respectat blazonul şi în final a încheiat cu cel mai bun timp al zilei, o performanţă care, comparată cu calificările Grand Prix-ului Bahrainului din 2013, i-ar fi conferit un loc la jumătatea Top 10. “Nu este rău, dar nici nu putem considera că avem totul garantat de acum încolo. Testele sunt teste, iar cursele se desfăşoară după alt scenariu, aşa că trebuie să fim circumspecţi”, a spus Hamilton.

Ferrari California T vine la Geneva

Ferrari se anunţă rivalul numărul 1 pentru Mercedes. Ambii piloţi ai “căluţului cabrat” au adunat kilometrii atât de necesari pentru fiabilizarea monopostului şi pentru găsirea ritmului de cursă. Dacă debutul a fost mai dificil pentru Alonso, spaniolul s-a regăsit şi a parcurs mai multe tururi în comparaţie cu coechipierul său, lucru foarte important înaintea unui sezon cu reguli noi. Cu a treia performanţă în ultima zi din Bahrain, dublul campion mondial a reuşit cel mai bun timp reuşit de Ferrari F14T în presezon.

Red Bull Renault, #1 Sebastian Vettel
Red Bull Renault, #1 Sebastian Vettel

Însă marea dilemă a acestor teste este situaţia campioanei mondiale Red Bull Racing. Fie din cauza motoarelor Renault, fie din cauza pachetului tehnologic, gruparea patronată de producătorul austriac de băuturi energizante s-a văzut deseori pusă în situaţia de a-şi opri programul de teste. Sâmbătă, în penultima zi, cvadruplul campion al lumii Sebastian Vettel a parcurs un singur tur, iar duminică, la căderea cortinei, a completat 77 de tururi. Nu fără emoţii, după ce începutul sesiunii a fost marcat de “o problemă mecanică la partea frontală a maşinii”, ceea ce a făcut ca germanul să iasă în decor în primul viraj. În final avea să obţină al nouălea timp, dar la PATRU secunde de Hamilton.

Va fi salt de la coadă la mijlocul plutonului pentru Marussia?

Romain Grosjean (Lotus), Jenson Button (McLaren) şi Nico Hulkenberg (Force India) au avut programul redus din cauza cedării motoarelor, chiar dacă propulsorul de pe monopostul lui JB era unul cu foarte mulţi kilometri parcurşi. Kamui Kobayashi (Caterham) şi-a făcut şi el bagajele mai curând decât şi-ar fi dorit, doar că, în cazul său, vina a purtat-o ambreiajul. Pentru japonez, în ciuda experienţei sale în Formula 1, să nu ne mirăm dacă va fi dominat de coechipierul său, debutantul Marcus Ericsson.

Sauber Ferrari #21 Esteban Gutierrez
Sauber Ferrari #21 Esteban Gutierrez

Ultimele două zile de teste au fost condensate într-una singură pentru Sauber. Sâmbătă, motorului Ferrari de pe monopostul lui Adrian Sutil a cedat chiar în primul tur şi echipa a luat decizia de a înlocui propulsorul. Astfel, ziua a fost ratată pentru german şi aceasta a recuperat în cursul dimineţii de duminică, când a parcurs 91 de tururi, inclusiv o simulare de Grand Prix. După amiază, Esteban Gutierrez a urcat în cockpit şi a dus totalul tururilor parcurse de echipa elveţiană la 177 – mai multe decât orice altă echipă.

Formula 1: Marussia MR03, un proiect lucrat timp de doi ani

O sincopă a părţii electrice l-a întârziat pe Max Chilton, dar britanicul a reuşit o revenire pe finalul zilei şi a încheiat cu al şaptelea timp – cel mai bun al echipei Marussia pe circuitul din Bahrain. Dacă forma va continua şi în sezon, nu ar fi exclus ca Marussia nu doar să obţină primele sale puncte în Formula 1, ci şi să realizeze un salt spectaculos: de la coada plutonului la mijlocul grilei.

Rezultatele ultimei zile de teste din Bahrain

1. Lewis Hamilton (Marea Britanie – #44 Mercedes) 1:33,278 (69 tururi)

2. Valtteri Bottas (Finlanda – #77 Williams Mercedes) 1:33,987 (108 tururi)

3. Fernando Alonso (Spania – #14 Ferrari) 1:34,280 (74 tururi)

4. Nico Hulkenberg (Germania – #27 Force India Mercedes) 1:35,577 (74 tururi)

5. Jean-Eric Vergne (Franţa – #25 Toro Rosso Renault) 1:35,701 (74 tururi)

6. Adrian Sutil (Germania – #99 Sauber Ferrari) 1:36,467 (91 tururi)

7. Max Chilton (Marea Britanie – #4 Marussia Ferrari) 1:36,835 (61 tururi)

8. Esteban Gutierrez (Mexic – #21 Sauber Ferrari) 1:37,303 (86 tururi)

9. Sebastian Vettel (Germania – #1 Red Bull Renault) 1:37,468 (77 tururi)

10. Jenson Button (Marea Britanie – #22 McLaren Mercedes) 1:38,111 (22 tururi)

11. Kamui Kobayashi (Japonia – #10 Caterham Renault) 1:38,391 (106 tururi)

12. Romain Grosjean (Franţa – #8 Lotus Renault) 1:39,302 (32 tururi)



PUBLICITATE

ABONAMENTE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

AUTODNA

EVENIMENTE

PUBLICITATE