Noutăți Salonul auto de la Detroit

Mercedes S600, cea mai puternică versiune, exceptându-le pe cele AMG

Cu un motor V12 biturbo nou, Mercedes S600 a debutat în cadrul Salonului auto de la Detroit. Deși performanțele sunt foarte ridicate, accentul cade pe eleganță.

Mercedes S600

Alături de noua generație C Class și GLA45 AMG, Mercedes S600 este al treilea model important care vede lumina zilei la Salonului auto de la Detroit. Noua versiune de motorizare a limuzinei de lux nu cade în patima sportivității, deși performanțele nu sunt absolut deloc de neglijat. Motorul V12 biturbo revizuit are o capacitate cilindrică majorată de la 5,5 la 6 litri și dezvoltă 530 CP, cu 13 mai mult decât în trecut. Cuplul motor de 830 Nm a rămas în schimb același și este oferit încă de la 1900 rpm. În aceste condiții, accelerația până la 100 km/h durează doar 4,6 secunde, iar consumul de combustibil este de 11,1 l/100 km, cu 21% mai mic decât în cazul predecesorului. De asemenea, emisiile de CO2 au fost reduse de la 329 la 259 g/km.

Mercedes Benz SLC, un baby SLS – imagini spion

Mercedes S600 este disponibil doar în versiune cu ampatament extins și include în echiparea standard o serie întreagă de dotări de siguranță și confort sofisticate, printre care farurile cu led adaptive, amortizoarele controlate electronic Magic Body Control, precum și numeroase sisteme de asistență a condusului, regăsite în pachetul Driving Assistance Package Plus. De asemenea, lista de opționale va include un sistem Head-Up Display, care proiectează anumite informații direct pe parbriz, iar din luna martie a acestui an va fi disponibil și un touchpad, la fel ca la laptopuri, pentru a facilita introducerea datelor în sistemul de infotainment, prin recunoașterea literelor scrise de mână.

Test Mercedes CLA

Deocamdată nu au fost anunțate prețurile, dar se pare că Mercedes S600 va costa mai mult decât S63 AMG, care are un preț de listă de peste 150.000 de euro.



PUBLICITATE

ABONAMENTE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

AUTODNA

EVENIMENTE

PUBLICITATE