Noutăți

McLaren și Mercedes au noutăți pentru America de Nord, smart pentru show-ul de mobilă de la Milano

Britanicii de la McLaren au decis să-i atragă de partea „reginei” pe francofonii din Canada, Mercedes calcă pe urmele celor de la BMW, Porsche sau Cadillac, în timp ce marca smart este preocupată să se facă remarcată și de cei care iubesc „viața de noapte”.

Constructorul de supercar-uri exotice McLaren se mențin în formă cu ușurință, deoarece pe lângă noi modele și versiuni facelift, ei și-au făcut bunul obicei de a crea o sumedenie de ediții limitate. Cel mai nou exemplu vine din Canada, unde McLaren Automotive a intrat în parteneriat cu distribuitorul său local, Pfaff Automotive Partners – și amândoi i-au pus de fapt la treabă pe specialiștii de la MSO. McLaren Special Operations (MSO), mai precis serviciul lor „Bespoke” au lucrat la noua serie bazată pe modelul 570S Spider, botezată sugestiv Canada Commission.


Doar cinci exemplare vor vedea lumina zilei – sau întunericul garajului colecționarilor canadieni – toate vopsite la exterior în culoarea Silica White, contrastată de anumite elemente îmbrăcate în fibră de carbon roșie. Steagul canadian înlocuiește scrisul „570S” de pe portiere, în timp ce în spate există accente „Canadian Maple Leaf” – însă privirile vor fi mai degrabă ațintite către noile jante 10-Spoke Lightweight Forged Wheels cu Stealth Finish. La interior, o placă comemorativă și combinația de Alcantara negru/roșu sunt printre elementele distinctive, însă din punct de vedere tehnic seria limitată nu aduce nici o noutate.


Mercedes-Benz se concentrează în schimb pe vecinii de la sud, anunțând lansarea noului serviciu de tip „abonament” – Mercedes-Benz Collection – în orașele Nashville și Philadelphia, de la vară. Ei calcă pe urmele… altor germani, în speță Access by BMW și Porsche cu Passport. Nashville, Tennessee și Philadelphia, Pennsylvania, vor deveni primele orașe unde Mercedes va experimenta acest serviciu car sharing, oferind acces la întreaga gamă de modele, inclusiv Mercedes-AMG cu ajutorul unor planuri lunare ce vor include totul, de la vehicul la asistență rutieră și servicii concierge, totul fiind manageriat desigur prin intermediul unei aplicații.


De cealaltă parte a Atlanticului, smart a devenit un adevărat „mobile disco” via o colaborare cu faimosul designer de produs Konstantin Grcic – un vehicul electric smart a fost transformat într-o stație de lucru pentru DJ completă. Astfel, automobilul include cabina DJ-ului, masa de mixaj, diverse efecte de lumini și chiar o mașinărie de produs ceață. Neobișnuitul smart EQ fortwo, dotat cu aparatură JBL, a fost prezentat la preview-ul expoziției „Night Fever. Designing Club Culture 1960 – Today” și va face deplasarea la „Salone di Mobile Milano”, cel mai mare salon de profil din lume, desfășurat între 17 și 20 aprilie la Milano în Italia.

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER



CATALOGUL AMS

AUTODNA

EVENIMENTE

PUBLICITATE