Motorsport Noutăți Video

McLaren Senna – Ultimate Series la apogeu

Constructorul britanic tocmai a făcut un cadou absolut tuturor pasionaților de automobile performante și motorsport – chiar și celor care nu l-au apreciat la adevărata valoare pe pilotul brazilian de Formula 1 Ayrton Senna da Silva.

Din păcate, doar 500 de exemplare McLaren Senna vor fi produse vreodată – iar prețul este absolut irelevant (750.000 lire sterline) deoarece toate unitățile au fost deja rezervate, chiar dacă publicul nu va putea privi pe viu această adevărată operă de artă automobilistică decât abia în martie anul viitor, în cadrul Salonului Auto de la Geneva. O notă – acesta nu este proiectul BP23 – sau Hyper-GT, cum mai este alintat de McLaren – Senna și viitorul succesor spiritual al McLaren-ului F1 fiind două modele diferite, cel din urmă cu trei locuri, cu poziția șoferului centrală și o producție chiar mai exclusivistă, de doar 106 exemplare. Totuși, ca parte integrantă a „Ultimate Series”, McLaren a avut grijă ca Senna să reprezinte tot ce au ei mai bun în acest moment – acesta fiind modelul de serie (legal pentru drumurile publice) cel mai orientat către circuite, cel mai puternic din istorie și cu greutatea cea mai mică (1198 kg, cu 85 sub 720S) de la F1 încoace.


În rest, McLaren Automotive a aplicat rețeta „clasică” – propulsorul V8 dublu-turbo (acum la 4 litri începând cu 720S, față de 3,8 litri în trecut) și șasiul din fibră de carbon „Monocage III”. Este cu adevărat relativă această rețetă clasică, deoarece succesorul modelului P1 este orice numai clasic nu, inclusiv din punct de vedere al moștenirii. Nu de alta, dar parte din banii obținuți din vânzarea fiecărui exemplar vor merge către Senna Foundation și în dezvoltarea sa a fost implicat inclusiv nepotul Bruno Senna, și el pilot și ambasador McLaren. Designul exterior este complet tributar conceptului „forma urmează funcției”, cu absolut toate elementele caroseriei puse în slujba aerodinamicii și răcirii propulsorului, McLaren anunțând inclusiv introducerea unei noi generații de sisteme aerodinamice active.


Chiar și portierele cu deschidere în unghi diedru, inspirate de McLaren F1, au fost gândite (se deschid inclusiv cu o porțiune din acoperiș) pentru a facilita accesul șoferului și pasagerului, chiar și îmbrăcați complet în combinezon și cu casca pusă. În plus, portierele au și o zonă laterală care poate fi echipată opțional cu sticlă în locul panoului standard din fibră de carbon – în timp ce cockpit-ul reflectă din plin ideea de funcționalitate extremă a exteriorului. Astfel, în afară de Alcantara sau pielea de pe scaunele scoică din fibră de carbon (realizate conform specificațiilor complete ale viitorului proprietar), nici un al element interior nu este îmbrăcat în vreun material – chiar și elementele constructive ale portierelor au rămas expuse pentru a salva și acolo câteva grame prețioase.


Totuși, Senna nu duce lipsă de elementele necesare unui șofat complet – sistemul McLaren Folding Driver Display de pe 720S este prezent și aici înlocuind clasicul instrumentar de bord, în timp ce sistemul central de infotainment cu display touchscreen are inclusiv un sistem de sunet și o cameră pentru marșarier. Propulsorul bi-turbo V8 de 4 litri, cu numele de cod M840TR, este inspirat direct din lumea motorsport-ului, fiind și cel mai puternic creat pentru un model legal McLaren, dotat fiind cu 800PS (789 CP) și un cuplu de 800 Nm. El este legat la o cutie de viteze automată, cu dublu ambreiaj, cu șapte trepte și trimiterea puterii strict roților spate – însă din păcate date specifice despre caracteristicile de performanță nu au fost comunicate. Ce știm este că Senna se folosește de noua versiune – RaceActive Chassis Control II (RCC II) – a sistemului de suspensie hidraulic prezentat inițial pe modelul P1, implementat apoi și pe 720 S și acum dotat cu un nou mod de lucru, absolut elocvent – Race.

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

AUTODNA

EVENIMENTE

PUBLICITATE