Noutăți

Land Rover Freelander, testat intens

Deși actualul model a trecut recent printr-o serie de îmbunătățiri, viitoarea generație se pregătește deja de lansare.

Land Rover Freelander

Sub caroseria camuflată a modelului Evoque ce apare în aceste poze se află de fapt platforma tehnică a viitorului Freelander, lucru sugerat de ampatamentul și de consola spate extinse. Bineînțeles, între cele două modele vor exista numeroase similitudini de ordin tehnic, dar oficialii mărcii promit că aproximativ 90% din componente lui Freelander vor fi noi. La fel ca și în cazul fraților mai mari, este de așteptat ca acesta să folosească aluminiul cu generozitate, pentru a păstra greutatea la un nivel cât mai mic.

Range Rover Sport, toate detaliile celei de-a doua generații

Având în vedere strategia mărcii britanice de a crea trei segmente distincte în cadrul ofertei de modele: Range Rover – life style, Discovery – allrounder și Defender – offroader, viitorul Freelander ar putea adopta o parte din trăsăturile estetice ale lui Discovery, acesta fiind modelul cu cel mai apropiat caracter. Ulterior, viitorul Freelander s-ar putea dezvolta într-o gamă individuală de modele, urmând să apară o versiune cu șapte locuri și una ceva mai compactă.

Range Rover cu ampatament extins

Printre propulsoare se va găsi și noul diesel de 2,0 litri ce a fost introdus la faceliftul actualului model, dar care ar putea produce 240 CP pe viitoarea generație. Cel mai probabil, noul Freelander va debuta la sfârșitul anului 2014.




PUBLICITATE

ABONAMENTE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

EVENIMENTE

PUBLICITATE