Știri

La Salonul Auto de la Beijing abundă premierele exclusive

Am văzut deja mai multe modele care au fost prezentate în cadrul Auto China 2018 drept modele rezervate strict pieței locale – cea mai mare din lume – așadar faptul că Ford sau Toyota au ales același drum pentru Escort și noile Corolla și Levin PHEV nu este neapărat o surpriză.

Nu este nici măcar o surpriză faptul că Toyota a ales să lanseze cel mai nou model eco al său drept o exclusivitate locală pentru China – dacă ținem cont de politica autorităților cu privire la versiunile electrificate, menite să-i ajute în combaterea poluării în creștere. De altfel, Toyota nu doar a prezentat noile Corolla și Levin PHEV (plug in hybrid electric vehicle), ci a dezvăluit inclusiv strategia sa pe termen scurt în segmentul EV-urilor: constructorul promite 10 modele electrificate pentru China până în 2020.


Noile Corolla și Levin PHEV sosesc în China după ce anul trecut au fost prezentate și au început producția locală în versiuni hibride convenționale – noile PHEV adăugând în ecuație posibilitatea de a fi reîncărcate de la priză și, datorită acumulatorilor de dimensiune sporită, o autonomie în modul electric de 50 km. În plus, Toyota a dat de înțeles că următorul model electrificat din plan este o versiune complet electrică a SUV-ului compact C-HR, variantă care, sincer, ar fi bine primită și în Europa sau America dacă japonezii decid să o lanseze internațional.


În schimb, Ford a decis că este timpul pentru o renaștere pe tărâm chinez a faimosului model compact Escort – automobil care a existat în diverse forme (de la break familist la dragon înfocat în lumea raliurilor, ca să facem o paralelă cu temele culturale din China). Acesta a fost reînviat exclusiv pentru piața locală încă din 2015 (cu prezentarea în 2014 tot la Beijing), după ce din 2004 părăsise cu statut de legendă piața europeană.


În China noul Ford Escort va fi comercializat alături de recent introdusa nouă generație aniversară (a împlinit anul acesta două decenii) a fratelui mai nou și mai tehnologizat, Focus, folosind elemente de stil de la acesta și de la modelul predecesor – în timp ce interiorul dotat doar cu elementele esențială ne arată locul său în gamă, Escort fiind practic un sedan compact foarte accesibil. „Entry-level” nu înseamnă că Ford a decis să reducă cheltuielile – Escort are parte și el de noua platformă globală și de motorizări moderne, inclusiv propulsorul de 1 litru EcoBoost.

PUBLICITATE

ABONAMENTE

abonamente auto motos si sport

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE