Noutăți

Klar Professional obține certificare germană a calității

Klar Professional, singurul producător român de lacuri și vopsele auto, deținut de Policolor, obține certificărea de calitate din partea institutului german iLF Forschungs Lacke und Farben.

klar professional

Klar Professional ocupă prima poziție în clasamentul furnizorilor de profil în funcție de volumele desfacute pe piață, 41,5%, potrivit celui mai recent studiu realizat de compania de cercetare InterBiz, și locul doi în funcție de valoarea vânzărilor, cu o cotă de 20,5% într-un sector evaluat la 25 milioane de euro anual.

Bosch a deschis Centrul de cercetare și dezvoltare de la Cluj

„Suntem mulțumiți de performanțele anului în curs iar în 2014 vom urmări să ne consolidăm poziția, odată cu creșterea volumelor atât pe piața locală cât și în Bulgaria și Moldova, unde produsele Klar cumulează circa 10% din piață”, a declarat Gabriela Ghiță, director de marketing Klar Professional în cadrul Policolor.

Anul 2014 va reprezenta pentru Klar Professional extinderii pe o serie de piețe noi. În această direcție au fost demarate exporturi, de volum mic pentru moment, în Italia și au fost încheiate parteneriate cu distribuitori naționali pe piața franceză.

Noul Mini vine cu sisteme de asistență de ultimă generație

Certificarea brandului românesc de vopsele și lacuri auto Klar Professional de către institutul german iLF Forschungs Lacke und Farben marchează evoluția de ordin tehnologic și calitativ și este un pas necesar procesului de extindere pe plan european.

Testele de certificare s-au derulat în intervalul iunie – iulie 2013 și au avut ca obiect de studiu gradul de rezistență al sistemelor autorefinish Klar Professional în condiții care simulează într-un ritm accelerat acțiunea factorilor naturali de îmbătrânire a lacurilor și vopselelor auto. Rezultatele înregistrate au consemnat o deviație de doar 0,01% – 0,5% a luciului și a calității lacurilor față de mostrele originale.



PUBLICITATE

ABONAMENTE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

EVENIMENTE

PUBLICITATE