Salonul Auto de la Geneva Știri Video

Kia Sorento, electrificat pentru Geneva 2020 (video)

Kia Sorento, electrificat pentru Geneva 2020

Sorento, generația a patra, se pregătește să debuteze la nivel global – și electrificat – în fața publicului de la Salonul Auto de la Geneva, ediția 2020. Kia a ținut totuși să ne dezvăluie primele imagini și detalii tehnice cu câteva săptămâni înainte.

Kia Motors Europe promite un design exterior mai îndrăzneț, însă în același timp mai matur. Plus un tren de rulare electrificat, pentru prima oară în gamă. Și conectivitate evoluată, tehnologii de infotainment și asistență a șoferului de ultimă generație. Sorento vine cu un stil redefinit – mai sculptural și cu detalii geometrice moderne, plus proporții mai alungite. Noutatea majoră o reprezintă noua interpretare a grilei „nas de tigru” – aceasta se extinde pentru a înconjura și noile faruri cu lumini de zi LED tip „ochi de tigru”.

Kia Sorento, electrificat pentru Geneva 2020

Lungimea totală a noului Sorento a crescut cu 10 mm, în timp ce ampatamentul este mai lung cu 35 mm, ajungând la 2.815 mm. Noile sale proporții extind și lungimea capotei, mutând stâlpul A cu 30 mm mai în spate față de axa frontală – Sorento este un model global proiectat în colaborare de cele trei studiouri din rețeaua globală de design a Kia, din Coreea de Sud, Europa și America de Nord. Sorento vine electrificat la Geneva pentru că a fost dezvoltat pe o nouă arhitectură.

Kia Sorento, electrificat pentru Geneva 2020

Pentru Coreea de Sud, Europa și America de Nord, Sorento va primi noul sistem „Smartstream” turbo hibrid – acesta cuprinde un motor T-GDi de 1.6 litri (turbocharged gasoline direct injection), un motor electric de 44,2 kW și un pachet de baterii Li-Pol de 1,49 kWh. Motorul termic și cel electric produc o putere totală combinată de 230 CP și oferă un cuplu de 350 Nm, iar bateria nu afectează spațiul destinat pasagerilor sau bagajelor. În Coreea și Europa va mai fi disponibil și noul motor diesel de 2.2 litri, cu 202 CP și un cuplu de 440 Nm. Acesta este cuplat la noua transmisie cu dublu ambreiaj și 8 trepte de viteză 8DCT “Wet Double-Clutch Transmission”.

Kia Sorento, electrificat pentru Geneva 2020

Salonul Auto de la Geneva va marca și introducerea noilor BMW 330e Touring şi BMW 330e xDrive Touring, alături de 330e xDrive Sedan, marcând combinaţia, pentru prima oară, între sistemul plug-in hybrid şi tracţiunea integrală xDrive. Tot în premieră vor fi prezentate și M340d xDrive Sedan şi Touring, dotate cu 340 CP şi un sistem mild hybrid cu generator-starter 48V.

Aurel Niculescu

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE