Știri

Kia ajunge la cifra 3, Mazda la 50… ambele sunt cu milioane

Subsidiarul european al constructorului sud-coreean a reușit performanța de a atinge cifra de trei milioane de automobile produse cu garanția proprie de șapte ani, în timp ce Mazda sărbătorește acasă în Japonia producția vehiculului cu numărul 50 de milioane!

Ambele cifre sunt impresionante – chiar dacă Kia pare că mai are un drum lung până la performanța japonezilor, deoarece nu trebuie să uităm că aceștia din urmă au demarat producția primului autovehicul, un camion cu trei roți, acum nu mai puțin de 86 de ani, în octombrie 1931. Mazda Motor Corporation a reușit să atingă cifra de hotar – 50 de milioane de unități pe 15 mai, urmărind ca numai în acest an fiscal să atingă un total de 1.660.000 de vehicule la nivel global.


Înapoi în Europa, la Kia, trebuie să ne aducem aminte de faptul că marca coreeană a ferit pentru prima dată garanția de șapte ani a sistemului de propulsie la lansarea primei generații a modelului Kia cee’d la sfârșitul anului 2006 și a lansat garanția extinsă din ‘bară în bară’ în 2010, disponibilă pentru toată gama de modele, în prezent orice automobil Kia vândut în Europa fiind dotat standard cu această perioadă (șapte ani sau 150.000 km). Ca fapt divers, Kia estimează că din 2010 clienții săi din Europa au parcurs mai mult de 158 miliarde de kilometri la volan sub acoperirea garanției -echivalând cu mai mult de patru milioane de parcurgeri a circumferinței Pământului în jurul Ecuatorului.

PUBLICITATE

ABONAMENTE

abonamente auto motos si sport

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE