Știri Video

(Video) Jeep 4xe & Volvo XC40 P8 Recharge, Europa EV

Jeep 4xe & Volvo XC40 P8 Recharge, Europa EV

Clienții europeni au ocazia să descopere noi modele electrificate. Jeep îi invită să descopere și să pre-comande noile PHEV-uri Renegade și Compass 4xe în format „First Edition”. Suedezii de la Volvo, în schimb, au deschis pe anumite piețe comenzile pentru primul lor EV: XC40 Recharge P8 AWD. Iar Chevrolet oferă în America un ICE mai altfel – Silverado Realtree Edition.

Jeep își face cunoscut noul sub-brand 4xe clienților de pe anumite piețe din Europa – Italia, Spania, Germania, Franța, Marea Britanie, Olanda, Belgia și Austria. Primele modele plug in hybrid de la marca americană vor fi Renegade și Compass 4xe, oferite în format „First Edition” la pre-comenzi până pe 9 martie. Lansarea oficială pe piață va avea loc la vară, unde vor fi disponibile în versiunile First Edition Urban și Off-Road, precum și Longitude, Limited, S sau Trailhawk. Cele două configurații 4xe First Edition sunt Urban – bazat pe varianta S și Off-road, care împrumută elemente de la Trailhawk.

Jeep 4xe & Volvo XC40 P8 Recharge, Europa EV

Ambele modele 4xe First Edition vor fi dotate cu cea mai puternică versiune PHEV – până la 240 CP și sistemul de tracțiune integrală vine în dotarea standard. Jeep promite o autonomie electrică de până la 50 km și emisii de CO2 sub 50 g/km în modul hibrid. Performanțele anunțate sunt de 0-100 km/h în aproximativ șapte secunde și viteze maxime de 130 (EV) sau 200 km/h (hibrid). Modelele First Edition vor fi oferite clienților în cinci nuanțe – Carbon Black, Alpine White, Granite Crystal Metallic, Blue Shade și Sting Grey, însă prețurile nu au fost anunțate încă.

Jeep 4xe & Volvo XC40 P8 Recharge, Europa EV

Producătorul suedez Volvo Cars a dezvăluit formal deschiderea comenzilor pentru noul model complet electric XC40 Recharge P8 AWD, pentru anumite piețe din Europa. Aparent, „zeci de mii de clienți” și-au exprimat interesul și câteva mii dintre aceștia chiar au inițiat comenzi ferme încă dinainte de startul formal al vânzărilor. Totuși, aceștia mai au de așteptat – producția și primele livrări sunt programate de Volvo pentru mai târziu în cursul anului. Compania urmărește să atingă vânzări electrificate de 50% din total în 2025. Volvo a raportat livrări de 46.000 de exemplare PHEV pentru anul trecut, acestea reprezentând peste 20% din total în al patrulea trimestru al anului.

Jeep 4xe & Volvo XC40 P8 Recharge, Europa EV

În America, electrificarea vine doar cu numele… la Chevrolet Silverado Realtree Edition, de exemplu. La prima vedere, ținând cont de numele „Realtree”, ați putea crede că marele pickup de la GM are ceva intenții eco. Nicidecum – noua ediție specială are legătură cu un popular show… de vânătoare. Exact, nu doar că nu este eco, mai și promovează distrugerea faunei! Sincer, Silverado nu va ajunge vreodată în Europa.

Jeep 4xe & Volvo XC40 P8 Recharge, Europa EV

Nici Chevrolet nu se va mai întoarce. Iar cu astfel de modele, nici nu ne dorim… l-am arătat pur și simplu pentru a-l face de rușine! Da, recunoaștem că arată bine (pentru un pickup) – însă nu credem că este normal ca un producător auto să susțină vânătoarea… un „sport” absolut barbar, practicat cu multă cruzime împotriva unor animale de multe ori fără apărare!

Aurel Niculescu

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE