Știri

Închis sau deschis: Aston Martin DB11 AMR și Mercedes-AMG GT S Roadster

Vara este aproape, astfel încât este timpul să ne gândim – sau măcar să visăm – la călătorii sub cerul înstelat în decapotabile sau foarte rapide pe serpentine de munte și circuite faimoase la bordul unui GT.

Aston Martin se ocupă de parte cu GT-ul (grand touring), prin intermediul noului vârf de gamă DB 11 AMR, adăugat de acum oficial în gamă după ce săptămâna trecută era „scăpat” cel mai probabil intenționat sub formă de teaser (automobilul nu era vizibil) pe site-ul oficial al producătorului britanic.



Noul DB 11 AMR sosește în familie cu și mai multă putere – caracteristicile maiestuosului V12 fiind puse în valoare cu ajutorul unei noi tonalități a sunetului sistemului de evacuare și mai ales prin adăugarea a încă 30 CP pentru un total de 630 (cuplul maxim staționează la nivelul de 700 Nm). Chiar dacă esențial este un GT – adică un model performant dar în același timp menit călătoriilor foarte lungi și confortabile, DB 11 AMR joacă mai mult pe cartea celei dintâi caracteristici – fiind chiar prezentat concomitent cu inaugurarea noului AMR Performance Centre de la Nurburgring.


Ca parte a noii serii AMR, care deja include modele trecute precum Vantage AMR sau AMR Pro, contemporane precum Valkyrie AMR Pro dar și viitoare precum Rapide AMR, DB 11 AMR devine cel mai rapid Aston Martin de serie – primii 100 km/h sunt atinși în 3,7 secunde (0,2 secunde mai rapid decât DB 11 V12 standard) în drum spre viteza maximă de 335 km/h. Schimbările de ordin vizual sunt destul de subtile, însă cei care vor să fie remarcați pot opta pentru seria limitată (100 unități) AMR Signature Edition, ușor de recunoscut datorită culorii Stirling Green combinată cu dungi Lime și cu elementele expuse din fibră de carbon.


De cealaltă parte Mercedes, prin intermediul AMG, ne propune să ne descoperim, pentru a ne bucura de soare sau stele la bordul noii versiuni Mercedes-AMG GT S Roadster – sosită fix în mijlocul gamei de modele droptop, între versiunea standard GT Roadster și varianta GT C. Am putea chiar spune că noul GT S Roadster este de fapt mai aproape de fratele mai mare, cu V8-ul biturbo de 4 litri livrând 522 – față de cei 476 sau 557 CP oferiți de GT Roadster sau modelul GT C.


Asta înseamnă că noul GT S Roadster va „strica coafura” cu până la 308 km/h, marcajul primilor 100 km/h fiind trecut în doar 3,8 secunde – iarăși extrem de aproape de „fratele” mai mare GT C, care oferă valori de 3,7 secunde la 100 km/h și o viteză de top de 316 km/h. De altfel, la fel ca la GT C, și GT S are parte de un diferențial blocabil spate controlat electronic și de suspensia adaptivă AMG Ride Control, sau de frânele compozite cu discuri de dimensiuni mari pe față.


Bonus – Mercedes, împreună cu partenerul său de la Paris, CG Mobile îți va proteja cele mai sensibile device-uri electronice – smartphone, tabletă sau laptop – cu maxim de stil. Husele pentru smartphone se potrivesc modelelor Phone 7/8, iPhone 7/8 Plus sau iPhone X și sunt realizate din silicon lichid, piele veritabilă sau… fibră de carbon. În schimb, tabletele și laptop-urile trebuie să se mulțumească cu o varietate destul de mare de genți din nylon „de calitate înaltă”. Desigur, cele mai interesante accesorii vor fi cele pentru smartphone – mai ales versiunile care combină fibra de carbon cu aluminiul sau cu pielea naturală.

Aurel Niculescu

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE