Știri Video

(Video) Hibrid sau electric, SUV QX sau pickup Atlis XT

(Video) Hibrid sau electric, SUV QX sau pickup Atlis XT

Începem săptămâna de lucru în mod hibrid sau electric, dar mai ales cu puțină inspirație – datorită conceptului Infiniti QX Inspiration. Suntem și utilitari / hibrizi datorită noului Ford Police Interceptor Utility Hybrid. Și încheiem ziua cu un adevărat cărăuș – pickup-ul EV Atlis XT.

Americanii sunt ocupați să se adapteze la noile cerințe ale industriei auto moderne – acolo unde în sfârșit vedem electrificarea prizând „rădăcini”. Astăzi avem noutăți de peste ocean, capul de afiș fiind noul concept Infiniti QX Inspiration, prezentat în avans în primele imagini cu puțin înaintea debutului oficial de la Salonul Auto de la Detroit. La NAIAS – North American International Auto Show – vom afla toate detaliile despre modelul care servește drept platformă tematică pentru viitorul electrificat al mărcii japoneze. Prototipul QX Inspiration este nu doar o infuzie de tehnologii noi, ci pregătește terenul pentru stilul – dotat cu ADN japonez – pe care îl vor adopta automobilele mărcii în viitorul apropiat.


În plus, Infiniti ne oferă indicații prețioase cu privire la strategia sa de electrificare – vor urma mai multe automobile de înaltă performanță, de serie, unele dintre ele dezvoltate pe baza unor noi platforme EV. Stilul exterior este unul evoluat din cele mai recente concepte – precum Q Inspiration – în timp ce interiorul lui QX Inspiration diferă de al modelelor convenționale datorită noilor caracteristici de tip „lounge” oferite de adopția platformei dedicate pentru modele electrice. Deocamdată constructorul nu a dezvăluit interiorul și nici detalii despre trenul de rulare – în afara faptului că propulsia este, evident, exclusiv electrică.


Ford acționează, deocamdată, în tabăra sistemelor de propulsie hibride – și ne propune astăzi un model cât se poate de util, la propriu și la figurat. Astfel, SUV-ul Explorer a fost încă odată derivat într-un vehicul dedicat combaterii criminalității. Noul 2020 Police Interceptor Utility Hybrid promite polivalență și protecție sporită pentru lucrătorii în uniformă, în timp ce mediul înconjurător și bugetul administrativ sunt protejate cu ajutorul emisiilor de CO2 și a consumul de combustibil mai scăzut. În plus, Ford joacă un joc al misterelor – sub gama de elemente dedicate forțelor de poliție se ascunde fix noua generație a marelui SUV american.


În ceea ce privește capabilitățile sale de vehicul de poliție, noul 2020 Police Interceptor Utility sosește cu noutăți precum sistemul „Police Perimeter Alert” ce oferă monitorizare la 270 de grade în jurul său, dar și gama obișnuită de „ranfosări”: sistem de răcire suplimentar, frâne modificate, jante speciale, precum și capacitatea de a rezista la impacturi mai serioase (din spate, până la viteza de 120 km/h) sau de a trece prin vaduri adânci de 46 cm. Noutatea majoră este, însă, sistemul de propulsie hibrid. Acesta este compus dintr-un propulsor clasic de 3,3 litri și un ajutor electric, pentru un consum mediu de 9,8 litri. În plus, vor exista și opțiuni clasice – 3 litri EcoBoost și 3,3 litri V6.



Trecem acum la Atlis XT, un nou pickup complet electric propus de o companie de care nimeni nu a mai auzit. Deja pare să devină o modă – deoarece segmentul are, în SUA, deja trei reprezentanți (nici unul lansat pe piață, totuși): Atlis XT, Rivian R1T și la fel de interesantul Bollinger B2. Fiecare dintre aceste modele este un adevărat manifest al viitorului segment pickup EV, însă trebuie să recunoaștem că toate specificațiile tehnice înaintate de fiecare dintre cele trei companii sună încă de domeniul literaturii science fiction. Chiar și așa, nu vrem să îl neglijăm nici pe Atlis XT, mai ales că toate vor avea la un moment dat de înfruntat și o creație specifică a celor de la Tesla.


Atlis Motor Vehicle Company este, la fel ca și Rivian sau Bollinger, un nume în devenire – unul care joacă și el pe cartea producției localizate acasă, în America. Caracteristicile sale tehnice nu sunt deloc de neglijat. Standard, Atlis oferă pe XT tracțiune 4×4 cu motor electric pentru fiecare roată, suspensie independentă față/spate, frânare regenerativă și… așa cum o cere moda, un „frunk” (front trunk), adică un portbagaj sub capota din față. De aici încolo, însă, specialiștii ar putea fi un pic sceptici cu privire la capacitatea de reîncărcare de 15 minute dacă se utilizează o stație „Atlis Motor Vehicles Advanced Charging”, sau la autonomia de 300/400/500 mile (483/644/805 km) – în special dacă ținem cont de dimensiunile „full-size” ale acestui pickup.

PUBLICITATE

ABONAMENTE

abonamente auto motos si sport

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE