Noutăți

Google, mașinile fără șofer pot rula în traficul urban

Mașinile cu conducere autonomă dezvoltate de Google sunt capabile acum să circule inclusiv în oraș, nu doar pe autostradă.

google conducere autonoma

Obiectivul Google este ca tehnologia care permite mașinilor să ruleze autonom să devină publică în 2017. După ce în trecut mașinile puteau rula fără intervenția șoferului doar pe autostradă, acum s-a reușit atingerea unui alt nivel de referință: rularea autonomă în traficul urban.

Conform unei postări pe blog, Chris Urmson, directorului proiectului, precizează că “O milă parcursă în oraş este mult mai complexă decât una pe autostradă, cu sute de obiecte diferite care circulă după reguli diferite, pe o suprafață restrânsă”. Sistemele de recunoaștere ale împrejurimilor mașinii, ce includ radare, lasere și camere video, realizează hărți 3D, iar softul împarte obiectele în patru categorii: vehicule în mişcare, pietoni, biciclişti şi obiecte fixe. Dacă la început sistemul nu era capabil să identifice persoanele din cadrul unui grup, tratând tot grupul ca o entitate unitară, acum sunt posibile chiar și identificarea intențiilor bicicliștilor, recunoașterea zonelor de drum aflate în reparație și a tuturor semnelor de circulație.

Bosch testează conducerea autonomă pe drumurile publice

Instalată pe SUV-uri Lexus RX 450h, tehnologia Google încă nu poate suplini total factorul uman. De exemplu, pentru rulare pe timp de ploaie sau de ceață sunt necesari senzori suplimentari, iar în cazul intersecțiilor complexe mașinile au dificultăți în a demara.

Deocamdată, șoferii trebuie să fie pregătiți să preia controlul mașinii în cazul unei erori a sistemului, dar Google promite că aceste situații vor fi eliminate cu timpul. Mai mult, reprezentanții companiei sunt convinși că mașinile capabile să se conducă autonom vor reduce substanțial numărul evenimentelor rutiere.

Deși au rulat preponderent pe autostradă, mașinile fără șofer dezvoltate de Google au parcurs până în prezent peste 700.000 de mile.



PUBLICITATE

ABONAMENTE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

EVENIMENTE

PUBLICITATE