Noutăți

Ford, în „Transit” la Hanovra, electrificat și conectat

Constructorul american domină în Europa la nivelul vehiculelor comerciale ușoare, în principal datorită aportului legendei Transit – iar la Salonul de Vehicule Comerciale de la Hanovra Ford se pregătește să prezinte o nouă familie de modele, dotate cu conectivitate integrată și un nivel avansat de electrificare.

Principala premieră mondială va fi reprezentată de un nou model Transit capacitatea de încărcare de două tone dotat printre altele și cu primul sistem “mild hybrid” (mHEV) cu baterie de 48V din segment. Transit Custom Plug-in Hybrid (PHEV) trece în schimb la versiunea de serie, la vânzare din 2019, iar compania mai are și numeroase soluții din zona Telematicii și a Serviciilor de Date dedicate vehiculelor comerciale.

Salonul de Vehicule Comerciale de la Hanovra, Germania, desfășurat între 20 și 27 septembrie 2018 va fi gazda prezentării noii game Transit – capul de afiș fiind noua versiune cu o capacitate de încărcare de două tone, secondat de prima apariție a variantei de serie Transit Custom Plug-in Hybrid (PHEV). Noul Transit cu capacitatea de două tone va oferi motorizări diesel EcoBlue de 2.0 litri dar și versiune mHEV cu baterie Litiu-Ion de 48 de Volți pe versiunile manuale, în timp ce Transit Custom PHEV va avea inclusiv o autonomie electrică de până la 50 de kilometri.

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER



CATALOGUL AMS

AUTODNA

EVENIMENTE

PUBLICITATE