Noutăți

Ford, campion la vânzări

La nivel global, Focus și Fiesta sunt modelele cel mai bine vândute din clasele lor. În plus, Focus se impune și „la general“.

Ford Focus

Conform datelor Polk cu privire la înmatriculările de autovehicule noi la nivel mondial pe anul 2012, Ford Focus este cel mai bine vândut model din lume, iar Fiesta ocupă locul 6, fiind cel mai sus clasată mașină din segmentul B.

Datele cu privire la înmatriculările la nivel mondial au relevat că vânzările modelului compact Focus au totalizat 1.020.410 de unități în 2012, în timp ce Ford Fiesta a reușit să însumeze 723.130 de înmatriculări.

Creșterea Focus a fost impulsionată de cererea de pe piețele din China și Statele Unite. Înmatriculările din China au crescut cu 51% anul trecut, pe această piață vânzându-se puțin peste unul din patru autovehicule Ford comercializate la nivel global. Vânzările Focus pe piața SUA au crescut cu 40% în 2012, contribuind și ele la creșterea globală a modelului.

Ford Fiesta

„Focus și Fiesta reprezintă punctul culminant al strategiei noastre globale de producție One Ford, a declarat Jim Farley, vicepreședinte executiv Ford, Global Marketing, Sales and Service and Lincoln. Produsele noastre globale rezonează cu clienții – în special în segmentele cele mai competitive, de volum – datorită combinației lor unice de caracteristici: consum redus, calitate înaltă, tehnologii avansate și plăcerea oferită de condus. Prin intermediul strategiei One Ford, putem asigura costuri mai reduse de producție prin volum ridicat la nivel global.“



PUBLICITATE

ABONAMENTE

NEWSLETTER





CATALOGUL AMS

EVENIMENTE

PUBLICITATE