Știri

Extravaganța este o prezență tradițională la Geneva

Salonul auto din capitala Elveției este o bucățică ruptă din cultura țării – neutru până în adâncul sufletului – de unde poate și apetitul producătorilor exotici pentru evenimentul primăvăratec.

Nicăieri în lume – iar 2018 deja a avut evenimente auto majore din America până în India – nu se adună atât de multe modele exotice an de an. Am putea spune că deja Geneva este o casă cu tradiție în materie de extravaganță, iar acest material va aduna, pe măsură ce acestea apar, câteva dintre cele mai interesante modele de care probabil nimeni nu a auzit.


Un exemplu inițial, dar care nu se referă de această dată la un model per se este noua creație Pagani. Împreună cu specialiștii în echipament dedicat motocicliștilor de la Dainese, creatorul Horacio Pagani și echipa sa au inventat un nou material denumit fără modestie „Pagani Fabric”. Acesta – realizat componente din fibră de carbon foarte elastice marca Pagani și o pânză specială dezvoltată de Dainese – a fost utilizat pentru un nou soft top destinat modelului Huayra Roadster.


Tot din Italia sosește și compania de design Icona (de altfel Geneva, în ciuda ascendenței franco-germane, pare a avea o afinitate specială și pentru companiile din peninsulă), care propune conceptul Nucleus – „o adevărată sufragerie self-driving,” așa cum o descriu chiar creatorii săi. Așa cum sugerează descrierea, avem de-a face cu un model complet automatizat, capabil de parcursuri autonome de tip „Level 5” și care în cabina luxoasă nu are decât câteva scaune și o canapea – nici urmă de volan, pedale sau măcar o planșă de bord.


Touring Superleggera ar putea fi în schimb un nume mult mai cunoscut – mai ales pentru pasionații nișei „coach build” – iar noua lor creație pentru ediția cu numărul 88 a Salonului Auto de la Geneva se numește Sciadipersia. În afară de dificultățile de pronunție ar putea fi dificil să ghiciți și modelul donator – este vorba despre un Maserati GranTurismo (nici nu mai contează dacă cu facelift sau nu…). Exclusivitatea este însă garantată – doar 10 exemplare vor fi create, fiecare dotat cu propriul set unicat de bagaje marca Foglizzo, desigur…


Autonom, coach build, hypercar… toate nu mai bune și frumoase, dar ce faci odată ajuns la vârsta senectuții, când toate acestea vor părea un pic… triviale? Te poți plimba cu un model din seria specială „Garia Golf Car Inspired by Mercedes-Benz Style” – versiunea de producție a conceptului din 2016 și care propune un mod de viață electric… și relaxat. Da, te poți plimba pe terenul de golf, dar și pe stradă cu această „găselniță” pe roți, electrică, cu o autonomie maximă de 80 km și o viteză maximă ceva mai mică, de 70 km/h.


Sau am putea aborda un pic altfel conceptul clasic de sedan – cu ajutorul celor de la GFG Style, aka legenda vie a designului Italian Giorgetto Giugiaro și fiul său Fabrizio, care anul acesta propun pentru apariția clasică pe covorul roșu de la Geneva a conceptului Sybilla. Creat împreună cu o companie chineză de management al energiei – Envision – acest sedan evocă ilustrul trecut al faimosului stilist (prototipul Chevrolet Corvair Testudo, prezentat la începutul anilor ’60, pe când avea 24 de ani!) datorită părții frontale de tip cupolă. Ușile tip „gullwing” din spate sunt și ele o tușă clară de excentricitate, iar conceptul lung de peste 5 metri pune accent pe dotările ultra-moderne la interior. Propulsie electrică, cu patru motoare, sistem automatizat de condus, cabină plină de elemente high-tech și scaune individuale în spate… aproape că nici nu mai contează că nu va fi produs în serie.

Aurel Niculescu

Adaugă comentariu

Click aici pentru a comenta

PUBLICITATE

ABONAMENTE

PUBLICITATE

NEWSLETTER



AUTODNA

PUBLICITATE